Sri Aurobindo si cei 18 siddhasi

Una dintre puținele persoane din timpurile moderne care au putut cu adevărat să aprecieze măreția transformării divine a umanității a fost Sri Aurobindo. În timp ce majoritatea pandiților și leaderilor ortodocsi religiosi au privit scrierile siddhasilor în care se vorbeau despre nemurirea fizică drept un produs al imaginației, Aurobindo a încercat timp de 40 de ani să ajungă la un asemenea stadiu. Nu a sustinut niciodată ca ar face parte din tradiția celor 18 siddhasi, dar este evident că transformarile experimentate de Thirumoolar, Ramalinga, Aurobindo și Mama (principalul discipol al lui Aurobindo) au fost asemănătoare.

Aurobindo Ghose s-a născut în Calcutta, 15 august, 1872. El a sudiat în Anglia de la varsta de 5 ani pana la 20 de ani. După întoarcerea în India, în 1892, Aurobindo a lucrat ca profesor de franceză și de engleză și mai târziu ca secretar al prințului de Baroda. S-a căsătorit în 1901. În următorii ani, el și-a orientat energia către idealul de independență indian. A devenit unul dintre principalii leaderi ai acestei mișcări. Englezii l-au acuzat de subversine și a fost trimis la închisoare, dar a fost achitat după un proces pentru lipsa de dovezi.

Viziunea inspirată a lui Aurobindo a fost exprimată în “Viața divină” și “Sintezele de yoga”, iar experiențele sale transformatoare în poemul epic “Savitri”. Ultimele două lucrări descriu în detaliu stagii Sri Aurobindo si cei 18 siddhasile și dificultatiile pe care le implica această transformare. Pentru Aurobindo nemurirea fizică reprezintă un stagiu în evoluția umanității. El este un rezultat al transformării spirituale: punctul culminant al procesului în care Conștiința “Supramentala“ Divina coboară în planurile joase ale conștiinței, chiar și la nivelul inconștient al Materiei. Modul în care Aurobindo descrie acest proces de transformare și rezultatele sale se aseamănă izbitor cu cel al celor 18 siddhasi și cu cel al lui Ramalinga, în special în ceea ce privește referințele cu privire la “corpul de aur” sau “luminiscența aurie”. Profunda sa iubire pentru umanitate precum și orientarea către problemele lumii fizice și acțiunile sale sunt similare cu cele ale siddhasilor.

Intalnirea cu Yogi Lee

În mijlocul acestor activități politice, pe 30 decembrie 1907, Aurobindo a întalnit un yoghin pe nume Vishnu Bhaskar Lele. El i-a spus acestuia:

“Vreau să fac yoga, dar pentru acțiune, nu pentru sannyasa (renunțarea la lume) și Nirvana. Cei doi au petrecut trei zile singuri într-o camera. Lele i-a spus: “Așează-te în meditație, dar nu gândi și fi atent la activitatea minții tale; vei vedea cum ajung în minte gândurile; înainte de a intra alunga-le departe până când mintea va câstiga o liniște totală. Mai târziu, Aurobindo spunea: “Primul rezultat a fost o serie de experiențe cutremurătoare și schimbări radicale în conștiința, care nu au fost niciodată în intenția mea… și care a fost în totală contradicție cu vechile mele idei, determinându-mă să văd cu uimire lumea ca fiind un cinematograf uriaș pe care se mișca formele universalității impersonale ale Absolutului Brahma”.

 Aurobindo a intrat în starea de nirvikalpa samadhi sau ceea ce budisti fac referință ca fiind nirvana, stadiul final al tradiției mistice din întreaga lume, pe care puțini l-au atins după eforturi deosebite. Dar acest punct a fost începutul pentru alte experiențe extraordinare:

“Am rămas în nirvana timp de zile și nopt. În cele din urmă am început să mă topesc în Superconștiința.Nici o diminuare s-au cadere din experiența supremă, mai degrabă o constantă înălțare și cuprindere a Adevarului. Nirvana în conștiința mea eliberată, a fost doar începutul realizării mele, un prim pas într-o lucrare completă, deci nu realizarea ultimă a sufletului sau finalul culminant. Nirvana nu poate fi sfârșitul căii dincolo de care nimic nu mai poate fi explorat-este sfârșitul căii inferioare din Natura inferioara și începutul Înaltei Evoluții.

