Dacă vorbim despre o personalitate creatoare complexă, un om capabil să-și dezvolte cunoașterea și realizările în multiple domenii, atât științifice cât și artistice, probabil că cei mai mulți dintre noi se vor gândi la Leonardo da Vinci. Totuși, acesta nu este singurul exemplu de creator genial, pe planuri multiple ale vieții. Planeta noastră a cunoscut mai multe asemenea personalități, de-a lungul vremii. Una dintre ele îi aparține lui Nicholas Roerich.

Născut la data de 9 octombrie 1874 într-o familie rusă, Nicholas Roerich (pe numele său complet, Nikolai Konstantinovici Rerich), a devenit ulterior un mare pictor, filosof, om de știință, scriitor și explorator. El a pictat cca 7000 de tablouri, majoritatea expuse în marile muzee de artă ale lumii, și a semnat 30 de scrieri literare. Tot lui Roerich i se atribuie inițierea și realizarea pactului internațional pentru protecția instituțiilor artistice și academice, precum și a siturilor istorice (Pactul lui Roerich), în cadrul mișcării pentru protecția culturii, al cărui fondator a fost. Activitatea sa prodigioasă i-a adus mai multe nominalizări pentru Premiul Nobel.

În traducere din scandinava veche, numele Roerich semnifică „cel plin de faimă”. Parcă în acord cu aceasta, membrii familiei sale de origine au ocupat posturi importante în armată și administrație, încă de pe vremea domniei țarului Petru cel Mare. De asemenea, familia Roerich a cultivat relații strânse de prietenie cu importanți oameni de artă și știință ca Mendeleev, Kostomarov, Mikeshin sau Ivanovski. Încă din copilărie, Nicholas Roerich a fost atras de pictură, arheologie, istorie și de comorile de cultură ale Orientului.

După ce și-a finalizat studiile la Colegiul Karl May în 1893, NIcholas Roerich a fost simultan admis la Facultatea de Drept a Universității din Sankt Petersburg (pe care a absolvit-o în 1898) și la Academia Imperială de Arte. Începând cu anul 1895, el a comunicat îndeaproape cu numeroși artiști, scriitori și filosofi renumiți ai vremii. Roerich a devenit, încă din primul an al studenției sale, membru al Societății Ruse de Arheologie. Ulterior, a avut ocazia să conducă numeroase lucrări arheologice pe șantierele din St.Petersburg, Novgorod, Tver, Yaroslav și Smolensk. Descoperirile neolitice făcute sub conducerea lui Roerich sunt și astăzi bine cunoscute în Rusia și în Occident.

În anul 1897, Roerich a absolvit Academia de Arte din St.Petersburg, iar lucrarea sa de absolvire, intitulată „Mesagerul”, a fost achiziționată ulterior de marele colecționar de artă P.M.Tretyakov.
La vârsta de 24 de ani, Nicholas Roerich a devenit asistentul directorului Muzeului Societății Imperiale pentru Promovarea Artei, și în același timp, redactor al revistei „Arta și industria artei”. După trei ani, el ocupa deja poziția de secretar al Societății Imperiale pentru promovarea Artei.

În 1899, el a întâlnit-o pe Helena Ivanovna Şapoșnikova, cu care s-a căsătorit în 1901. Helena Ivanovna a devenit o adevărată parteneră de viață devotată, și o muză inspiratoare pentru Nicholas Roerich. Împreună au străbătut toate evenimentele vieții, atât cele lumești, cât și cele spirituale. În 1902 s-a născut fiul lor, George, viitor om de știință și orientalist, iar în 1904 a venit pe lume al doilea fiu al lor, Sviatoslav, care avea să devină un renumit pictor.

În perioada 1903-1904, Roerich și soția sa au făcut un periplu al câtorva orașe vechi ale Rusiei, vizitând peste 40 de așezăminte cu monumente antice. Scopul acestei „călătorii prin timp” a fost legat de studiul rădăcinilor culturii rusești. Rezultatul călătoriei a constat nu doar într-o serie de picturi și schițe artistice (peste 90 la număr), ci și într-o serie de articole despre rădăcinile culturale ale poporului rus.
Cultura orientală constituia, la acea vreme, un subiect de mare interes pentru intelectualitatea rusă. Aflat în căutarea valorilor universale, Roerich a fost atras de lucrările unor mari gânditori și înțelepți indieni precum Ramakrishna și Vivekananda, Rabindranath Tagore etc.

Impactul filosofiei orientale s-a resimțit și asupra operelor artistice ale lui Roerich. Dacă inițial subiectele sale de inspirație aparțineau elementelor antice rusești, după contactul său cu India au văzut lumina zilei piese scriitoricești și picturale precum „Lakshmi”, „Calea Indiei”, „Krishna”, „Vise indiene” etc. Roerich a fost interesat și de anumite origini comune culturilor rusă și indiană.

