Cum este Shambala?

Shambala este un tărâm foarte vast, de o frumusețe paradisiacă. Ea nu este doar un paradis, ci este scena unei activități frenetice, și mare parte din această activitate are ca scop susținerea și ghidarea spirituală a ființelor umane încarnate pe Pământ.

Chiar și textele vechi care descriu Shambala ne indică faptul că în această lume există un nivel tehnologic foarte avansat (locuitorii Shambalei folosesc de exemplu anumite vehicule de zbor foarte performante). Există aici arhive vaste care tezaurizează istoria și spiritualitatea planetară, există temple splendide și palate fastuoase.

Shambala, ne spune tradiția tibetană, are forma unei flori de lotus cu opt petale, adică este împărțită în opt regiuni principale, iar în centru se află capitala, Kalapa, unde își are reședința Regele Lumii. Fiecare dintre cele opt regiuni principale este împărțită în 12 domenii având fiecare un guvernator. Practic, în Shambala există 96 de provincii distincte, plus capitala, Kalapa, un oraș vast și înfloritor, în care se află impresionantul palat al Regelui Shambalei. Descrierea tradițională a Shambalei menționează și faptul că ea este înconjurată de munți foarte înalți și imposibil de trecut, simbol evident al faptului că acest tărâm există într-o dimensiune paralelă subtilă, dar și al protecției care face imposibil accesul în Shambala pentru ființe umane care nu merită acest lucru.

Shambala, ca tărâm spiritual care guvernează și inspiră umanitatea și planeta noastră, este în ultimă instanță sursa tuturor învățăturilor și căilor spirituale autentice. Fie că noi știm sau nu aceste lucruri, fie că le înțelegem sau nu, fie că le percepem direct sau nu, realitatea Shambalei este incontestabilă.

Putem spune chiar că orice cale spirituală autentică „trece prin Shambala”. Fiecare școală spirituală autentică este inspirată și susținută prin intermediul lumii tainice a Shambalei și fiecare aspirant spiritual sincer este susținut și ghidat la rândul său de forța tainică a înțelepților Shambalei și a Regelui Lumii din Shambala.

Zone de proiecție ale Shambalei

Shambala, tărâmul subtil care este totodată centrul spiritual al planetei noastre, este precum un Soare spiritual în jurul căruia gravitează întreaga înțelepciune planetară: toate marile religii, toate marile tradiții inițiatice, curentele esoterice divin inspirate, toate școlile și căile spirituale autentice sunt inspirate de Shambala.

În fiecare epocă istorică, dintre toate școlile și curentele spirituale, se poate delimita o anumită zonă (chiar geografică) de maximă înflorire spirituală, principalul focar spiritual al planetei în acea perioadă, unde tradiția spirituală este vie, unde trăiesc foarte mulți înțelepți și în general foarte multe ființe umane încarnate în acea perioadă în zona respectivă sunt preocupate de spiritualitate. În mod firesc, prin intermediul aspirațiilor spirituale ale ființelor umane, legătura subtilă telepatică (afectivă și mentală) cu lumea Shambalei este acolo foarte puternică. Acolo, ființele umane sunt direct inspirate de lumea Shambalei și – conform tradiției – sunt chiar încarnate ființe care au trăit în Shambala.

Astfel, în fiecare epocă istorică, principalul focar spiritual planetar este considerat a fi Proiecția Shambalei pe Pământ, ceea ce înseamnă nu numai că legătura sa cu Shambala este foarte puternică, ci și că Shambala acționează direct, pentru a impulsiona evoluția spirituală planetară, prin intermediul ființelor umane care au privilegiul de a face parte din grupările spirituale respective. Din aceste motive, Proiecția Shambalei pe Pământ poate fi considerată chiar ca o manifestare directă a ei, ca o extindere a Shambalei în planul fizic. Dar chiar mai mult decât atât, în zonele de proiecție a Shambalei pe Pământ există anumite pasaje speciale secrete de trecere între aceste două lumi (de exemplu, tunele), fapt atestat de legendele care povestesc călătoria unor ființe umane către Shambala. Există profeții celebre (precum cele ale lui Sundar Singh și Serafim de Sarov) care afirmă că România va deveni în viitor focarul spiritual principal al planetei noastre și diferite surse inițiatice atestă faptul că, deja din această perioadă, zona de proiecție a Shambalei în planul fizic este România.

Deoarece este evident că în perioada imediat anterioară a istoriei planetare locul privilegiat, zona de maximă înflorire a spiritualității planetare s-a aflat în Tibet, tot în Tibet s-a aflat și proiecția Shambalei. Şi de aceea cele mai autentice și consistente informații despre Shambala pot fi găsite în tradiția spirituală tibetană.

Dar cu trecerea timpului, mergând înapoi pe firul veacurilor, descoperim că nu întotdeauna Tibetul a fost focarul spiritual cel mai puternic al planetei. În fiecare perioadă, acolo unde se afla acest focar (în Egipt, în Grecia, în India, în Dacia, în Irlanda, în America de Sud etc.), acolo se afla și zona de proiecție în planul fizic a Shambalei. Şi deși aproape toate vechile tradiții spirituale sunt de mult uitate, impregnarea spirituală specială a locurilor respective se păstrează: rezonanța cu lumea Shambalei este încă puternică în toate aceste locuri, lucru care poate fi cu ușurință perceput de către ființele care au percepții extrasenzoriale. La fel cum este mult mai ușor să trăiești o stare de comuniune cu Dumnezeu într-o biserică sau în natură – și nu într-un bar sau într-un magazin – în același mod, impregnarea subtilă a acestor locuri misterioase și privilegiate care au fost, chiar oricât de departe în timp, în legătură directă cu Shambala, trezește în orice ființă umană pură și armonios receptivă o fascinație specială, un fior mistic sub care se ascunde, de multe ori nebănuită, influența spirituală elevantă a lumii Shambalei. Dincolo de atracția turistică a Muntelui Kailasa din Tibet, a Sfinxului din Egipt, a Piramidei Soarelui (Mexic) sau a templului lui Apollo din Delfi (Grecia) se ascunde cu siguranță și fascinația exercitată de forța spirituală a Shambalei.

