Și cel mai rau a fost ca nu mai puteam iubi…

Pentru mine anul acesta a fost plin de incercari. Pe unele le-am depasit cu brio, cu altele a fost mai greu, insa exista anumite tare cu care ma confrunt si nu stiu inca daca le-am eliminat…

De ce spun ca nu stiu?…pentru ca de multe ori, in perioade de liniste, cand stau mai mult cu mine insami, traiesc o stare de pace, armonie si bucuria de a contempla dinauntru tot ceea ce exista in jurul meu, perfect centrata in inima, ca un observator detasat,….dar cand ies in exterior, provocarile apar din nou, aparent intr-o alta forma, dar in esenta sunt aceleasi si…constat ca unele inca ma mai afecteaza, semn ca n-am scapat…!

In ultimele luni ale anului trecut am reusit sa ma surmenez, ceea ce rar mi se intampla, astfel incat am devenit o nesuferita chiar si pentru mine insami…Si s-a petrecut ceva foarte rau…nu mi-am mai perceput sufletul! Inutil sa spun cat de pierduta m-am simtit (caci nu mai primeam ghidaj de la inima!)..si cel mai rau a fost ca nu mai puteam iubi…

In orice caz, vacanta de sfarsit de an a fost o binecuvantare si am incununat sfarsitul acesteia cu o retragere spirituala nu deajuns de indelungata, dar destul de profunda….Singura, cu draperiile trase, fara telefoane, internet, calculator, doar eu cu Dumnezeu!…Mi-am petrecut cele aproape 12 ore alternand perioadele de meditatie cu asane, pranayama si Arta Gratiei…M-am abandonat Sinelui si n-am mai gandit,…am simtit din nou dorinta arzatoare de a ma apropia de Ceva-ul pe care il cautam cu totii si nu stim sa-l denumim,… un dor imens de Acasa,…am tanjit dupa conexiunea cu Infinitul din mine si,…poate pentru o miime de clipa…am fost una cu El..!…atat de putin!,…dar de ajuns sa am speranta si sa merg inainte….

Peste cateva zile am sesizat ca am mai scapat de un balast vechi pe care il caram indarjita dupa mine… (si cred ca definitiv de data asta!)

Acum revin usor usor, ca dupa o boala indelungata…si bucuria de a iubi imi umple din nou sufletul…Doar ca acum e diferit…Este mai multa intelepciune in mine si mai putina patima,… putin mai multa profunzime… dar si mai multa detasare,…nuantele stridente au facut loc pastelurilor,… prapastia intre bine si rau (doua fete ale aceleiasi monede, nu-i asa?!) s-a estompat…

Sunt recunoscatoare…caci pot sa zbor iarasi cu pescarusii…

Va multumesc tuturor ca ati fost alaturi de mine si ca m-ati indragit chiar si cand am fost uracioasa!
Va iubesc!

Laura Petrov

1 thought on “Și cel mai rau a fost ca nu mai puteam iubi…”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top