Asset 1

Milarepa, marele yoghin tibetan și model divin

Milarepa, s-a născut în anul 1052, în Tibet, sub numele de Thopaga (“Încântător de Ascultat”)

Provenind dintr-o familie bogată, Milarepa, împreună cu sora şi părinţii săi, se bucurau de admiraţia şi respectul tuturor celor care îi cunoşteau. Când tatăl său, Mila-Dorje-Senge s-a îmbolnăvit grav, a chemat întreaga familie pentru a face cunoscute ultimele sale dorinţe. El voia ca proprietatea sa şi toate bunurile să fie trecute în grija fratelui şi a surorii sale, până când Milarepa va creşte şi se va căsători cu fata cu care fusese logodit încă din copilărie, conform tradiţiei acelor timpuri.
După moartea tatălui, mătuşa şi unchiul cei avari ai lui Milarepa au împărţit întreaga avere între ei, deposedând-o pe văduvă şi pe cei doi copii de toate drepturile. Au fost astfel forţaţi să trăiască în cele mai precare condiţii, li se oferea mâncare foarte proastă şi erau trimişi să muncească pe câmp. De-a lungul anilor sănătatea lor s-a şubrezit şi, din cei mai îndrăgiţi oameni ai satului, au devenit obiectul batjocurii tuturor.

Când Milarepa a atins vârsta de 15 ani, mama sa a pus laolaltă tot ce a putut procura de la vecini şi a pregătit un festin, invitându-i pe toţi cei care fuseseră prezenţi la moartea soţului ei. A amintit atunci surorii şi fratelui soţului său că ei fuseseră rugaţi să aibă grijă de avere pentru un timp, dar acum, pentru că Milarepa a devenit major, proprietatea şi întreaga avere trebuie restituite. Însă rudele avare au pretins că ei fuseseră primii proprietari, că ei de fapt împrumutaseră fratelui lor întreaga avere şi deci familia lui Milarepa nu avea nici un drept. Mai mult, cu această ocazie ei au fost alungaţi din casa în care locuiseră întreaga viaţă. Pentru a se răzbuna pe cei care îi ruinaseră viaţa, mama l-a trimis pe Milarepa să înveţe magia neagră de la un vrăjitor vestit, ameninţându-l că altfel se va sinucide.

Milarepa a petrecut aproape un an studiind ritualuri de magie neagră

de la acest magician. La sfârşitul anului, i-a spus acestuia despre dorinţa de răzbunare a mamei sale şi l-a rugat să îi ofere iniţierea într-un ritual prin care să poată îndeplini această dorinţă. Cu ajutorul magicianului, el a pus în practică acest ritual timp de 14 zile, după care zeităţile tutelare i-au apărut într-o viziune oferindu-i inimile şi capetele însângerate ale 35 dintre rudele sale, mai puţin doi (chiar unchiul şi mătuşa sa). Vraja lui Milarepa s-a manifestat la nunta unei rude când, din cauza unei diversiuni create afară, caii din faţa casei au început să lovească foarte puternic în pereţi, până ce casa s-a prăbuşit cu un zgomot teribil, provocând moartea tuturor celor prezenţi. Pentru ca rudele celor ucişi să nu caute, la rândul lor, răzbunare, Milarepa a realizat un alt ritual de avertisment, prin care a făcut ca o ploaie puternică însoţită cu grindină să distrugă întreaga recoltă a duşmanilor săi. Magicianul şi-a lăudat discipolul, care dobândise astfel reputaţia unui vrăjitor temut. Când mama sa a aflat de dezastrele produse, a fost cuprinsă de o bucurie crudă, spunând tuturor ce fericire i-a oferit fiul ei, provocând moartea şi distrugerea celor pe care îi dispreţuia atât de mult.
Însă Milarepa regreta profund toate faptele pe care mama sa îl obligase să le comită.
Hotărât să renunţe la orice nouă acţiunea rea şi, implicit, la magia neagră,

Milarepa a plecat în căutarea unui maestru care să îi ofere învăţătura cea adevărată, calea spre desăvârşirea spirituală

A fost îndrumat spre marele yoghin cunoscut sub numele de Marpa Traducătorul. Acesta era renumit pentru călătoriile sale în India, de unde aducea în Tibet învăţăturile sacre şi fusese iniţiat de către faimosul yoghin Naropa.