Analizând legendele legate de marile locuri sacre ale planetei noastre, dar mai ales vizitându-le pentru a le putea percepe direct măreția, descoperim de multe ori elemente comune. Iar aceste elemente comune, fie că este vorba de tradiția tibetană, mayașă, greacă, egipteană, gaelică etc., ne conduc către același focar comun care le-a inspirat pe toate: lumea Shambalei.

Foarte mulți căutători ai Shambalei au încercat să localizeze și să găsească Shambala chiar pe Pământ, mai ales în vastele ținuturi misterioase și neexplorate din Asia Centrală. Dar Shambala este un tărâm imens, locuit de milioane de ființe, și este imposibil ca ea să fi putut rămâne ascunsă dacă ar fi fost undeva pe planeta noastră. Deoarece în descrierea tradițională a Shambalei se precizează faptul că ea este înconjurată de munți foarte înalți, și deoarece în tradiția tibetană există anumite texte care descriu drumul către Shambala pornind din Tibet, mulți occidentali își imaginează, în mod eronat, că Shambala se află în Tibet. Mai mult chiar, interdicția accesului occidentalilor în Tibet a sporit fascinația pentru această țară misterioasă. Deși Shambala nu este acolo, totuși este adevărat că Tibetul a fost în secolele anterioare zona de proiecție a Shambalei pe Pământ.

În ceea ce privește capitala Tibetului, Lhassa, restricțiile accesului erau și mai severe: ea putea fi vizitată numai de către budiști. Dificultatea accesului în Lhassa, precum și faptul că se cunoșteau practic foarte puține lucruri despre acest oraș (inclusiv despre localizarea sa - nu se știa precis până în 1866 unde este Lhassa) au făcut ca Lhassa să fie supranumită “Orașul Pierdut” sau “Orașul Interzis”. În Lhassa se află Palatul Potala, care era sediul tradițional al lui Dalai Lama (conducătorul spiritual al budiștilor tibetani).

Ceea ce este foarte interesant pentru noi este faptul că palatul Potala, construit în secolul al XVII-lea, seamănă foarte mult cu Casa Poporului (actualmente Palatul Parlamentului) din București, deși este puțin probabil ca arhitecții acesteia din urmă să se fi inspirat după arhitectura palatului tibetan. Această sincronicitate este remarcabilă și foarte semnificativă în sensul confirmării profețiilor care afirmă că Bucureștiul va deveni în scurt timp Noul Ierusalim, adică principalul oraș sacru al planetei. Trebuie menționat în acest context că celebrele profeții ale lui Sundar Singh – referitoare la misiunea spirituală planetară a poporului român – au prezis corect construirea Casei Poporului, precum și a canalului Dunăre - Marea Neagră, încă de pe vremea când nimeni nu și le-ar fi imaginat.

Un alt loc sacru al Tibetului (atât pentru budiști cât și pentru hinduși) este muntele Kailasa, un vârf izolat, de formă piramidală, situat în sudul Tibetului, într-un lanț muntos paralel cu Himalaya. Accesul europenilor nu era permis în această zonă, primul european care a reușit să întreprindă pelerinajul în jurul muntelui Kailasa fiind Hevin Sven Anders (exploratorul care a realizat primele hărți ale Tibetului), în anul 1907. Muntele sacru Kailasa este identificat atât de tradiția budistă și cât și de tradiția hindusă cu Muntele Meru, “Axa Lumii”, și se spune că realizarea de 108 ori a pelerinajului în jurul acestui munte, pe un traseu de 50 de km, aflat la 5000 de metri altitudine, asigură atingerea eliberării spirituale.

Este interesat de remarcat că și în alte locuri în care a fost, cu mult timp în urmă, proiecția Shambalei pe Pământ, tradiția locală asociază locul respectiv cu “centrul lumii”: de exemplu la Delfi, în Grecia, exista o piatră denumită “omphalos” (buricul pământului) care marca precis locul unde credeau grecii că se află acest centru al lumii. Despre Sfinxul și Piramidele de la Gizeh, Egipt, se afirmă de asemenea că sunt plasate în centrul suprafeței Pământului: meridianul și paralela care trec prin Gizeh împart globul în câte două părți, fiecare conținând aceeași suprafață terestră (de “uscat”).

Despre zeul Apollo, al cărui templu este inima sanctuarului de la Delfi, tradiția spune că era “hiperborean”, venit din mistica Hiperboreea, tărâmul legendar aflat “dincolo de vântul de nord”, a cărui legendă este în strânsă legătură cu Shambala. În Insula Şerpilor (Insula Albă) din Marea Neagră exista de asemenea un măreț templu al lui Apollo, și tradiția populară leagă această “Insulă Albă” de mitul Shambalei.

Este extrem de semnificativ faptul că, în tradiții complet diferite, în locuri diferite de pe Pământ, inițiații din vechime au construit locuri sacre frapant de asemănătoare, în condițiile în care se presupune (probabil eronat) că în acele vremuri nu existau mijloace de transport și astfel aceste culturi s-au dezvoltat complet independent. Fără îndoială că există totuși o sursă comună de inspirație, și aceasta este și rămâne Shambala, misteriosul centru spiritual al planetei noastre. Inițiații afirmă că în această perioadă Proiecția Shambalei pe Pământ este în România, și probabil că vom asista în curând la apariția unor noi locuri sacre, în propria noastră țară.