Odată cu anul 1096, creativitatea lui Nicholas Roerich a intrat într-o nouă etapă, cea a unei expresii mature. Sursele sale de inspirație încep tot mai mult să aparțină folclorului, mitologiei și istoriei, bogat teren al metaforelor artistice. Arta sa a combinat realismul și simbolismul, într-o manifestare originală a culorii. Criticii de artă menționau adesea, laudativ, operele lui Roerich. Din 1907 și până în 1918, nouă monografii și mai multe zeci de reviste de artă au publicat in extenso referințe ample despre operele artistului, fiind publicate atât în Rusia cât și în întreaga Europă. Anul 1909 a marcat alegerea lui Nicholas Roerich ca membru cu drepturi depline al Academiei Ruse de Artă, precum și membru al Academiei din Reims, Franța. Din 1910, el a devenit conducătorul asociației artistice „Lumea Artei”.

După evenimentele legate de Revoluția din 1917, Finlanda și-a închis granițele cu Rusia și familia lui Roerich s-a găsit izolată de patria mamă. La invitația Suediei, artistul a efectuat în 1919 o serie de călătorii în această țară pentru a-și expune picturile, iar apoi a realizat scenografia la operele rusești ale lui Musorgski și Borodin la Londra.
Anul 1920 i-a adus o invitație din partea directorului Institutului de Artă din Chicago, de a realiza un mare turneu de expoziții ale operelor sale în peste 30 de orașe din Statele Unite. În America, Roerich a avut ocazia de a întâlni numeroși reprezentanți ale unor societăți culturale progresiste, care i-au permis consolidarea sa ca figură marcantă a domeniului artistic.

Pe data de 2 decembrie 1923, Nicholas Roerich împreună cu familia sa au ajuns în India, țară acre l-a atras pe Roerich nu numai ca pictor, ci și ca om de știință (era interesat de migrațiile popoarelor vechi și de legăturile dintre culturile slavă și indiană) și ca filosof. El a început o serie de expediții în diferite regiuni din Asia Centrală, pe itinerarii uneori foarte dificile: Sikkim, Kashmir, China (Sintzian), Siberia, Altai, Mongolia, Tibet și anumite zone trans-himalayene rar circulate.
Expedițiile au continuat din 1924 până în 1928, devenind un triumf pentru studiile legate de Asia Centrală. Dacă ar fi să considerăm unicitatea itinerariului și materialul documentar colecționat și prelucract în urma acestor expediții, acestea și-ar găsi un loc de frunte în rândul tuturor incursiunilor de acest gen realizate în secolul XX.

Pentru prima dată au fost efectuate anumite cercetări arheologice și etnografice în zone neexplorate încă ale Asiei, și tot pentru prima dată au fost marcate pe hartă zeci de vârfuri montane și trecători din Himalaya. De asemenea, a fost adunat un imens tezaur de materiale și prelucrări lingvistice și folclorice, precum și descrieri ale cutumelor locale ale diferitelor zone străbătute de Roerich.

El a scris în această perioadă „Inima Asiei” și „Altai și Himalaya”, a pictat aproximativ 500 de pânze care ilustrează frumoasele peisaje întâlnite în decursul expediției, printre care seriile: „Himalaya”, „Maitreya, „Calea Sikkim”, „Patria sa” și „Învățături din Orient”.

După expediția finalizată în 1928,în partea de vest a munților Himalaya, în Valea Kullu, Roerich a fondat Institutul de Studii Himalayene „Urusvati”, termen care semnifică în limba sanscrită „Lumina stelei dimineții”. Aici și-a trăit Roerich ultimii ani ai vieții. Fiul său George a devenit directorul acestui institut, și s-a ocupat de cercetări lingvistice și etnologice, militând inclusiv pentru recunoașterea anumitor monumente arheologice.

În eseurile sale filosofice și artistice, Roerich a creat un concept cultural complet nou, bazat pe ideile Eticii Vieții. În opinia lui, cultura este strâns legată de aspectele evoluției cosmice a omenirii, constituind „marele fundament” al acestui proces. El scria: „Cultura se bazează pe Frumusețe și Cunoaștere”, și repeta cunoscuta frază a lui Dostoievsky: „Conștientizarea Frumuseții salvează lumea”. Frumusețea devine cunoscută oamenilor numai prin intermediul culturii ca parte integrală a creației.

