Când este un om mic?

Omul nu este ”mic” atunci când nu poate.
Pentru că, îmbrăcat în haina umană, care este corpul său, el are o natură exterioară limitată și o natură interioară nelimitată.

Omul este mic atunci când are rea voință.

Atunci când însă nu poate, dar își dorește să se autodepășească aproape în orice direcție benefică mai ales într-o direcție spirituală, atunci omul este divin.
Și nu este doar o metaforă, el își revelează chiar și în exterior natura sa divină.

Când este un om mic?

Noi știm că natura sa divină este nelimitată.

Cum poate un om, tocmai pentru că se confruntă cu limitarea, să-și reveleze natura sa limitată?

Pentru că el tinde către infinitul din el, conștient sau inconștient.

Această tendință către infinitul din el este de fapt o reamintire, un dor, o duioșie pe care el o simte și către care se îndreaptă cu pași mai mari sau mai mici.
Uneori acești pași sunt șovăielnici sau chiar pot fi niște pași înainte și niște pași înapoi.
Omul are această aspirație către miracolul din el, pe care el și-l descrie în fel și chip.
De exemplu: să fie mai bun la yoga, în tenis sau la fitness, la învățătură, sau la puterea de a face dragoste mai bine, de a iubi mai frumos, la a fi mai bun în arta de a cânta ori de a picta s.a.m.d.
Aspirațiile îi arată:

• într-un mod în care se poate reflecta în finit acest lucru lui însuși
• și-i arată acest lucru și celorlați de multe ori, ajutându-l să evolueze progresiv sau fulgerător.

Aici am putea să ne aducem aminte de povestea cu cizmarul care ofta că nu poate să-și facă rugăciunile de dimineață.
Și asta fiindcă renunța la datoriile sale sacre de a-și face rugăciunile de dimineată pentru ceva anost și chiar material:

a repara încălțămintea oamenilor care a doua zi trebuiau să meargă la muncă și nu aveau decât o singură pereche de încăltăminte.

De aici rezultă faptul că ”mâinile care ajută sunt mai prețioase decât gurile care se roagă”.

Rabinul i-a răspuns că dacă el  ar fi în locul lui Dumnezeu, oftatul său că nu poate face rugăciunea de dimineață pentru că îi ajută pe ceilalți, e mai prețios decât rugăciunea pe care ar fi făcut-o, renunțând la a-i ajuta pe ceilalți.

Toate acestea sunt în legătură cu limitarea - la  prima vedere (chiar și oftatul), dar de fapt ne revelează nelimitarea.

Revelează măreția înterioară a omului care de fapt este în legătură cu infinitul din el,

cu lumina desăvârșită perfectă a Sinelui săi esențial cu scânteia divină din sufletul omului.

Este în legătură cu Dumnezeu prezent în om.

Leo Radutz,

fondatorul sistemului Abheda,

inițiatorul Revoluției OMului Bun