Piramidele din Egipt
Un alt loc celebru asociat cu Shambala este complexul de la Gizeh, lângă Cairo (Egipt). Nenumărate sunt tainele care înconjoară Piramidele și Sfinxul de la Gizeh.

Misterioasele energii care impregnează acele locuri, datorate în mare parte și efectului de piramidă, fac ca aceste vestigii istorice să se sustragă multor cercetări științifice realizate cu aparate ultramoderne. Astfel, rezultatele investigațiilor diferă în mod inexplicabil pentru oamenii de știință în funcție de fazele lunii; în anumite zile aparatele nici măcar nu funcționează. Piloții evită să zboare pe deasupra piramidelor, deoarece aparatele de bord sunt complet dereglate de fluxul energetic emanat de acestea. Teoriile istoricilor legate de modul în care au fost construite Piramidele și Sfinxul sunt foarte șubrede, la fel ca și datarea lor și presupusa lor destinație (de monumente funerare). Mult mai coerente sunt teoriile esoterice, care afirmă că în perioada de maximă înflorire a spiritualității egiptene, acestea erau folosite pentru inițierea adepților în anumite tehnici spirituale. Istoricii greci menționează că Pitagora ar fi fost inițiat în Egipt (și se presupune că și Zamolxis ar fi primit anumite inițieri tainice aici). Dar cel mai interesant, din perspectiva corelațiilor cu Shambala, este faptul că sub Sfinxul de la Gizeh au fost descoperite anumite tunele și încăperi tainice; clarvăzătorii afirmă chiar că există aici și tunele care conduc în lumea Shambalei.

Piramidele de la Teotihuacan
Misterioasa cultură Maya, în perioada sa de glorie, era axată pe cultul solar pe care inițiații îl corelează cu Shambala, centrul spiritual planetar. Una dintre capodoperele acestei culturi, complexul de la Teotihuacan, se numără printre cele mai grandioase locuri sacre ale planetei noastre. Despre complexul de la Gizeh s-a descoperit că este construit după modelul constelației Orion. Complexul de la Teotihuacan este construit după modelul sistemului solar. Cele două piramide impresionante, denumite Piramida Soarelui și Piramida Lunii, a căror destinație inițială este un mister pentru istorici, și-au păstrat peste veacuri forța spirituală tainică de înălțare și transfigurare a sufletului uman. Teotihuacan înseamnă, în traducere, “locul unde se nasc zeii”, ceea ce probabil că se referă la faptul că aici exista pe vremuri un puternic centru inițiatic în cadrul căruia adepții puteau atinge condiția existențială divină.

Shambala, cea plină de splendoare

Shambala nu este doar o legendă a trecutului, ci o realitate a prezentului. Nu doar misterioșii inițiați tibetani ai secolelor trecute au reușit să ajungă în Shambala. Un exemplu elocvent în acest sens este pictorul rus Nicholas Roerich (1874 – 1947), un personaj misterios și fascinant, despre care apropiații săi spun că a fost în Shambala și ale cărui scrieri și picturi inspirate revelează cunoașterea sa profundă asupra Shambalei. Nicholas Roerich a călătorit și a trăit timp de aproape 20 de ani în India, Himalaya, Asia Centrală, China, Mongolia și Tibet, studiind tradițiile populare, explorând locuri misterioase și sacre și având ocazia să întâlnească inițiați care l-au ghidat în căutările sale.

Un dialog plin de înțelepciune

Vom prezenta în continuare câteva fragmente excepționale dintr-un text scris de Roerich în anul 1928, la Talai-Pho-Brang, în Tibet. Acest text, denumit sugestiv de autor « Shambala, cea plină de splendoare », redă dialogul lui Roerich cu un Lama tibetan, inițiat în misterele Shambalei, care i-a confirmat autenticitatea cunoștințelor și experiențelor sale directe legate de Shambala și i-a revelat multe aspecte tainice. Din păcate, Roerich a păstrat tăcerea asupra majorității acestor revelații...

Roerich: „ Lama, când ne aflam în apropiere de Ulan-Davan (în Mongolia) am văzut un imens vultur negru, care zbura la joasă înălțime pe lângă tabăra noastră. El a trecut prin fața unei sfere luminoase extraordinar de frumoasă, care zbura către sud pe deasupra noastră și care strălucea în lumina Soarelui.”
Lama a tresărit. El ne-a întrebat prompt, cu ochii strălucitori:
„Ați simțit cumva și miros de tămâie în deșert?”
„Lama, așa este: în acel deșert pietros, la câteva zile de mers depărtare de orice localitate, mulți dintre noi am perceput în același timp o adiere extrem de parfumată. Acest lucru s-a petrecut în mai multe rânduri. Niciodată nu am mai mirosit un parfum atât de încântător ca acesta” (n.n. această percepție paranormală confirmă interferența cu o lume spirituală subtilă).

„Ah – aceasta înseamnă că ești protejat de către Shambala. Vulturul negru simbolizează inamicul care dorește să îți distrugă rezultatele muncii și efortului tău, dar forța protectoare provenind din Shambala, manifestată în forma materială a sferei strălucitoare, te urmează pretutindeni. Această forță este mereu alături de tine, deși tu nu o percepi întotdeauna, căci ea se manifestă vizibil doar în anumite momente de cumpănă, pentru a te susține, conferindu-ți mai multă forță lăuntrică și pentru a te ghida. Ai ținut minte direcția în care s-a îndreptat acea sferă? Urmărește chiar să îți continui căutările mergând în direcția respectivă.