În 1929, N.Roerich în colaborare cu specialiști în dreptul internațional de la Universitatea din Paris au pregătit schița unui acord dedicat protejării valorilor culturale (Pactul lui Roerich). În acest context, el a propus și o siglă a păcii, care să identifice obiectivele protejate. Simbolul ales de Roerich (un inel roșu cu trei inele roșii înscrise în acesta) sugerează unitatea momentelor trecutului, prezentului și viitorului, reunite în cercul eternității. Tot anul 1929 îi aduce lui Roerich nominalizarea la Premiul Nobel pentru activitatea sa culturală internațională și inițierea pactului. În 1930 este publicat textul și sigla Pactului lui Roerich, iar acestea sunt distribuite în institutele de educație și artă din întreaga lume. Ca rezultat, s-au instituit comitete susținătoare ale pactului în mai multe țări ale lumii. Acesta a fost aprobat de Comitetul muzeistic la Liga Națiunilor, precum și de Uniunea Pan-Americană. Ideea acestui pact a fost salutată de numeroși oameni celebri din întreaga lume, printre care: B. Shaw, R. Tagore, A. Einstein, Th. Mann, H. Wells etc.

Pactul a fost semnat la Casa Albă pe data de 15 aprilie 1935, eveniment la care a participat și președintele în exercițiu al Statelor Unite, F.D. Roosevelt. Documentul a fost ratificat de 21 de state ale continentului american. Ulterior, Pactul a fost validat de încă 15 state. El a devenit primul act internațional destinat protecției valorilor culturale, unicul document de acest gen acceptat de o mare parte a comunității internaționale de dinaintea celui de-ai Doilea Război Mondial. În 1949, la cea de-a patra sesiune a conferinței generale a UNESCO, a fost adoptată decizia de inițiere a lucrărilor legate de protejarea patrimoniului cultural al lumii, în caz de conflict armat.
Anii războiului l-au găsit pe Roerich și familia sa instalați în India. În reședința sa din Kullu, artistul a primit în 1942 vizita marelui luptător pentru independența Indiei, Jawaharlal Nehru și a fiicei acestuia, Indira Ganghi. Discuțiile lor s-au purtat în jurul ideilor de libertate a popoarelor înrobite. În acest timp, artistul a continuat să lucreze la seria sa de picturi intitulată „Munții Himalaya”. Criticii de artă au remarcat instalarea unei noi linii de expresia a creativității sale, și l-au denumit „maestru al munților”. În India, Roerich a creat următoarele serii de opere: „Shambala”, „Gingis Khan”, „Kuluta”, „Kullu”, „Munții sacri”, „Tibet”, „Ashramuri” etc. Expoziții ale operelor sale au fost realizate în multe orașe indiene, și au atras numeroși cunoscători și iubitori ai artei autentice.

Nicholas Roerich a rămas un mare patriot, dincolo de activitatea sa extinsă la scară internațională. El și-a păstrat cetățenia rusă și pașaportul rusesc, menținând vie în inima lui dorința de a reveni în patria mamă. Imediat după terminarea războiului, artistul a depus o cerere de viză pentru a reveni în noua Uniune Sovietică. La data de 13 decembrie 1947, Roerich părăsea această lume, fără a ști că cererea de viză îi fusese respinsă. În valea Kullu, la mormântul său, a fost așezată o piatră funerară purtând următoarea inscripție: „Aici, pe data de 15 decembrie 1947, trupul lui Maharishi Nicholas Roerich, un mare prieten rus al Indiei, a fost oferit focului ritualic”.

După trecerea sa în neființă, activitatea amplă a lui Roerich a continuat să evolueze, chiar în absența sa fizică. La data de 15 octombrie 1969, un nou corp ceresc din Sistemul Solar a fost descoperit de astronomii Nikolai Stepanovici și Ludmila Cernik, care au botezat-o cu numele Roerich, în onoarea marelui artist și om de cultură rus. Este vorba de corpul ceresc cu numărul 4426.

Pe 15 august 1963, cu ocazia zilei Independenței Indiei, alpiniștii Sirkin, Shvartsman, Petrenko au cucerit un nou vârf montan din Himalaya, căruia i-au atribuit numele N.Roerich.

Aspectele spirituale ale vieții lui Nicholas Roerich

Personalitate complexă și manifestată în numeroase domenii ale vieții culturale, Roerich a dezvoltat și dimensiunea spirituală a existenței sale, despre care puțini biografi au vorbit în referințele lor. Pornind de la această latură mai puțin cunoscută a sa, unii filosofi și cercetători moderni ai spiritualității l-au denumit „Inițiatul”, afirmând despre el: „personalități ca Roerich urmează calea boddhisattva-șilor de cel mai înalt rang, ei fiind lumini absolute ale secolului.”

