Erai pe drum spre casă când ai murit.
Ai avut un accident de mașină. N-a fost cine știe ce, dar a fost fatal. Aveai o soție și doi copii. Ai murit fără dureri. Doctorii au încercat din răsputeri să te salveze, dar fără succes. Corpul ți-a fost pur și simplu fărâmițat; mai bine că ai murit, crede-mă.
Şi după ce ai murit, m-ai întâlnit pe mine.
„Ce…s-a întâmplat?” ai întrebat. „Unde sânt?”
„Ai murit,” ți-am răspuns fără ocolișuri. N-avea rost să te iau cu binișorul.
„Era….un camion…și am început să derapez…..”
„Mm…da,” am zis.
„Am…..am murit?”
„Da. Dar nu fii supărat. Toată lumea moare.” am răspuns.
Te-ai uitat prin-prejur. Nu era absolut nimic. Numai tu și cu mine.
„Ce este asta?” ai întrebat. „Asta-i viața de după moarte?”
„Da și nu, ” am răspuns.
„Cine ești tu, Dumnezeu?” ai întrebat.
„Da, eu sunt Dumnezeu.” am răspuns.
„Copiii mei….și soția mea……” ai început să zici.
„Ce-i cu ei?”
„Or să fie în regulă?”
„Hai c-am văzut-o și pe asta,” am zis. „Tu tocmai ai murit și te interesează de familia ta. Nemaipomenit.”
Te-ai uitat la mine cu fascinație. Nu mă vedeai ca pe Dumnezeu. Mă vedeai ca pe un om sau femeie oarecare. Poate cu un pic de autoritate. Mă vedeai mai mult ca pe o profesoară de gramatică, decât ca pe Cel Atotputernic.
„Nu te-ngrijora,” ți-am zis. „Se vor descurca. Copiii își vor aduce aminte numai de momentele bune petrecute cu tine. Soția ta va plânge cu lacrimi, dar sufletește va fi eliberată. Ca să fiu cinstit, căsătoria voastră nu mergea chiar așa de bine. Ca o consolare, să știi că soția ta se va simți vinovată de faptul că se va crede eliberată.”
„Aha,” ai zis. „Şi…ce se-ntâmplă acuma? Mă duc în Ceruri, sau în Iad, sau ce….?”
„Niciuna,” ți-am răspuns. „Vei fi re-încarnat.”
„Aha, aveau dreptate Indienii.” ai zis.
„Toate religiile au dreptate, în felul lor,” am zis. „Hai cu mine.”
„Unde mergem?” ai întrebat în timp ce mergeam împreună prin void.
„Nicăieri,” ți-am răspuns. „Dar este plăcut să vorbești în timp ce mergi.”
„Şi atunci care este sensul?” ai întrebat. „Când mă re-nasc, am să uit totul, nu-i așa? Ca un bebeluș. Toate experiențele și tot ce am făcut în viața aceasta nu vor conta.”
„Nu-i chiar așa.” am zis. „Ai înlăuntrul tău toate cunoștințele și toate experiențele din viețile tale anterioare. Doar că nu-ți aduci aminte de ele chiar acuma.”
M-am oprit din mers, și mi-am pus mâinile pe umerii tăi.
„Nici nu-ți imaginezi cât de frumos și magnific si gigantic este sufletul tău. Mintea umană poate să conțină doar o bucațică mică din ceea ce ești tu cu adevărat. E ca și cum ți-ai băga un deget intr-un pahar cu apă, ca să vezi dacă apa este caldă sau rece. Pui o bucățică din tine în container, și când o iei înapoi ai acumulat toate experiențele pe care le-a avut acel container.”
„Ai fost în omul acesta pentru 48 de ani, așa că n-ai avut timp să descoperi toată conștiința ta imensă. Dacă mai stăm mult pe aici, ai să-ți aduci aminte despre tot. Dar n-are rost să facem asta între două vieți.”
„Şi atunci, câte vieți am trăit?”
„Ah… multe, nenumărat de multe. Şi multe diferite vieți.” am răspuns. „Acuma te trimit să fii o țărăncuță Chineză in anul 540.”
„Stai așa…ce zici….?” ai început să te bâlbâi. „Mă trimiți înapoi în timp?”
„Ai ghicit. Timpul există numai la tine în univers. La mine lucrurile sunt diferite.”
„Da …de unde ești tu?” ai întrebat.
„A, bineînțeles că sânt și eu de undeva.” am răspuns. „De undeva din altă parte. Şi mai sunt o grămadă ca mine. Sânt sigur că ai vrea să afli totul, dar sincer îți spun că n-ai să înțelegi.”
„Ah…,” ai zis un pic amărât. „Ia stai așa. Dacă mă re-încarnez în alt timp, ași putea să interacționez cu mine însumi de atunci.”
„Bineânțeles. Așa se întâmplă mereu. Şi amândouă viețile tale sunt conștiente doar de ele însele; nici nu-și dau seama una de alta, sau ce se întâmplă.”
„Şi atunci care-i rostul lor?”
„Serios?” te-am întrebat. „Chiar serios, mă întrebi care-i rostul vieții? Nu este cam banală întrebarea?”
„Nu, nu, este o întrebare foarte serioasă pentru mine,” ai persistat.
M-am uitat în ochii tăi și ți-am zis:
„Rostul vieții, și motivul pentru care am făcut acest univers, este ca tu să te maturizezi.”
„Cum adică, omenirea? Vrei ca omenirea să se maturizeze?”
„Nu, ci doar tu. Am făcut acest univers întreg doar pentru tine. Cu fiecare viață pe care o trăiești, crești și te maturizezi și devii o inteligență mai mare.”
„Doar eu singur? Şi ce se întâmplă cu restul omenirii?”
„Nu există restul omenirii.” ți-am răspuns.
„În acest univers nu suntem decât noi doi, tu și cu mine.”
Te-ai uitat la mine cu privirea pierdută. „Dar restul oamenilor de pe pamânt….”
„Toți sunt tu. Diferite re-încarnări ale tale.”
„Stai un pic. Eu sunt toți oamenii !?”
„Acum ai înțeles!” am zis, și te-am bătut ușor pe umăr.
„Eu sunt fiecare ființă umană care a trăit?”
„Sau care va trăi, Da.”
„Eu sunt Abraham Lincoln?”
„Ești în același timp și Ceaușescu,” am adăugat.
„Eu sunt Hitler?” ai întrebat îngrozit.
„Şi ești și milioanele de persoane pe care el le-a omorât.”
„Eu sunt Isus?”
„Da, si ești și toți cei care l-au urmat.”
Ai amuțit.
„De câteori ai asuprit pe cineva, te-ai asuprit pe tine însuți.” ti-am spus. „De câteori ai avut milă de cineva, ai avut milă de tine însuți. Orice fericire sau supărare, pe care orice om a avut-o, ori o va avea, vor fi experiențele tale.”
Ai stat și te-ai gândit lung.
„Da de ce?” ai întrebat. „De ce faci toate acestea?”
„Pentrucă într-o zi, vei fi ca și mine. Căci asta ești. Ești ca și mine. Ești copilul meu.”
„Ce..!?” ai zis fără credință. „Vrei să spui că eu sunt un Dumnezeu?”
„Nu, nu încă. Ești încă mic, și ești încă în creștere. Dar după ce ai trăit toate viețile omenești din toate timpurile posibile, înseamnă că ai crescut de ajuns ca să te naști în lumea mea.”
„Deci tot acest univers, este…..” ai zis.
„Doar un ou.” am răspuns.
„Hai că-i timpul să te trimit în viața următoare.”
Şi te-am trimis.
