Tripura Sundari- marea putere divină sau zeița frumuseții, iubirii și armoniei

Scris de 
Leo Radutz
 in data de 
12.12.2020
text de 
6 minute
Scris de 
Leo Radutz
 in data de 
12.12.2020
 - text de 
6 minute

Tripura Sundari este a treia mare putere divină din cele zece Maha Vidya- “cea  de trei ori frumoasă”

manifestare a frumuseții divine,

a armoniei depline

a iubirii pure și a grației.

Semnificația numelui

Tripura Sundari - “Tripura” este compus din “pura”, care înseamnă “cetate” sau “oraș” și “tri”, care înseamnă “de trei ori”.

 “Sundari” vine de la “sundara”, care înseamnă: “frumusețe”, “perfecțiune”, “splendoare”. Prin urmare, Tripura Sundari s-ar putea traduce prin “cea a cărei frumusețe este cunoscută în cele trei cetăți sau orașe”, ca o metaforă pentru cele trei lumi: fizică, subtilă (astrală) și cauzală, asupra carora Tripura Sundari manifestă suveranitate. Altfel spus, ea este suverană asupra corpului fizic și bioenergetic, dar și asupra gândurilor și emoțiilor.

În tradiția tantrică există multe situații în care regăsim ideea de reunire a trei aspecte într-unul, cum ar fi:

  • Trilingam (referindu-se la cele trei aspecte lingamului universal , care sunt: ​​svayambhu lingam, bana lingam și itara lingam)
  •  Trishakti (referindu-se la cele trei energii fundamentale ale lui Dumnezeu în manifestare: iccha shakti- energia voinței, jnana shakti - energia cunoașterii, și kriya shakti - energia acțiunii)
  • Cele trei stări de conștiință: starea de trezire, starea de somn cu vise și starea de somn profund, fără vise, simbolizată în tantra ca fiind luminile spirituale ale Focului, ale Lunii și ale Soarelui.

Tripura Sundari este stăpâna a acestor lumi și are capacitatea de a le transcende complet.

Poate fi adorată în mai multe ipostaze

Tripura Sundari admirată ca:

  • Bala- tânara fată de 16 ani,
  • Lalita- cea caremanifestă Universul ca un joc divin - lala” și
  • Rajarajeshwari- cea care cunoaște tainele manifestării (deorece ea însăși le manifestă).

Bala- tânara fată de 16 ani

Tripura Sundari - The beauty of the three worlds - The Hitavada

Această ipostază a ei este cunoscută și sub numele de Shodasi, care înseamnă “șaisprezece”.

Este expresia femeii pline de fericire, încântare, jucăușă, dornică să experimenteze orice, fascinantă și atrăgătoare.

Se remarcă prin frumusețe și bunătate, dar mai ales prin inocență și puritate, calități pe care este necesar să le cultivăm pentru a avansa cu usurință pe calea spirituală.

Lalita -“ cea care se joacă”

Tripura Sundari - One of the 10 Mahavidyas | Goddess, Durga goddess, Gods  and goddesses

Lalita înseamnă“ cea care se joacă”, amintindu-ne de jocul cosmic Lila, prin care întreaga existență este văzută ca un joc în care noi, ca ființe divine, ne jucăm fiecare rolul nostru pentru o anumită perioada de timp. Dar, ea ne atrage atenția să nu uităm că este doar un joc și ne cheamă înapoi în interiorul nostru, către esența noastră, către adevarata noastră natură nelimitată, Infinitul din noi. Întreaga Manifestare este un joc  frumos și fermecător, care ne poate distrage atenția așa încât să uităm de adevaranta noastră natură.

Tripura Sundari ne învață să descoperim fericirea în noi, ne ajută să ne trezim sufletul și ne conduce către a cunoaște miracolul că fericirea, iubirea și armonia divină din noi impregnează tot ce există în jurul nostru. Ea reprezintă iubirea divină infinită, care ne conduce către libertatea spirituală.