Aurobindo a continuat să rămână în această stare în timp ce edita ziarele sale zilnice și organiza manifestații clandestine. Înainte de o asemenea manifestație, el i-a spus lui Lele despre faptul că ezită să tină un discurs. Lele i-a cerut să se roage, dar el era atat de absorbit de Tăcutul Brahman încât nu se putea ruga. Lele i-a spus că nu contează; se va ruga el și ceilalti; nu va trebui decât să meargă la manifestație; să faca o plecăciune în fața audienței, să aștepte și cuvintele vor veni din altă sursă decât mintea. Aurobindo a urmat aceste instrucțiuni și “cuvintele au venit de parcă erau dictate. Mereu de atunci discursurile, scrierile, gândurile și activitățile exterioare veneau din aceeași sursă, dincolo de minte. Aceasta a fost prima experiență în Supraconștiință. Discursul sau a fost minunat:

“Încercați să realizați putera care se află în voi, încercați să o manifestați în continuu, astfel încât tot ceea ce faceți să nu fie făcut de voi ci de acel Adevar din interiorul vostru… pentru că voi nu sunteți aceasta, este ceva din interiorul vostru. Ce pot face toate aceste tribunale, toate puterile lumii, Adevarului care este în voi, acel Vesnic, acel Nenescut, Cel fără de Culoare, pe care sabia nu-l poate pătrunde și focul nu-l poate arde? De ce v-ar mai fi teamă, dacă sunteți conștienți de El, care se află în interiorul vostru?

Aurobindo a fost arestat de politia britanică a doua oară, în dimineața lui 4 mai 1908. În curtea închinsorii din Alipore, în timpul unei perioade de exercitii zilnice, o serie de experiențe spirituale au adus o schimbare în conștiința sa. El a început să-l vada pe Dumnezeu în fiecare.

În căutarea “Secretului”

După eliberarea sa din închisoarea din Alipore, Aurobindo și-a reluat munca revoluționară. În urma experienței pe care a avut-o în închisoarea Alipore, el a atins “conștiința supramentală” prin care adevărurile separate ale existenței – precum Pacea, Iubirea, Frumusețea, Puterea, Cunoașterea, Voința – sunt experimentate în mod total, dar independent unul de altul. Totuși limitările conștiinței au ieșit în evidență în mod clar. Prin structura sa, conștiința supramentală divide unitatea și cu cât coboară în planurile joase, cu atât devine mai fragmentată. Era nevoie și de un adevăr al corpului și al pământului, nu numai de un adevăr al spiritului și cerului. Era nevoie de o alta Putere care să reziste în planurile joase unde natura umană este subiectul puterii de divizare. Aurobindo a început să caute cheia pentru adevărata viața care poate fi trăită și aici, în sferele joase.

În februarie 1910 la un an de la eliberea sa din închisoare, era să fie arestat și deportat în insulele Andaman. A primit o îndrumare din subitl, care îi spunea: “Du-te la Chandernagore”. A plecat imediat cu o barca, pe Gange, în jos.

La Chandernagore, în 1910, a găsit “secretul” pe care l-a căutat. Circumstantele nu au fost niciodată relatate de el. Totuși, din scrierile sale târzii, aflam că el a fost în iad, în planurile joase ale existenței, și asta pentru că cineva nu se poate ridica mai mult decât poate coborâ. “Cu fiecare înălțime pe care o cucerim trebuie să aducem înapoi, în planurile vibratorii joase, puterea sa și iluminarea sa.” Pentru ca Divinitatea să coboare în noi și să transforme natura umană, progresul nu are în vedere atât de mult înalțarea noastra, pe cât de mult ține de curățarea tuturor obscurităților din ființa noastra josnică. Curățarea subconștientului de frici, dorințe și dureri este un lucru de importanță primară. Cel mai jos nivel al conștiinței umane se află în subconștient, care este rezultatul evoluției vieții în Materie. El conține toate obiceiurile vieții, inclusiv cel care tine de boala și moarte. La Chandernagore, Sri Aurobindo a atins adâncimile ultime ale subconștientului fizic. El a spus: “Nu, nu cu cerescul sunt ocupat; mi-aș dori să fiu. Mai de grabă cu sfârșitul lucrurilor care se afla în opoziție.”

