Povestea ceştilor de cafea

Scris de 
Leo Radutz
 in data de 
07.08.2013
text de 
2 minute
Scris de 
Leo Radutz
 in data de 
07.08.2013
 - text de 
2 minute

cafea 1Un grup de oameni de succes, în apogeul carierei lor, toți având joburi și poziții sociale de invidiat, mașini și case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuția a alunecat treptat spre cât de stresantă și obositoare e viața zi cu zi.

Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună și s-a întors din bucătărie cu un vas mare plin cu cafea și o mulțime de cești. Unele erau din porțelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate și scumpe, unele cu inserții aurite, altele cu toarta ciobită, și i-a rugat pe fiecare să se servească.

Când toți aveau câte o ceașcă de cafea în mână, profesorul le-a zis: „Dacă ați observat, fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceașcă scumpă și fină, lăsând ceștile simple și ieftine goale pe masă. E normal să vreți ceea ce e mai bun în viață, dar tocmai asta e sursa problemelor și a stresului pe care îl aveți zi de zi.

cafea2Nu contează ce ceașcă ai ales, cafeaua are același gust. Ceașca nu adaugă nici o calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce ați vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceașca, și totuși, inconștient, ați ales cele mai scumpe și bune cești. Şi apoi ați început să vă uitați la ceașca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.

Viața e ca o cafea bună! Jobul, banii, cariera, mașina, casa, hainele, poziția în societate sunt ceștile. Doar ne ajută să ne trăim viața, dar nu sunt viața. Hainele pe care le avem, poziția în societate și banii nu înseamnă viața. Nu definesc ceea ce înseamnă viața. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult sunt invidioși pe alții care au mai mult și nu reușesc să se bucure de ceea ce au.

Câteodată, concentrându-ne doar pe ceașcă, uităm să savurăm cafeaua. Savurați cafeaua, nu ceștile! Cei mai fericiți oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiți oameni știu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viața să fie frumoasă“.

 

sursa: http://www.ziarullumina.ro/repere-si-idei/cestile-de-cafea

 

Îți place ceea ce facem?

Ai vrea să susții Abheda ori Revolutia Omului Bun ?
*Abheda este un ONG care își desfășoară activitatea cu ajutorul donațiilor.
Donează foaarte ușor aici
" Găsește o idee
  care ar putea face
  lumea mai bună
  și pune-o în practică ! "
© Copyright Abheda Yoga 2023. Toate drepturile rezervate.
magnifiercross