Garabed Paelian, unul dintre biografii lui Roerich, afirmă că acesta și-a descoperit atracția către spiritualitate în anii copilăriei, odată cu anumite vise despre ființe angelice. Mai târziu, Nicholas Roerich împreună cu soția sa a u studiat doctrina teosofică a Helenei Blavatsky, și ar fi avut privilegiul de a-i contacta în anul 1920 pe cei doi Mahatma-și (Moria și Koot Hoomi) despre care această remarcabilă femeie vorbește în scrierile sale.

Cu ocazia expediției sale complexe în India, China, Tibet și Mongolia, N.Roerich a venit în contact cu miturile și legendele care circulă prin regiunea himalayană despre Shambala, tărâmul acelor ființe elevate, pure, care veghează asupra planetei noastre. Ulterior nu s-au descoperit referiri clare ale artistului despre o eventuală pătrundere efectivă a sa în acest tărâm magic, sfânt, însă traiectoria vieții sale și idealurile pe care le-a susținut și pentru care a militat mereu, neobosit, ne duc cu gândul la o posibilă ghidare a sa de către înțelepții din Shambala.

Roerich mai face referire la o piatră cu virtuți magice, de origine meteoritică. De proveniență din Shambala, numită piatra Cintamani. Se zice că Roerich ar fi primit-o direct de la locuitorii acestui tărâm, și le-ar fi restituit-o înainte de a părăsi această lume. Ideea realității contactului său direct cu ființele din Shambala ar explica realizările cu totul ieșite din comun pe are Roerich le-a înfăptuit, atât pe durata expediției sale în Asia, o aventură riscantă și plină de obstacole de tot felul, cât și după aceea, în acțiunile sale de largă respirație internațională, care au dus la fraternizarea atâtor spirite luminate ale vremii. Merită remarcat chiar și mesajul picturilor și a operelor artistice ale lui Roerich, care constituie un veritabil far călăuzitor din punct de vedere spiritual, conducând la stări elevate, excepționale de conștiință, fie și prin simpla contemplare a acestor opere de artă.

“În fiecare oraș, în fiecare așezare din Asia”, spunea Roerich, “am căutat să dezvălui ceea ce memoria colectivă păstrase în tradiția populară. Prin intermediul poveștilor care au ajuns până la noi se poate cunoaște realitatea trecutului. În fiecare scânteie de tradiție populară există o picătură a marelui Adevăr, modificată sau împodobită.”

Interesant este că Roerich relatează la un moment dat despre inițierea primită de Sfântul Issa, o ființă cu totul excepțională venită din teritoriile vestice, în India și Tibet. Ori, Issa este numele pe care vechii indieni și tibetani l-au atribuit lui Iisus Hristos. Pe măsură ce aceste legende despre peregrinările sfântului Issa în India și Tibet apăreau în calea lui Roerich în diferite regiuni pe care le străbătea, el a remarcat că toate versiunile se acordau în anumite aspecte, mai ales în ceea ce privește faptul că perioada absenței lui Iisus din Israel, (acei « ani pierduți ai lui Iisus ») coincide cu perioada în care legendele susțin că Issa ar fi sălășluit în India și Tibet. În legătură cu aceasta, Roerich nota : “Scrierile lama-șilor pomenesc cum Hristos a preaslăvit-o pe femeie, pe Mama Lumii, și ce credea Iisus despre așa-numitele miracole.”

N.Roerich și familia sa au oferit o cale inspiratoare pentru elevarea spirituală similară cu ceea ce în America este astăzi numită “trezirea globală”. Este vorba despre o filosofie care cuprinde toate popoarele și toate sistemele de credință. Oamenii au ajuns la concluzia că diferitele religii nu fac decât să privească același Adevăr din diferite unghiuri, iar aceste perspective diferite nu sunt deloc exclusive, ci, în realitate, prezintă multe aspecte superpozabile, sau complementare.

Toți membrii familiei Roerich sunt descriși ca având aceleași calități: ei atrăgeau prin felul lor de a fi modest, delicat, generos și elevat. Creațiile lor sunt memorabile, dar probabil că ceea ce a făcut ca amintirea lor să dăinuie cu adevărat în inimile celor care i-au cunoscut direct este măreția sufletului lor, și o inefabilă elevare care iradia din fiecare gest sau cuvânt al lor. Aceasta a făcut ca amintirea lor să rămână atât de aproape de inima poporului rus. În ultimă instanță, Roerich a redat, într-o manieră captivantă și sublimă, prin arta sa, prin scrierile sale și prin toate demersurile sale socio-politice, gândurile și călăuzirea Maeștrilor Înălțați.

Un articol de psih. Aida Şurubaru
Societatea Academică AdAnima, București
www.adanima.org