Chemarea Shambalei

Ai spus că știi faptul că atunci când o ființă umană aude cuvântul sacru Kalagiya, ea de fapt este chemată în lumea Shambalei, având permisiunea de a pătrunde acolo. Atunci când auziți această chemare imperativă, trebuie să știți că drumul Shambalei este deschis pentru voi. Trebuie să răspundeți din tot sufletul acestei chemări și să țineți minte momentul în care ați perceput-o pentru prima dată, pentru că începând din acel moment, veți fi pentru totdeauna asistați de Binecuvântatul Rege al Shambalei. Oamenii ar trebui să învețe să recunoască și să realizeze modul în care primesc ajutor de la entitățile subtile, deoarece deseori, neînțelegând aceste aspecte, au tendința să respingă ajutorul care le este oferit”.

Desigur, nu toți cei chemați sunt și aleșii care răspund chemării și primesc astfel această susținere necondiționată a forțelor spirituale în tot ceea ce ei întreprind benefic. Mulți sunt cei chemați, dar puțini sunt cei aleși, și aici contează desigur modul în care ființa umană este capabilă să răspundă acestei chemări cu dăruire și abnegație, abandonându-și interesele personale, orgoliul și egoismul, pentru a păși pe drumul spiritual dificil, dar fascinant care îl conduce către împlinirea menirii sale spirituale proprii.

În ceea ce privește existența misterioaselor pasaje secrete de trecere către lumea Shambalei, Roerich ne oferă câteva detalii incitante: „Lama, în Tourfan și în Turkestan am văzut niște peșteri în care există porțiuni neexplorate, tuneluri despre care se presupune că sunt extrem de lungi. Oare se poate ajunge în Shambala prin aceste tuneluri? Localnicii ne-au povestit că uneori au ieșit din acele tuneluri niște străini care, venind în orașele lor, au vrut să cumpere diferite lucruri cu monede vechi, care nu mai erau folosite de foarte mult timp.”

„Adevărat, adevărat îți spun, locuitorii Shambalei vin uneori pe Pământ, mai ales pentru a se întâlni cu ființele umane care sunt inspirate și ghidate de Shambala și își dăruiesc viața împlinirii idealurilor divine ale înțelepciunii și compasiunii. Ei aduc atunci, pentru binele întregii umanități, prețioase daruri spirituale și relicve sfinte. Ţi-aș putea istorisi multe povestiri despre minunate daruri care s-au materializat direct, din spațiu.”

Regele Shambalei se manifestă deseori pe Pământ

În continuare, Lama relatează despre manifestarea directă a Regelui Shambalei în planul fizic. Profețiile pe care acesta le-a făcut sunt deja în mod evident pentru noi foarte corecte, și am subliniat aceste aspecte prin scurte precizări adăugate (în paranteze) la textul original:
„Chiar Rigden-jyepo (cu acest nume se referă Lama la Regele Shambalei) însuși se arată uneori în locurile sacre, în unele mănăstiri, și în momentele predestinate el rostește anumite profeții.

Noaptea sau dimineața devreme, înainte de răsăritul Soarelui, Conducătorul Lumii sosește în Templu. Atunci când El pășește în Templu, toate lămpile se aprind singure, dintr-o dată. Unii dintre cei prezenți îl recunosc pe Marele Străin și se pleacă în fața lui cu profund respect. Ei ascultă cu cea mai mare atenție profețiile Regelui Lumii. O epocă măreață va sosi în curând (trecerea planetei în Satya Yuga). Conducătorul Lumii este pregătit pentru luptă (referire la lupta finală dintre forțele binelui și ale răului, Armaghedonul biblic). Focul cosmic se va apropia din nou de Pământ (aceasta poate fi o referire la pericolul lovirii planetei de un asteroid). Planetele vor manifesta o nouă eră.

Dar înainte de noua epocă a prosperității, vor surveni multe cataclisme (deja în ultimii ani s-au produs din ce în ce mai multe cutremure, furtuni, uragane, inundații, avalanșe, etc.). Din nou și din nou umanitatea va fi testată, pentru a atinge maturitatea spirituală. Focul subteran încearcă acum să intre în legătură cu periculosul și misteriosul Akasha, al cincilea element subtil. Dacă forțele benefice de pe planetă nu se vor manifesta toate la unison, în mod unitar, catacismele cutremurătoare sunt inevitabile. (Aici este indicată foarte calr importanța angrenării la unison, care, așa cum știm, amplifică foarte mult eficiența unor acțiuni și tehnici spirituale.)

Există și povestiri care relatează manifestarea binecuvântatului Rigden-jyepo, Regele Shambalei, pentru a transmite direct anumite indicații mesagerilor săi: de exemplu, apariția puternicului Rege pe drumul către Ladak, pe o stâncă neagră. Din toate părțile au venit atunci mesageri călare care s-au apropiat de el și i-au ascultat cuvintele cu un respect profund, iar apoi s-au răspândit în cele patru zări pentru a împlini cu promptitudine poruncile sale pline de înțelepciune.”