El a atins frontiera superioară a supraminții unde “magnificele valuri colorate” se topesc în Lumina alba. A trecut în alt Timp și Spațiu. Toate valorile s-au răsturnat. Înaltul întâlnește josul, ambele într-un singur plan. El a pătruns în Supramental, care este adevărata baza a întregii materii și a experimentat iluminarea în fiecare celula a corpului. Secretul transformării a fost urmatorul: conștiința de jos este conștiința de deasupra.

“Auriul” supramental

Descrierile “supramentalului” sunt reminescențe ale descrierilor similare făcute de cei 18 sidhasi cu referire la soruba samadhi, sau samadhiul de aur. Principalul disciol al lui Aurobindo, Mama, după prima sa experiență a scris:

“Era o impresie de putere, de caldură, de aur: nu era fluidă, era ca sclipirea prafului. Fiecare din aceste lucruri (nu pot fi numite particule sau fragmente, nici macar puncte, asa cum sunt enunțate în mod matematic) erau ca aurul vivid, un praf de aur cald – nu se poate spune că era strălucitor sau întunecat sau făcut din lumină, în sensul în care îl înțelegem noi. Totul era o adunare de mici puncte de aur, nimic altceva decât asta. Aș putea spune că acestea atingeau fața mea, ochii mei. Și aceasta cu o formidabilă putere. În același timp, un sentiment de plenitudine, de pace pentru toate puterile. Era atâta bogăție, era atâta plinătate. Era mișcare la cotă maximă, infinit mai rapidă decât cineva iși poate imagina și în același timp era o pace absolută, o liniște perfectă… Am observat că în această stare de conștiință, Mișcarea depășește forța puterii care face ca celulele să devină o formă individuală.”

Aceasta descriere este o reminescenta a uneia din afirmatiile faimoase ale siddhasilor:

 “Stai în tăcere și cunoaște că eu sunt Dumnezeu”. Imobilitatea este baza puterii supramentale.

Pondicherry

După două săptămani în Chandernagore, Aaurobindo a auzit din nou Vocea cerându-i “să mearga la Podicherry”. La scurt timp după aceasta el a plecat în secret și a scăpat la limită de poliția britanică. Podicherry era o colonie franceză, în sud-estul coastei Indiei. Era ultimul loc în care cineva s-ar fi așteptat să înceapa o revoluție spirituală.

A fost dificil pentru Aurobindo în primii ani la Podicherry. Câțiva dintre revoluționarii săi au venit cu el, așteptând de la el să iși rezume activitățile în acest domeniu. Dar Aurobindo nu avea nici o intenție să facă astfel. Atunci când s-a adus în discuție faptul că trebuie să ducă la bun sfârșit lupta sa politică, el a răspus prompt că era nevoie “nu de o revoluție împotriva guvernului britanic, prin care nimeni nu poate reuși cu ușurință, ci de o revoluție împotriva întregii Naturi universale.”

Aurobindo a citit Vedele, scrierile sacre vechi, în forma lor originală, pentru prima oară în timpul primilor ani la Podicherry. A găsit în ele experiențe pe care le-a avut el însuși și a tradus o parte din ele în lumina experienței sale.