Rajarajeshvari sau “guvernatoarea întregii Creații”

ૐ~Sri Lalita Tripura Sundari~ૐ - White tara | Facebook

Tripura Sundari sub ipostaza Rajarajeshvari sau “guvernatoarea întregii Creații”.

Starea ei de suveranitatea se referă la puterea de control asupra manifestării deoarece Ea însăși este Puterea Manifestatoare, de a ști care sunt acțiunile corecte, benefice, divin integrate și de a acționa doar în această direcție.

Ne putem raporta la ea când suntem în situația de a lua decizii importante, pentru a face alegerea cea mai bună.

Calitățile care o reprezintă pe Tripura Sundari

lalitha tripura sundari devi | Journeying to the Goddess

Tripura Sundari este manifestarea frumuseții iluminatoare și eliberatoare

Pentru Căutătorul înțelept frumusețea Tripura Sundari este divină, iluminatoare și eliberatoare dar pentru cel obtuz, închistat și rău frumusețea Sa este fie înlănțuitoare, fie respingătoare.

Frumusețea este asociată cu natura feminină, cu frumusețea femeii înțeleasă ca o teofanie, o manifestare a lui Dumnezeu în plan fizic, în dualitate.

Tripura Sundari este o expresie a frumuseții și perfecțiunii divine care izvorăște din sufletul nostru, a celei care cultivă frumusețea și perfecțiunea ca o expresie a stării interioare.

Această atitudine ne apropie de divin, de ceva ce nu este afectat de trecerea timpului, ci din contră, odată cu trecerea timpului devine din ce în ce mai strălucitor. Și, în cele din urmă,ne conduce către desăvârșire. Orice aspect legat de exterior, de aspectul fizic, de aparențe este trecător, limitat și imperfect .

Frumusețea și miracolul pe care îl descoperim în noi și îl manifestăm, ajunge să impregneze lumea înconjurătoare. Abia atunci când găsim în noi frumusețea, perfecțiunea, iubirea o vom recunoaște și o vom regăsi și în exterior. Altfel, am putea fi înconjurați de toate acestea dar nu le putem recunoaște pentru că nu avem posibilitatea sufletească să ne bucurăm de ele. Datorită impurităților pe care le avem la nivelul corpului mental sau cauzal, însemnând gânduri, emoții și semnificații, putem avea o înțelegere greșită asupra lumii înconjurătoare, îi putem atribui semnificații greșite. Dar, atunci când suntem mai aproape de puritatea și perfecțiunea lui Dumnezeu putem înțelege lumea exterioară dintr-o altă perspectivă.

Revarsă nectarul nemuririi asupra tuturor ființelor din manifestare

Tripura Sundari este puterea - Shakti a lui Shiva care îi permite să se manifeste într-o anumită formă.

Este asociată cu aspectul Ananda al Conștiinței sau Ființei Supreme sau Unice, adică fercirea nonduală supremă și pură.

Ea este mereu în starea de beatitudine divină, ceea ce îi permite ca nectarul divin al nemuririi să se reverse prin întrega sa ființă și să impregneze tot ce este în jurul ei.

Deține controlul asupra celor cinci elemente

Cele cinci forme ale lui Dumnezeu pe care stă Tripura Sundari în reprezentarea iconogreafică sunt numite „cele cinci corpuri”, care simbolizează cele cinci elemente (mahabhuta) ale lumii manifestate și cele cinci atribute ale Lui Dumnezeu: creația, menținerea, disoluția, ocultarea și grația. Astfel:

 Brahma semnifică elementul pământ (prithivi mahabhuta) și acțiunea creației.

Vishnu este elementul de apă (apas mahabhuta) și menținerea.

Rudra este elementul de foc (agni mahabhuta) și acțiunea de disoluție, de transformare.

Maheshvara reprezintă elementul aerian (vayu mahabhuta) și ocultarea.