Marpa avea capacitatea de a prevedea evenimentele viitoare

interpretând semnele ce se manifestau în diferite situaţii. În acea perioadă a avut un vis prin care înţelese că urma să îl întâlnească pe cel ce va deveni principalul său discipol, pe care trebuia să îl ajute să “ardă” o mare parte din karma negativă ce o acumulase chiar în această viaţă, iar în final să îl conducă la starea de iluminare. De aceea, încă de la început el s-a manifestat ca un învăţător dur şi tiranic, deşi interior era plin de iubire şi compasiune.

Pentru a elimina karma negativă a discipolului său, Marpa ştia că va trebui să îl supună permanent la teste dificile

La scurt timp după ce Milarepa i-a devenit discipolul, Marpa i-a ordonat să construiască o casă din piatră, pe care în final l-a pus să o dărâme şi să mute toate materialele folosite la locul de unde le luase, spunându-i că îşi schimbase planurile şi dorea ca noua structură să fie construită în altă parte. Această muncă herculeană a fost repetată de trei ori în trei locuri diferite, iar în final urma să construiască un edificiu cu multe etaje, mai mare decât tot ceea ce construise înainte.

În tot acest timp, discipolul nu şi-a pierdut niciodată încrederea în maestrul său

şi nici speranţa că va obţine învăţătura pe care o căuta cu toată fiinţa şi, de aceea, cu un efort supraomenesc, mişca pietre care, în mod normal, puteau fi ridicate doar de trei oameni împreună. Din cauza suprasolicitării, întregul său corp era plin de răni şi abia îşi mai putea mişca braţele şi picioarele. Cu toate acestea, tot ce a putut obţine din partea maestrului a fost o pauză de câteva zile în care să îşi poată vindeca rănile, după care trebuia să îşi reînceapă lucrul.

De-a lungul acestor ani, Marpa a continuat să ofere iniţierea sa celorlalţi discipoli. De mai multe ori Milarepa a încercat să se alăture şi el grupului de discipoli, dar de fiecare dată Marpa îl alunga, certându-l foarte aspru şi chiar lovindu-l, aducându-l în pragul disperării. Dar, cu toate acestea, Milarepa era conştient că purtarea maestrului său se datora doar faptelor sale rele din trecut. De aceea, a fost de multe ori pe punctul de a se sinucide sau de a fugi din casa maestrului, însă de fiecare dată, Damema, soţia maestrului, care îl îngrijea, l-a încurajat spunându-i că Marpa îi va oferi cu siguranţă iniţierea, cât mai curând.

Iniţierea şi asceza. Atingerea stării de samadhi

Însă într-o zi, descurajat, Milarepa se hotărî să plece în căutarea unui alt maestru. I-a împărtăşit Damemei temerile şi planurile sale. Fiind de acord cu decizia lui, aceasta i-a oferit câteva din lucrurile lui Naropa, care acum se aflau în grija soţului său, şi l-a trimis la un alt Lama, se spune la fel de evoluat spiritual, numit Ngogpa, care făcea parte din aceeaşi grupare spirituală ca şi Marpa, pentru a i le dărui acestuia ca venind din partea soţului său. A scris un bilet, prin care îl ruga pe acest Lama să îi ofere lui Milarepa învăţăturile sacre, apoi l-a marcat cu propriul sigiliu al lui Marpa.

Ajuns la locuinţa noului său maestru, Milarepa i-a oferit acestuia darurile sfinte aduse cu el şi i-a cerut învăţătura. Însă Ngogpa i-a promis că îi va oferi ceea ce cerea abia după ce va realiza un ritual de magie neagră pentru a apăra discipolii care veneau să-l vadă din satele mai îndepărtate, care, în drumul lor către maestru, erau atacaţi şi jefuiţi de toate darurile pe care le aveau la ei. Milarepa îşi regreta profund soarta pentru că, în loc să obţină învăţătura spirituală pentru care venise, trebuia să comită în continuare acţiuni malefice. A reuşit în ritualul său, prin care a provocat o mare inundaţie în acea zonă, iar localnicii au fost profund impresionaţi de puterea sa şi atacurile au încetat; mulţi dintre jefuitori au devenit discipolii sinceri ai maestrului Ngogpa.