În 1910, Paul Richard, un scriitor francez, a venit în Podicherry. A doua oară a venit în 1914, cu intenția de a-l vedea pe Aurobindo și apoi i-a propus acestuia să faca o revistă filozofică lunară bilingva, Arya, sau O revedere a marilor sinteze. Din 1914 până în 1920 Aurobindo a publicat această revistă precum și cele mai multe din lucrările sale – aproape 5000 de pagini, care au fost cuprinse în mai multe cărți. Acestea includeau: Viața divină, în care acesta și-a exprimat propria sa viziune fundamentală filosofică asupra evoluției omului; Sintezele de yoga, în care a descris yoga sa integrală, care este în contrast cu alte discipline yoghine; Eseu despre Gita, în care este interpretată Bhagavat Gita în lumina viziunii lui Aurobindo asupra coborârii “conștiinței supramentale”; Secretul Vedei si Ciclul uman.

In 1921, el a lasat penelul deoparte. Editia finală pentru Arya a fost publicată. În următorii 30 de ani, scrierile sale au fost limitate la o enormă corespondență precum și poemul Savriti, care cuprinde viziunea sa desăvârșită asupra evoluției umanității, munca sa cu subconștientul și inconștientul, precum și experiența sa în ceea ce privește înaltele sfere de conștiință.

Crizele transformării

Aurobindo a văzut umanitatea la o răscruce în evoluția ei.

“Daca se află un adevăr spiritual pe Pamant și care de altă valență nașterii noastre în Materie și dacă în mod fundamental în natură a avut loc o evoluție a conștiinței, atunci omul nu poate fi ultimul stagiu al acestei evoluții: el este o imperfectă expresie a spiritului și mintea lui este un instrument și o formă limitată; mintea se află doar la jumatatea evoluție conștiinței, ființa mentală poate fi doar o ființă trazițională.”

Conform lui Aurobindo, noi am ajuns la o “criză a transformării”, care este “atât de crucială precum a fost criza care a marcat apariția Vieții în Materie sau criza care a marcat apariția Minții în Viața”. Spre deosebire de crizele anterioare, umanitatea poate fi văzută ca niște “colaboratori conștienți la propia noastră evoluție”.

Totuși, pentru Aurobindo, nu sunt forțele noastre umane care vor aduce transformarea ci o conștiință care înconjoară Forța divină de deasupra.

Materia supramentală se va supune voinței conștiinței și astfel va manifesta calitățile spiritului: imortalitate, maleabilitate, luminozitate, frumusețe și beatitudine. Vor survenii semnificative transformări fizice: “Transformarea constă în faptul că tot aranjamentul material va fi înlocuit de concentrări de forță, fiecare având un mod diferit de vibrație; în loc de organe vor fi centre de energie conștientă, puse în mișcare de voința conștiinței. Nu va fi stomac sau inimă, nici circulație și nici plămâni. Toate aceestea vor dispărea și vor lăsa loc unui joc de vibrații reprezentând ceea ce sunt aceste organe în mod simbolic”. Corpul va fi facut dintr-o “energie concentrată care se va supune voinței”. “Schimbarea de conștiință va fi factorul principal, mișcarea inițială, iar modificarea fizică va fi factorul subordonat, o consecință.”

Aurobindo nu a fost deloc un teoretician sau un scriitor de science fiction. El a scris pe baza experienței sale și experiența sa legată de “transformare” are trei faze distincte: prima, o faza strălucitoare, din 1920 pana în 1926, în care multe fenomene și puteri miraculoase s-au manifestat prin puterea conștiinței supramentale pe care Aurobindo a manifestat-o pentru prima oara în 1910; a doua, o fază de retragere, în care Aurobindo și principalul său discipol, Mama, Mirra Richard, au testat pe propriile lor trupuri efectele mai multor experimente, lucrând la nivelul subconștientului și inconștientului din 1926 până în 1940 și a treia fază, în care eforturile au avut în vedere întreaga umanitate și lume, din 1940 până în prezent.

La sfârșitul primei faze, pe 24 noiembrie 1926, el a sfârșit brusc manifestarea puterilor și miracolelor și a anunțat retragerea în solitudine. Oficial, ashramul a fost înființat sub conducerea Mamei.