Sadashiva este cel mai subtil dintre toate elementele, elementul eter, (akasha mahabhuta) și simbolizează capacitatea de a ne reporta la transcendență.

Tripura Sundari ne relevează adevărata noastră natură divină

Atunci cand înțelegem că nu suntem separați de ceea ce este în exteriorul nostru și că toate provin din aceeași sursă, care este Sinele sau infinitul din inima noastră, găsim în sufletul nostru pacea, fericirea și libertatea. Ajungem să înțelegem adevărata noastră natură, că suntem ființe divine, nelimitate și nemuritoare.

Reprezentarea iconografică

SAGAR WORLD Goddesses Tripura Sundari Painting by Pieter Weltevrede Blessed  by Dr. Ramanand Sagar: Amazon.in: Home & Kitchen

Tripura Sundari e reprezentată ca o tânără fată orbitor de frumoasă, despre care se spune că “ este mai strălucitoare decât o mie de sori”.

De obicei, ea este goală, purtând doar bijuterii minunate, brățări pe mâini și glezne, cercei, inele, coliere etc. Altfel, ea este îmbrăcată în culoarea roșu aprins, ca simbol al stării ei de fericire extatică, de cunoaștere nelimitată, precum și al compasiunii pentru toate ființele din univers.

Este așezată pe un pat care este simbol al Lui Dumnezeu.

Sadashiva aplecat asupra celor patru forme ale Sale: Brahma, Vishnu, Rudra și Maheshvara, simbolizate de cele patru picioare ale patului.

Poartă o semilună pe cap, care uneori este redată ca fiind formată chiar din părul ei.

Are patru brațe, în care ea ține un castron cu zahăr, cinci săgeți înfășurate din flori, un laț și un cârlig.

Semnificația simbolică a acestor obiecte este următoarea:

  • vasul pentru zahăr din trestie reprezintă mintea
  • săgețile făcute din flori reprezintă cele patru simțuri
  • Lațul pe care îl ține în a treia mână, capacitatea de a influența prin frumusețea ei orbitoare
  • Cârligul din a patra mână, mijlocul prin care ea elimină orice atașament pe care îl are legat de lumea exterioră.

În concluzie, Tripura Sundari ne  atrage cu farmecul ei și ne relevează adevărata noastră natură divină interioară.

Instrumente de raportare la Tripura Sundari

Tripura Sundari Yantra | Yantra to Gain Happiness, Power and Removal of  Worries, Fears and Negative Energies | Dus Mahavidya Yantra

Prin următoarele practici ne putem amplifica în noi calitățile speciale ale Tripura Sundari:

Sri Yantra - Wikipedia
  • trataka cu yantra ei- Sri yantra
  • practica japa sau ucchara cu mantra corespunzătoare Ei
  • practica Ananta - atragerea directă a Grației față de Tripura Sundari
  • prin adorarea frumuseții divine a Eternului Femnin și raportarea la aceasta ca fiind o teofanie - o imagine concretă prin care prin dualitate putem să intuim manifestarea lui Dumnezeu sau Ființa Conștientă și Unică
  • prin Nada Yoga cu meditație fundamentală Anuttara cu muzică
  • prin adorarea Frumuseții și armoniei oriunde în lume
  • savurarea și intensificarea trăirilor estetice prin artă, atât ca receptor cât și ca emițător sau creator, în special prin Arta inițiatică.
  • Japa sau practica identificării cu Tripura Sundari prin repetarea mantrei lungi a zeiței.
https://www.youtube.com/watch?v=UP4B2NqdN3A

 

Leo Radutz și Alina Crișan

Îți place ceea ce facem?

Ai vrea să susții Abheda ori Revolutia Omului Bun ?
*Abheda este un ONG care își desfășoară activitatea cu ajutorul donațiilor.
Donează foaarte ușor aici
" Găsește o idee
  care ar putea face
  lumea mai bună
  și pune-o în practică ! "
© Copyright Abheda Yoga 2023. Toate drepturile rezervate.
magnifiercross