Orice cale spirituală autentică trece prin Shambala

Shambala, ca tărâm spiritual care guvernează și inspiră umanitatea și planeta noastră, este în ultimă instanță sursa tuturor învățăturilor și căilor spirituale autentice. Fie că noi știm sau nu aceste lucruri, fie că le înțelegem sau nu, fie că le percepem direct sau nu, realitatea Shambalei este incontestabilă. Putem spune chiar că orice cale spirituală autentică „trece prin Shambala”. Fiecare școală spirituală autentică este inspirată și susținută prin intermediul lumii tainice a Shambalei și fiecare aspirant spiritual sincer este susținut și ghidat la rândul său de forța tainică a înțelepților Shambalei și a Regelui Lumii. Prin urmare, dacă vom conștientiza aceste aspecte, dacă vom apela sincer și frenetic ajutorul și ghidarea acestora, vom atinge mult mai rapid succesul atât în practica spirituală, cât și în toate acțiunile noastre benefic orientate. „Adresându-te direct Binecuvîntatului Rege al Shambalei poți atinge succesul,” spune Lama.

„Când se spune că cea mai scurtă cale spirituală trece prin Shambala, trebuie să înțelegem că mesajul esențial al Shambalei este acela că realizarea spirituală supremă, eliberarea spirituală ultimă, nu este un scop abstract, de neatins, ci poate fi obținut prin aspirație sinceră și efort spiritual susținut chiar aici, pe acest Pământ, chiar în această viață. Aceasta este învățătura Shambalei. Cu adevărat, orice ființă poate atinge realizarea spirituală. Cu adevărat, orice ființă poate auzi chemarea sacră, Kalagiya!

Inițiații care sunt mesagerii Shambalei pot avea aparență de oameni simpli

Dar nu este suficient să auzi chemarea Shambalei. Aceia care sunt chemați trebuie să se dăruiască cu toată ființa lor căutării spirituale și servirii umanității și a semenilor lor. Cei care lucrează în această lume sub inspirația și ghidarea Shambalei, inițiații și mesagerii Shambalei, nu trăiesc retrași, izolați departe de lume. Din contră, ei călătoresc pretutindeni. Adeseori oamenii nu îi recunosc și nu știu cine sunt ei, și uneori ei nu se cunosc nici între ei. Dar ceea ce aceste ființe excepționale au în comun este faptul că ele își îndeplinesc menirea spirituală proprie, realizând anumite acțiuni benefice nu pentru ei înșiși, ci pentru Glorioasa Shambala; și ei toți cunosc și manifestă marele simbol al anonimatului. Uneori ei pot părea bogați, dar în realitate ei nu posedă nimic. Li se oferă totul, dar ei nu iau niciodată nimic pentru ei înșiși. Prin urmare, atunci când vă dăruiți cu abnegație Lumii Shambalei, în același timp vi se ia totul și vi se dă totul. Dacă aveți regrete, atunci veți fi înfrânți; dacă dăruiți totul cu bucurie, vă veți simți îmbogățiți.”

Aici este exprimată foarte clar valoarea inițiatică magică a renunțării și detașării, cunoscută în sistemul yoga ca aparigraha (a nu acumula bunuri materiale), unul din cele 10 principii etice și morale care fundamentează practica yoghină. Renunțarea la atașamentele și interesele materiale atrage după sine o veritabilă îmbogățire spirituală. Mai mult decât atât, acela care urmărește să se manifeste ca un veritabil releu divin, pentru a dărui lumina divină, iubirea divină și ajutorul spiritual celorlalte ființe umane, primește la rândul său, direct de la Dumnezeu, exact acele energii benefice care se manifestă atunci prin ființa sa.

„La modul esențial, învățătura Shambalei este aceea că aceste lucruri, aceste realități despre care vă vorbesc acum, nu sunt nici depărtate sau imposibile, nici ținute ascunse. Prin urmare, este suficient să știți că Shambala există și se manifestă aici pe Pământ; veți înțelege astfel că cele mai înalte realizări spirituale sunt posibile aici, pe Pământ, și că toate eforturile voastre vor fi recompensate aici, pe Pământ. Răspunsul plin de grație al Shambalei va recompensa din plin eforturile voastre spirituale. Învățătura spirituală a Shambalei este de o importanță vitală, inspirația și susținerea sa vă vor ajuta în toate acțiunile benefic orientate, vă vor pregăti pentru a fi capabili să vă împliniți menirea spirituală, vă vor deschide sufletul pentru a accepta tot ceea ce se manifestă pentru voi ca venind de la Dumnezeu.

Adevărat, adevărat vă spun, prin intermediul Shambalei și cu ajutorul Shambalei, practicând Kalachakra Tantra, puteți atinge foarte rapid perfecțiunea și starea de îndumnezeire.
Kalagiya, Kalagiya, Kalagiya! Veniți în Shambala!”

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 37

Shambala este reală

De unde știm că Shambala există cu adevărat? În primul rând, pentru că toate tradițiile populare și spirituale ale planetei vorbesc despre ea. E drept că sub nume diferite: Tula, Insula Albă, Tărâmul fericirii, Lumea înțelepților, Ţara apelor albe, Hiperboreea, Shangri La, Shambala... Dar toate afirmă același lucru: că există o lume tainică a înțelepților care ghidează și susține umanitatea. Din această lume au venit, probabil, marii eroi civilizatori, marii deschizători de drumuri, marii înțelepți. Putem crede că este doar un mit, dar iată că în ultima vreme marile mituri ale umanității se dovedesc a fi fost cât se poate de reale: certificarea științifică a potopului biblic (și descoperirea resturilor arcei lui Noe pe muntele Ararat) sau descoperirea Troiei sunt doar două exemple elocvente. Fără îndoială că nu este o simplă coincidență faptul că toate tradițiile afirmă același lucru: existența Shambalei este o realitate.