Din 1926 până în 1940 el și Mama au facut experimențe asupra somnului, mâncării, asupra legilor naturii, trecând prin multe experiențe la nivel celular și subconștient. A fost o cursă împotriva timpului care ne aminteste de ceea ce siddhasii au descris în știința ierburilor Kaya Kalpa prin care încercau să prelungească viața suficient de mult pentru a permite forțelor spirituale mult mai subtile să desăvârșeasca îndumnezeirea.

Pregătirea celulelor, tăcerea mentală, pacea vitală, conștiința cosmică au fost vehicule care au permis conștiinței celulare și fizice să se lărgească și să se universalizeze. Apoi a devenit clar faptul că “trupul este peste tot” și nimeni nu poate transforma ceva fără a transforma totul. Aurobindo și Mama au găsit că transformarea completă nu este posibilă pentru individ, dacă nu are loc o minimă transformare pentru tot.

“Pentru a ajuta umanitatea”, remarca Aurobindo, “nu este suficient pentru un individ să găsească soluția ultimă în mod individual pentru ca, atunci când lumina este gata să coboare, ea nu poate sta pana când planul inferior, de jos, nu este pregatit să suporte presiunea Descendetului.”

“Dacă cineva vrea să faca munca de unul singur”, spunea Mama, “este absolut imposibil să fie făcută în mod total, pentru ca fiecare ființă fizică, oricat de realizată ar fi, chiar dacă aparține unei conștiințe a totalității superioare, chiar dacă ar fi facută pentru o muncă speciala care are în vedere totalitaea, nu este decat o ființă parțială și limitată. Acesta este adevărul și legea – transformarea completă nu poate fi realizată pe cont propriu, printr-un singur corp, așa că dacă cineva vrea să aibă o acțiune generală, sunt necesare cel puțin un numar minim de ființe fizice.”

A treia faza

Cu această idee, perioada muncii individuale a sfârșit în 1940, iar Sri Aurobindo și Mama au început al treilea stadiu al muncii lor de transformare. În timpul acestei faze, orientarea a fost către o transformare globala. “Acest ashram a fost creat, nu pentru renunțarea la lume ci ca un centru și un loc unde are loc evolutia altei forme de viață.” Ashramul a fost organizat pentru a fi deschis tuturor tipurilor de activități care țin de natura creativă, precum și pentru toate tipurile de individualități, bărbați, femei și copii, din toate clasele sociale.

Activitatea în lume a fost de o împortanță primordială:

 “Viața spirituală găsește expresia cea mai potentă în omul care trăiește o viața obișnuită prin puterea practicii yoga. Printr-o uniune a vieții interioare cu cea exterioară, umanitatea va fi ridicată și va deveni puternică și divină.”

Dilema leaderilor revoluționari

Cea de-a treia fază a crescut dilema pe care Sri Aurobindo și Mama au încercat să o rezolve la sfârșitul celei de a doua faze. Aflându-se față în față cu rezistența colectivă a subconștientului și inconștientului, ei s-au întrebat daca ar putea să realizeze o transformare a sinelui individual în izolare fața de alții și apoi să se întoarcă să ajute umanitatea, ca lideri revoluționari. Ei au decis împotriva acestei strategii, deoarece, după cuvintele lui Aurobindo, ar rezulta un gol între ei și umanitate.

Sri Aurobindo spunea: “Odata inceputa, munca nu va avansa rapid chiar de la inceputul stagiului decisiv. Pot fi secole intregi de efort. Chiar daca prima schimbare decisiva este atinsa, este cert ca nu toata umanitatea va fi capabila sa se ridice la acel nivel. Va fi o diviziune intre cei care vor fi capabili sa traiasca la nivelul spiritual si cei care vor fi capabili sa traiasca in lumina care coboara de la acest nivel catre nivelulmental. Si mai jos de acestea va fi o mare masa influentata de realitatea superioara dar care nu va fi pregatita pentru lumina. Dar chiar si aceasta va fi o transformare si un inceput care nu a mai fost atins nici pe departe.”