Respectându-şi promisiunea, Lama Ngogpa i-a oferit lui Milarepa iniţierea

într-un ritual secret, după care l-a condus într-o peşteră, a cărei intrare urma să fie blocată cu o piatră foarte mare, lăsând liberă doar o porţiune prin care să poată primi hrană şi apă. Milarepa a început astfel meditaţiile sale zilnice, urmărind cu precizie şi perseverenţă instrucţiunile oferite de noul său maestru. Cu toate acestea, deşi practica intens, nu a obţinut nici un efect sau transformare spirituală. Când Lama i-a spus cu uimire că, în urma acestei iniţieri, şi după o practică atât de asiduă, oricine ar trebui să obţină rezultate, el şi-a dat seama că motivul real pentru stagnarea sa spirituală era lipsa binecuvântării adevăratului său maestru. În această perioadă, Ngogpa a primit de la Marpa o scrisoare prin care acesta îl invita să ia parte alături de el la un mare eveniment religios. De asemenea, îl ruga să îi aducă înapoi discipolul.

Când au ajuns cu toţii la casa lui Marpa, întregul “complot” a fost demascat

iar Milarepa a fugit într-un colţ al casei pentru a scăpa de furia maestrului. Încă o dată, se simţea plin de disperare şi teamă, iar gândul sinuciderii îi apăruse ca fiind singura salvare. Însă Marpa nu era mânios, ba chiar a trimis pe unul dintre discipolii săi să îl aducă pe Milarepa. Deşi plin de îndoială, Milarepa a acceptat să meargă şi, împreună cu ceilalţi şi-a ocupat locul lângă maestrul său. Atunci Marpa a început să povestească detaliat tot ce se petrecuse din momentul în care şi-a întâlnit devotatul discipol. A mărturisit că, dacă reuşea să îşi aducă discipolul într-o stare de disperare profundă de nouă ori la rând, va putea astfel să îl purifice complet de toată karma sa negativă. Dar, din cauza înţelegerii greşite a soţiei, care a intervenit în planurile sale, a putut face acest lucru doar de opt ori. Oricum, suferinţele pe care Milarepa le-a întâmpinat l-au purificat de cea mai mare parte a greşelilor sale.

Acum Marpa l-a anunţat că îi va oferi în sfârşit acele iniţieri şi învăţături care aduc eliberarea într-o singură viaţă

după care urma să îl închidă într-o peşteră, pentru a-şi începe meditaţiile. Fără a şti dacă visează sau nu, Milarepa îşi dorea ca această stare de bucurie inexprimabilă ce îi cuprindea sufletul să nu se mai oprească niciodată. “Zilele fericirii au început” – spunea el.

După ce a invocat zeităţile care guvernează succesiunea de maeştri spirituali ai căii sale spirituale, Marpa i-a oferit discipolului său iniţierea în tehnicile de meditaţie. Cu această ocazie i-a revelat lui Milarepa faptul că va avea, la rândul său, discipoli plini de aspiraţie, inteligenţă, energie, conform răbdării şi credinţei de care el a dat dovadă de-a lungul testelor la care fusese supus în perioada de purificare.

Milarepa a început pregătirea pentru meditaţie. Marpa l-a închis în peştera pregătită pentru el

oferindu-i proviziile de alimente de care avea nevoie. Milarepa a meditat intens timp de unsprezece luni, după care maestrul, împreună cu soţia sa, Damema, au venit să îl scoată din izolare. Pentru că progresase foarte mult în tot acest timp, nu dorea nici o pauză în practica sa, dar a ascultat instrucţiunile maestrului. Întrebat ce a experimentat în meditaţii, Milarepa a început prin a cânta un imn de glorificare a maestrului său şi a învăţăturilor pe care i le-a oferit. După aceasta i-a descris rezultatele obţinute.

