Într-o zi, un tânăr stătea în mijlocul unei cetăți și le arăta oamenilor inima sa.
Era o inimă extraordinar de frumoasă, fără nicio cicatrice,
fără nicio rană, fără cea mai mică imperfecțiune.

O mulțime de oameni se adunase în jurul său, admirându-i inima.
Toți erau de acord că nu văzuseră niciodată o inimă atât de frumoasă.
Tânărul era foarte mândru.

Deodată, din mulțime apăru un bătrân care îi spuse:
— De ce te lauzi atât?
Inima ta nu este nici pe departe la fel de frumoasă ca a mea!
Tânărul și oamenii din jur priviră inima bătrânului.

Era o inimă care bătea puternic, dar era plină de cicatrici.
Avea răni adânci, unele vindecate, altele încă deschise.
În anumite locuri părea că bucăți întregi fuseseră smulse,
iar în locul lor fuseseră puse alte bucăți, care nu se potriveau perfect.
Marginile erau neregulate, iar în câteva locuri rămăseseră goluri.

Tânărul izbucni în râs:
— Glumești, bătrâne? Uită-te la inima mea! Este perfectă!
Nu are nicio rană, nicio cicatrice! A ta este plină de urme și de lipsuri.
Cum poți spune că este mai frumoasă decât a mea?
Bătrânul îi răspunse liniștit:
— Da, inima ta este perfectă la înfățișare.
Dar eu nu aș schimba-o niciodată cu a mea.
Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea
reprezintă un om pe care l-am iubit
și un test pe care l-am trecut sau nu,
dar care a aaugat o experiență în înțelegerea mea..
De fiecare dată când am iubit sau am ajutat pe cineva,
i-am dăruit o bucățică din inima mea.
Uneori, doar uneori, nu mereu,
acel om mi-a dăruit, la rândul său, o bucățică din inima lui.
Am așezat-o în locul rămas gol.
Dar bucățile nu s-au potrivit niciodată perfect,
pentru că fiecare inimă este diferită.
De aceea am aceste margini neregulate,
pe care le prețuiesc atât de mult.
Ele îmi amintesc de sacrificiul iubirea și compasiunea pe care le-am trăit atunci.
Uneori însă, am dăruit o parte din inima mea și nu am primit nimic în schimb.
Acestea sunt locurile unde vezi răni deschise și goluri.
A ajuta ori a iubi înseamnă și a risca să suferi.
Dar, chiar dacă aceste răni mă dor,
ele îmi amintesc de oamenii pe care i-am ajutat sau i-am iubit
și la care, într-un fel, încă țin și îi iubesc.
Nu depind de asta, dar poate că într-o zi unii dintre ei se vor întoarce
și îmi vor dărui o bucățică din inima lor.
Acum înțelegi de ce consider că inima mea este mai frumoasă?
Tânărul rămase nemișcat.
Lacrimile începură să-i curgă pe obraji.
Se apropie încet de bătrân, își privi încă o dată inima perfectă
și, cu mâinile tremurând, desprinse din ea o bucățică.
I-o întinse bătrânului.
Acesta o primi cu recunoștință și o așeză în propria inimă.
Apoi desprinse și el o bucățică din inima sa, brăzdată de cicatrici, și i-o dărui tânărului.
Tânărul o așeză în locul rămas gol.
Bucata nu se potrivea perfect. Marginile erau inegale și se vedea o cicatrice.
Dar, privind din nou inima sa, tânărul descoperi ceva uimitor.
Inima lui nu mai era perfectă, dar era acum mult mai frumoasă decât înainte.
Pentru că iubirea din inima bătrânului curgea acum și prin inima lui.
Cei doi se îmbrățișară și plecară împreună.