Există ființe umane, personaje istorice mai mult sau mai puțin cunoscute, despre carese spune că au fost în Shambala, atât pentru a primi anumite inițieri de natură spirituală, cât și pentru a le fi încredințate anumite „misiuni”. Dintre aceștia, cei mai cunoscuți sunt Apollonius din Tyana, contele de Saint Germain, Nicholas Roerich, Paracelsus, Lao Tse, marele reformator Tsong-kha-pa, marele yoghin tibetan Tilopa.

Există alte ființe umane, care au reușit să comunice telepatic cu înțelepții din lumea Shambalei, precum Saint-Yves d’Alveydre și Helena Blavatsky. Întrucât și în cazul acestor ființe umane, ca și în cazul tradițiilor populare și esoterice, relatările coincid, este evident că Shambala - centrul spiritual al planetei - există cu adevărat.

De ce nu se știe acest lucru?

Tradițiile oculte ale planetei afirmă faptul că, datorită degradării umanității, în epoca de regres spiritual care a început încă dinainte de nașterea lui Iisus, existența Shambalei a fost ocultată (ascunsă). Desigur că înțelepții au știut întotdeauna despre Shambala, dar aceștia au respectat cu strictețe secretul învățăturilor spirituale. În Orient totuși, existența Shambalei era chiar și în secolele trecute destul de bine cunoscută de foarte mulți oameni. Prin secolele XVI-XVII, călătorii occidentali au adus din Orient informații despre Shambala. La începutul secolului XX au apărut în Europa câteva lucrări de referință despre Shambala, care au atras atenția cititorilor. Dar nu s-a făcut prea multă publicitate acestui lucru, deoarece guvernanții actuali ai omenirii nu au nici un interes ca lumea să știe că există o putere mai presus decât a lor. Totuși, tradiția se confirmă, în sensul că ea prevedea revelarea publică a unor informații despre Shambala în această epocă în care trăim noi acum. Tot mai mulți oameni încep să caute și să-și pună întrebări. Diverse lucrări tibetane ultrasecrete despre Shambala au apărut traduse în Occident. Calea către Shambala se redeschide gradat...

Documente secrete

În istoria Europei medievale găsim și un alt indiciu foarte elocvent privitor la existența Shambalei. Astfel, pe foarte multe hărți medievale, găsim în centrul Asiei o țară întinsă desemnată cu numele de “Împărăția Preotului Ioan”. Nu exista pe vremea respectivă nici o țară de o asemenea întindere în Asia, unde se aflau, mai degrabă, mici regate cu o întindere și autoritate redusă. Împărăția Preotului Ioan se întindea însă, pe aceste hărți, din Turkestan până în Tibet și de la Munții Himalaya până dincolo de deșertul Gobi.

Istoricii occidentali medievali menționează și ei existența, în Orient, a unui Rege-Preot, descendent al Regilor Magi (despre care esoteriștii afirmă că au venit din Shambala).
Cel mai misterios aspect dintre toate este acela că în arhivele Vaticanului se află numeroase documente, cu precădere din secolul al XII-lea, care atestă corespondența întreținută de Împăratul Bizanțului, de Împăratul Imperiului Romano-Germanic, de Papa Alexandru
al III-lea și de alte personalități faimoase ale epocii, cu “faimosul Rege al Indiilor”, preotul Ioan.

Regele Lumii

Într-un sens foarte strict, guvernatorul absolut al Shambalei, cunoscut sub numele de Rege al Lumii, este de asemenea și guvernatorul absolut al planetei Pământ. Prin urmare, Regele Shambalei este Regele planetei noastre și, de asemenea, Regele fiecăruia dintre noi.

Actualul Rege al Shambalei are, în plus față de funcția sa fundamentală, un rol istoric cu totul special, deoarece în perioada domniei sale se va face trecerea de la Kali Yuga la Satya Yuga (epoca de maximă înflorire spirituală). Regele Shambalei este cel care susține acest proces gradat de transformare, este cel care inspiră curentele spirituale autentice și, datorită rolului special pe care poporul român îl va avea în viitorul apropiat relativ la trecerea umanității în Satya Yuga, cu siguranță că el este unul dintre protectorii și inspiratorii divini ai poporului român.

El va conduce forțele binelui în bătălia finală

O imagine tradițională tibetană de factură profetică redă lupta finală dintre forțele binelui și ale răului: călare, în fruntea armatei sale, Regele Shambalei spulberă forțele negative care au luat în stăpânire planeta noastră. Această bătălie decisivă între bine și rău se va desfășura, se spune, preponderent în planurile subtile, exact în perioada pe care o trăim noi acum – sfârșitul lui Kali Yuga.

Saint-Yves d’Alveydre, în cartea sa postumă „Misiunea Indiei în Europa” îl numește pe Regele Shambalei „Suveran Pontif”, Brahatmah, traducând această denumire prin: „Cel care susține sufletele spre a fi în comuniune cu Spiritul lui Dumnezeu Tatăl”. Iată un fragment din cartea lui Saint-Yves care îl descrie pe Regele Shambalei:

„Cu excepția celor mai mari inițiați, nimeni nu a văzut vreodată chipul Suveranului Pontif. Totuși, cu ocazia anumitor ceremonii excepționale, de exemplu la cea de la Jaganath, el a apărut în fața tuturor celor prezenți, înveșmântat într-un costum splendid, călare pe un elefant alb. Întreaga sa făptură, de la cap și până la picioare, radia o lumină strălucitoare orbitoare, care îl înconjura cu scânteieri mirifice. Trăsăturile chipului său nu puteau fi percepute distinct, din cauza numeroaselor diamante care îi împodobeau tiara, reflectând lumina soarelui precum niște focuri. Costumul ceremonial al lui Brahatmah este împodobit cu simbolurile fundamentale ale științei sacre care se află la baza organizării ierarhice a Shambalei. Astfel, diferitele sale veșminte sunt însemnate cu grupe de litere magice (mantre). Pe pieptul său strălucesc pietre prețioase simbolice, consacrate arhetipurilor celor douăsprezece semne zodiacale. Suveranul pontif poate realiza oricând, la voință, miracolul de a aprinde spontan flacăra sacră de pe altar, precum Aaron și succesorii săi. Tiara sa alcătuită din șapte coroane suprapuse și împodobită cu hieroglife sacre simbolizează cele șapte planuri ale manifestării, cele șapte niveluri pe care coboară sau ascensionează sufletele traversând Splendorile divine”.
Apariții similare ale Regelui Shambalei sunt relatate și de Ferdinand Ossendowsky în cartea sa „Animale, oameni și zei”: „În timpul sărbătorilor solemne ce aveau drept cadru vechea formă de budism în Siam (Thailanda) și India, Regele Lumii a apărut de cinci ori. El se afla într-un car magnific, tras de elefanți albi, împodobiți cu aur, cu pietre prețioase și cu stofe deosebit de fine; purta o mantie albă și pe cap avea o mitră (tiară) roșie de care atârnau râuri de diamante care-i ascundeau chipul. Binecuvânta poporul cu un măr de aur pe care se afla un miel. Orbii își recăpătau vederea, surzii auzeau, infirmii începeau să meargă, iar morții se ridicau din mormânt. A mai fost văzut la sfârșitul secolului al XVIII-lea la Erdeni-Dzu, apoi a vizitat vechile mănăstiri din Sakkia (în Tibetul de Vest) și Narabanchi Kure (în Mongolia). Buddha cel Viu (conducătorul Mongoliei) și Tashi Lama au primit de la el un mesaj scris cu litere necunoscute pe tăblițe de aur. Nimeni nu putea citi acele semne, însă Tashi Lama, intrând în templu, și-a pus tăblița pe cap și a început să se roage. Datorită rugăciunii sale, gândurile Regelui Lumii au pătruns în mintea lui și, fără să fi citit inscripțiile enigmatice, el i-a înțeles și i-a îndeplinit mesajul”.

Când Regele Lumii se roagă

“În tot timpul anului Regele Lumii călăuzește misiunile preoților din Shambala. Doar uneori, el merge la peștera templului în care se află corpul îmbălsămat al predecesorului său, într-un sicriu negru de piatră. Caverna este întunecată, dar când Regele Lumii pătrunde în ea, pereții ei sunt luminați de raze și din capacul sicriului răsar limbi de foc. Cel mai în vârstă dintre preoți merge în fața lui, cu capul și chipul acoperite și cu mâinile împreunate la piept. Acest preot poate comunica cu sufletele celor dispăruți.

Regele Lumii rostește incantații o vreme, apoi se apropie de sicriu, întinzând mâinile deasupra lui. Flăcările își intensifică strălucirea; dârele misterioase de pe pereți se sting și reapar, încrucișându-se, figurând semnele misterioase ale alfabetului vatannan (alfabetul sacru al celor din Shambala, n.n.). Din sicriu încep să răsară raze translucide de lumină, care la început abia se văd, apoi devin tot mai intense. Acestea sunt gândurile predecesorului său.
Curând, Regele Lumii este învăluit într-o aură alcătuită din lumina aceasta, iar literele de foc se modifică compunând cuvinte care scriu fără încetare dorințele și ordinele lui Dumnezeu. În acel moment, Regele Lumii este în legătură cu gândurile tuturor celor care conduc destinele omenirii: regi, țari, hani, războinici, mari preoți, învățați, oameni de seamă. El le cunoaște astfel gândurile și intențiile. Când acestea sunt pe placul lui Dumnezeu, Regele Lumii le impulsionează cu ajutorul lui invizibil; dacă nu, el le face să eșueze. (...)

După convorbirea cu predecesorul său, Regele Lumii adună Marele Consiliu din Shambala, judecă faptele și gândurile conducătorilor oamenirii, îi ajută sau îi doboară. (...)

Apoi, Regele Lumii intră în marele templu și se roagă în singurătate. Focul apare pe altar, întinzându-se treptat și la altarele din jur și, prin flacăra incandescentă, apare chipul lui Dumnezeu. Plin de venerație, Regele Lumii Îi transmite hotărârile Consiliului și primește în schimb ordinele cerești. La ieșirea din templu, Regele Lumii este încoronat cu strălucirea divină."
Ferdinand Ossendowsky, fragment din “Animale, oameni și zei”.

Un celebru personaj istoric despre care se spune că a vizitat Shambala este Apollonius din Tyana, un filosof grec care a trăit în secolul I al erei noastre. Adorat încă din timpul vieții ca zeu, datorită puterilor lui oculte (paranormale), a înțelepciunii și virtuților pe care le manifesta, Apollonius a devenit un „personaj controversat” în timpul creștinismului timpuriu. Despre miracolele înfăptuite de Apollonius, comparabile cu cele relatate în Evanghelii, creștinii fanatici spuneau că erau fie inventate, fie înfăptuite cu ajutorul forțelor demoniace. Dincolo de aceste controverse dogmatice, multe miracole înfăptuite de el, precum dispariția sa din fața Senatului roman și apariția simultană la o distanță de mai mult de trei zile de mers, sau stoparea unei epidemii de ciumă sunt atestate în cronicile istorice ale perioadei.