În primul rând, discipolul a înţeles că trupul său este un produs al ignoranţei, compus din carne şi oase şi întreţinut de puterea conştiinţei

Această viaţă şi corpul de care dispunem sunt pentru noi mijlocul prin care putem evolua sau decădea, şi totul depinde doar de noi. Cel mai preţios lucru pe care îl avem este prezentul, în care trebuie să alegem între bine şi rău. Milarepa îi vorbi despre avantajele spirituale ale altruismului şi compasiunii, despre importanţa iubirii şi a binelui. Meditând asupra scopului final al eliberării spirituale şi comuniunii cu Dumnezeu, descoperim că ego-ul este iluzoriu, efemer, iar pentru a obţine această stare trebuie să ne păstrăm mintea cât mai calmă. Toate eforturile depuse pe această cale trebuie însoţite de compasiune şi perseverenţă şi de umilinţa de a oferi toate meritele acestor eforturi lui Dumnezeu. Aşa cum cuvântul hrană nu satisface foamea celui flămând, ci pentru aceasta el trebuie să mănânce, la fel şi cel care învaţă despre Conştiinţa Supremă trebuie să mediteze asupra Ei pentru a o realiza, nu este suficient doar să-i ştie definiţia.

Marpa, foarte mulţumit de rezultatele discipolului său

i-a mărturisit acestuia că toate aşteptările sale fuseseră depăşite. I-a permis atunci lui Milarepa să se întoarcă în peşteră pentru a-şi continua meditaţia, nu înainte de a-i oferi iniţierea în tehnica secretă tibetană tumo (prin care se produce unificarea fluxurilor ascendente şi descendente ale energiei de-a lungul coloanei vertebrale, producând astfel, printre altele, căldura vitală atât de necesară realizării meditaţiei în peşterile friguroase). Milarepa a continuat meditaţiile sale din peşteră timp de mulţi ani, sub directa îndrumare a maestrului său.

Într-o zi, Milarepa a avut un vis ce îi păru extrem de real şi cutremurător

Casa în care trăise pe când era copil o văzu în ruine, iar cărţile sacre distruse de ploi. Bătrâna sa mamă murise, iar sora lui rătăcea din loc în loc, fără a avea măcar un singur prieten. În vis era cuprins de o tristeţe profundă şi deplângea soarta familiei sale. Când s-a trezit, aceeaşi stare de tristeţe îl urmărea. Încerca să mediteze, dar nu-şi putea schimba starea şi, de aceea, a hotărât să plece în lume pentru a-şi găsi familia. A dărâmat piatra de la intrarea în peşteră şi a plecat la maestrul său, Marpa.

Când a intrat în camera acestuia, l-a găsit dormind. Marpa a fost foarte uimit să afle că Milarepa îşi părăsise locul de retragere. Discipolul îi povesti visul şi îl anunţă cu privire la decizia de a pleca în căutarea celor dragi. Marpa i-a permis să plece. Faptul că Milarepa îşi găsise maestrul dormind era un semn că nu se vor mai revedea în această viaţă. Deşi profund îndurerat la acest gând, el nu a renunţat la decizia luată. Marpa i-a oferit ultima şi cea mai înaltă iniţiere în doctrinele tantrice secrete. Dintre toţi discipolii, Milarepa a fost singurul căruia maestrul îi oferi aceste învăţături. L-a însărcinat pe Milarepa ca, la rândul său, să ofere aceste informaţii doar celor mai merituoşi discipoli ai săi şi să nu-şi manifeste puterile paranormale pe care le va dobândi în urma practicii decât pentru o cauză divină. Marpa l-a sfătuit să mediteze în mai multe peşteri sacre, în care mai meditaseră diferiţi sfinţi şi i-a dăruit apoi un pergament sigilat ce urma să fie deschis doar când simţea că moartea se apropie. Cu profundă tristeţe, ştiind că nu se vor mai întâlni în această viaţă, Milarepa şi-a luat rămas-bun de la maestrul său spiritual, cu gândul că se vor reîntâlni cu siguranţă în paradisurile cereşti.