Aceasta inevitabila diviziune si “gol” care se va produce sunt probabil motivele pentru care Aurobindo si Mama nu au coborât “supramentalul” în propriile lor corpuri și eventual să-l mențină acolo. Și mai mult, nu cumva “corpul de aur” al siddhasilor, al lui Ramalinga și al chinezilor taoisti este doar o faza de început a lungii transformări colective a întregii umanități?

In efortul sau de a incerca sa rezolve aceasta problema, autorul cartii Babaji and the 18 Siddha Kriya Yoga Tradition, Marshall Govindan, a vizitat Pondicherry si Valadurul. El a amintit o fraza pe care a vazut-o cu multi ani in urma, prin care Aurobindo si Mama afirmau ca “ceea ce ei au incercat sa atinga a fost deja atins de Ramalinga Swami cu doar 100 de ani in urma.” El s-a întâlnit cu T.R. Thulasiram în Podicheri și a aflat că au fost publicate de către acesta două volume de lucrări  Arut Perum Jothi și Corpul fără de moarte, în 1980, care conțin subiectele de discuție care au fost avute în vedere la întâlnirile cu Mama în ceea ce-l priveste pe Ramalinga, precum și tot ce a scris Aurobindo despre Ramalinga.

În studiul sau exhaustiv, Thulasiram a observat:

“Sri Aurobido a ajuns să înțeleagă în ultima parte a vieții sale că puțini yoghini au atins transformarea supramentala ca o siddhi (putere supranaturală) personală menținută prin Yoga-Siddhi și nu ca o dharma (lege) a naturii”.

Fascinantul studiu al lui Thulasiram aduce dovezi că experiențele transformatoare ale lui Thirumoolar, Ramalinga, Aurobindo și Mama au fost toate asemanatoare. “Luminoscenta aurie” pe care Aurobindo a manifestat-o la moartea sa ne aminteste de “corpul de aur” al imortalității la care s-a referit Ramalinga și cei 18 siddhasi.

Moartea lui Sri Aurobindo

Către sfîrșitul lui noiembrie 1950, Sri Aurobindo a început să manifeste simptomele unei boli de sânge, care a revenit din timp în timp pe parcursul a mai multor ani. În contrast cu ocaziile anterioare, el a spus ca nu iși va mai folosi puterile yogine pentru a se vindeca. Când a fost întrebat de ce, el a spus: “Nu pot explica, nu veți înțelege”. Pe 4 decembrie simptomele au dispărut în mod miraculos. Dar târziu, în acea noapte a devenit evident că el se va retrage pentru un scop bine definit.

 Pe 5 decembrie 1950 el a decis să amâne aceasta pănă când corpul va arăta semne de descompunere. Corpul a căpătat o nouă strălucire, “o luminoasă mantie de luminoscență aurie în jurul lui”, după cum a fost descrisă de Mama. Mulți alții au relatat despre aura aurie din jurul lui. Pentru mai mult de patru zile corpul a rămas intact, cu o persistentă nuanța aurie. Pe 8 decembrie Mama i-a cerut lui Aurobindo, într-o întalnire ocultă, să se reîntoarcă la viața, dar el a raspuns astfel conform marturisirii Mamei:

“Mi-am părăsit acest corp cu un scop precis. Nu il voi lua înapoi. Mă voi manifesta din nou prin primul Corp Supramental construit prin Calea Supramentala.”

 “Lipsa de receptivitate a pământului și a oamenilor” a spus Mama pe 8 decembrie, “este cea mai responsabilă pentru decizia lui Sri Aurobindo în ceea ce priveste corpul sau”. Pe 9 decembrie, dimineața, dupa mai mult de 100 de ore, corpul a început să arate primele semne de descompunere și a fost îngropat dimineața, în curtea ashramului. Scrierile lui Sri Aurobindo continuă să ne furnizeze o viziune pentru evoluția noastră colectivă și importanți indicatori pentru fiecare individ astfel încât să atingem o transformare divină a vieții