După un drum destul de dificil, a ajuns la casa din copilărie, unde totul era exact ca în visul său. Mama sa murise,

pe locul casei se aflau doar ruine şi toţi vecinii se temeau să se apropie de ea, crezând că este bântuită de fantome şi spirite demoniace. Intră în casă şi, înlăturând buruienile ce creşteau peste tot, găsi într-un loc rămăşiţele corpului mamei sale. Amintindu-şi de învăţăturile maestrului său, se aşeză pe o piatră şi pătrunse într-o stare de meditaţie profundă. A intrat în curând în samadhi, şi a rămas aşa timp de şapte zile. Când a revenit la starea de conştiinţă normală, a înţeles că pentru el această lume nu mai are nimic să îi ofere, nimic cu ce l-ar mai putea tenta. Acum era sigur că îşi va petrece întreaga viaţă în meditaţie. Vânzând pământul pentru puţină mâncare, părăsi pentru totdeauna acele locuri şi plecă spre peştera Draktar-Taso, prima din lungul şir în care avea să se oprească pentru a medita.

Realiza meditaţii continuu, nu dormea aproape deloc, făcea zilnic o singură pauză, în timpul căreia îşi prepara hrana din apă amestecată cu făină şi din orice rădăcină comestibilă găsită în împrejurimi

În acest timp, a atins perfecţiunea în tehnica tumo. Acest lucru i-a permis să îşi menţină corpul cald în timpul friguroaselor ierni tibetane, purtând doar o haină de bumbac.

Meditaţia sa zilnică a continuat timp de patru ani

până când proviziile de făină s-au terminat. Acest lucru l-a îngrijorat foarte tare, deoarece se temea ca nu cumva să părăsească planul fizic înainte de a atinge eliberarea. De aceea s-a hotărât să iasă din peşteră, în căutare de noi alimente. Singura hrană comestibilă găsită au fost urzicile, hrana sa pentru mult timp înainte. A continuat meditaţiile, dar corpul său a slăbit foarte mult, iar părul a căpătat o nuanţă verde. Deseori se gândea să deschidă pergamentul sigilat primit de la maestru. Totuşi progresele în meditaţie au continuat să apară.

Într-una din zile, nişte vânători aflaţi în zonă i-au cerut lui Milarepa să împartă cu ei proviziile pe care le avea. Când au înţeles că nu vor găsi la el nimic din ce căutau, au început să îl lovească. Trei dintre ei l-au ridicat de mai multe ori şi l-au aruncat la pământ, provocându-i dureri cumplite. Cel de-al patrulea vânător căuta să-i oprească pe ceilalţi, simţind că Milarepa este o fiinţă cu adevărat spirituală. Înainte de a pleca, cel de-al patrulea bărbat îl rugă pe Milarepa să îşi amintească de el în rugăciunile sale, deoarece nu făcuse nimic să îl rănească. Mai târziu, Milarepa a aflat că cei patru fuseseră arestaţi de către guvernatorul provinciei respective. Şeful acelei bande fusese ucis, iar celorlalţi, cu excepţia celui care îl salvase pe Milarepa, li se scoseseră ochii.

Ascetul a continuat să mediteze, dar corpul său slăbea din ce în ce mai mult

iar părul de pe întregul trup devenea şi mai verde. Din nou, un grup de vânători au ajuns în zonă şi au cerut şi ei provizii. Văzând că mânca doar urzici, i-au lăsat lui Milarepa propriile lor alimente, astfel că el a fost foarte recunoscător să poată avea zilnic mâncare consistentă. Hrana i-a oferit un nou elan spiritual, cum nu mai experimentase de mult timp, iar meditaţiile au devenit mai intense. Dar, în cele din urmă, hrana s-a terminat şi încă o dată a folosit urzicile pentru supravieţuire.

La câţiva ani după aceasta, sora sa, Peta, a auzit că Milarepa trăia într-o peşteră şi era pe punctul de a muri de foame

Uimită să afle că încă mai este în viaţă, veni să-l viziteze, aducând cu ea alimente proaspete, precum şi ceva de îmbrăcat. Pentru sora lui, Milarepa era un nebun. L-a îndemnat să iasă în lume pentru a cerşi de mâncare, dar Milarepa a refuzat. El însuşi se gândea că, dacă nu va obţine eliberarea în această viaţă, va renaşte într-o condiţie mult inferioară, din cauza răului înfăptuit în prima parte a vieţii sale. De aceea îşi continua cu perseverenţă meditaţiile. Dar, oricât de mult urmărea să se concentreze, nu mai putea intra în starea de samadhi. Întregul său corp era cuprins de dureri, iar mintea plină de gânduri. Simţind că cel mai mare pericol era să nu mai poată continua meditaţiile, el deschise atunci pergamentul de la maestrul său şi găsi acolo instrucţiunile necesare pentru a ieşi dintr-o astfel de stare.

„Am experimentat o stare de calm şi claritate suprasenzoriale, care depăşeau în profunzime şi intensitate extatică tot ceea ce trăisem înainte. Astfel s-a născut în mine o cunoaştere transcedentală până atunci necunoscută. Am ştiut în acel moment că răul fusese schimbat în bine.”

Milarepa atinsese eliberarea spirituală.

Puterile paranormale au apărut de la sine: putea să dea corpului său orice formă sau substanţă, putea zbura prin aer, se putea multiplica în sute de personalităţi, toate înzestrate cu aceleaşi puteri, putea asculta învăţăturile secrete ale lui Buddha în paradisurile Sale şi multe altele.

Oamenii au aflat repede despre aceasta şi au început să-l caute

De aceea, de multe ori, Milarepa a fost nevoit să plece pentru a căuta o altă peşteră. Când sora sa l-a căutat încă o dată, el s-a străduit să o convingă despre eficienţa meditaţiei. Refuzând cu desăvârşire, ea simţea că, şi dacă trebuia să cerşească pentru o porţie de mâncare sau pentru nişte haine, viaţa ei era cu mult mai bună decât cea a fratelui său. Ceea ce însă a reuşit să o transforme a fost vizita pe care a primit-o Milarepa de la mătuşa sa, care regreta amarnic tot răul pe care îl făcuse. Aducându-i lui Milarepa hrană, aceasta l-a rugat să îi ofere învăţătura spirituală. Milarepa i-a oferit cunoştinţe spirituale legate de legea karma-ei, iar mătuşa a plecat spre a pune în practică cele învăţate, devenind una dintre discipolele sale. După această întâlnire, sora sa, Peta, şi-a modificat radical viziunea asupra spiritualităţii.

Milarepa şi-a continuat cu aspiraţie meditaţiile, în deplină izolare

În total a folosit ca loc de meditaţie douăzeci de peşteri din munţii Kailasa din Tibet şi până în Nepal. Printre primii săi discipoli pe care i-a condus către starea de eliberare s-au numărat spiritele neîntrupate venite pentru a-l tortura, printre care şi zeiţa Tseringma, una dintre cele douăsprezece zeităţi gardiene ale Tibetului. Apoi numeroşi alţi discipoli s-au adunat în preajma maestrului şi foarte mulţi au atins desăvârşirea spirituală urmându-i învăţătura. Printre principalii săi discipoli s-au numărat Gambopa şi Rechung, acesta din urmă fiind cel care l-a convins să relateze în detaliu povestea vieţii sale, pentru a rămâne ca mărturie şi model de aspiraţie pentru toţi discipolii săi.

La vârsta de 84 de ani, Milarepa spunea:

„A venit timpul pentru ca acest corp vizibil, iluzoriu, formă emanată din Divinul Corp, să fie contopit în Tărâmul Luminii Spirituale.”

La fel ca şi Naropa, maestrul lui Marpa, Milarepa nu a murit, ci pur şi simplu, a intrat în lumile subtile prin transmutarea directă a corpului fizic grosier

La moartea sa, fiinţe celeste, purtând diverse ofrande, au fost văzute de oameni venind să-l primească pe Milarepa, iar cerul s-a înfrumuseţat cu strălucitoare curcube. Zei şi oameni s-au întâlnit, şi astfel pentru o clipă, Satya yuga s-a manifestat din nou pe pământ. Milarepa a apărut după aceea de multe ori discipolilor săi, pentru a le oferi sfaturi şi învăţături.

Asset 1