Biografii lui Apollonius relatează faptul că în tinerețea sa, fiind adept al învățăturilor lui Pitagora, el a primit de la un preot al lui Apolo niște plăci de metal pe care era gravată harta călătoriilor întreprinse de Pitagora în Asia centrală. Apollonius era un veritabil ascet: a ținut „legământul tăcerii” timp de cinci ani, nu mânca deloc carne și nu accepta sacrificiile animale. În jurul vârstei de 30 de ani, a pornit într-o călătorie inițiatică, în căutarea înțelepciunii ascunse, către inima Asiei.

Apollonius din Tyana a stopat ciuma

Este practic imposibil să reconstituim drumul urmat de Apollonius către răsărit, dincolo de Ninive și cetatea Babilonului. Cert este că el a urmat cursul Indusului, râu care izvorăște din Himalaya. După o călătorie extrem de dificilă și aventuroasă, se spune că el a ajuns la un podiș unde se afla „Cetatea Înțelepților”, condusă de regele Iarchas. Despre întâlnirea lui Apollonius cu acești înțelepți și învățăturile pe care le le-a primit în cele (estimativ) câteva luni pe care le-a petrecut în compania lor, biografia sa nu ne dă prea multe detalii, comparativ cu importanța acestor evenimente.

Printre învățăturile primite de la Apollonius în cetatea înțelepților se menționează cunoștințe legate de medicină și utilizarea plantelor de leac, științele divinatorii, precum și anumite aspecte esoterice legate de astrologie. El a primit în dar, se spune, un set de șapte inele, făcute din metale asociate celor șapte planete principale, pe care le-a purtat apoi toată viața, pe rând, fiecare inel în ziua guvernată de planeta respectivă. Se mai relatează și un aspect mult mai misterios: că el ar fi primit anumite talismane pe care trebuia să le ascundă în anumite locuri din Occident care, într-o epocă viitoare, urmau să aibă o semnificație istorică specială.

Cert este că după călătoria sa în Asia, viața și activitatea lui Apollonius s-au transformat radical. Astfel, el a călătorit tot restul vieții, vizitând principalele temple și grupări filozofice din Egipt, Imperiul Roman, Grecia, Spania, Orientul Apropiat. Peste tot pe unde mergea, el căuta să „restabilească valorile adevăratei credințe și ale adevăratei spiritualități”. Se spune că el cunoștea toate limbile vorbite în perioada respectivă, toate sistemele religioase și filosofice. De asemenea, a avut o influență pozitivă considerabilă asupra împăraților romani Vespasian și Titus.

Înainte de a încheia această scurtă evocare a înțeleptului Apollonius, trebuie să precizăm – pentru corectitudine – că tentativele unor scriitori contemporani de a demonstra faptul că „Cetatea Înțelepților” vizitată de Apollonius s-ar fi aflat în Tibet par oarecum forțate. Descrierea călătoriei sale este extrem de vagă, iar perioada scurtă – numai 18 zile – în care el a parcurs partea finală și cea mai dificilă a călătoriei ne indică faptul că, mult mai probabil, el a ajuns în partea de nord a Indiei. Acest lucru nu infirmă deloc ipoteza că el ar fi vizitat Shambala, deoarece în acea perioadă, secolul I, Tibetul nu atinsese acea înflorire spirituală care l-a făcut să fie, în mileniul următor, zona de proiecție a Shambalei pe Pământ. Pe atunci însă, India cunoștea o perioadă extrem de fertilă pentru spiritualitate și este perfect posibil ca în acele vremuri, proiecția Shambalei să fi fost localizată în India.

Părintele Sergiu s-a întors după 20 de ani

Tradiția rusă, la rândul ei, conține nenumărate legende și referiri la o misterioasă „Ţară a Apelor Albe” care au multe similarități cu legendele din tradiția indiană și tibetană despre Shambala. Vom povesti pe scurt o foarte frumoasă relatare atestată istoric despre călătoria unui călugăr ortodox rus în „Ţara Apelor Albe”, adică în Shamabala. Acest călugăr, părintele Sergiu, a trăit câțiva ani într-o mănăstire de pe muntele Athos, renumită pentru că avea o bibliotecă străveche. Acolo el a aflat despre un misterios ținut din Asia centrală, unde domneau virtutea și dreptatea – Ţinutul Apelor Albe. Întors în Rusia, la Kiev, el i-a relatat această legendă Prințului Vladimir, care a fost atât de entuziasmat, încât a pregătit și a trimis o expediție în Asia centrală pentru a găsi această misterioasă țară. Expediția a pornit la drum în anul 987 sub conducerea Părintelui Sergiu, în vârstă atunci, de peste 30 de ani. După mai mult de un sfert de secol, Părintele Sergiu a revenit, acum un om în vârstă, relatând uluitoarele aventuri ale expediției și faptul că, dintre toți, el singur a reușit cu adevărat să ajungă în Ţara Apelor Albe – Shambala – după o dificilă călătorie care a durat aproximativ trei ani și jumătate, de-a lungul căreia și-a pierdut pe rând tovarășii de drum, animalele și proviziile. Niciun ghid nu a reușit să-l mai însoțească în ultima parte a călătoriei sale, care ar putea fi localizată undeva în pustietatea deșertului Gobi. Într-un sfârșit, el a fost întâmpinat de doi oameni, cu care a comunicat telepatic (înțelegându-le limba, deși nu o cunoștea) și care l-au condus la comunitatea Înțelepților, unde a trăit mai mult de 20 de ani, înainte de a reveni printre ai săi cu această uluitoare relatare, care s-a păstrat până în zilele noastre în tradiția misticilor creștini ruși.

Părintele Sergiu relatează despre cunoștințele esoterice excepționale pe care le-a primit de la Înțelepți și miracolele pe care aceștia erau capabili să le îndeplinească, precum levitația și vindecările miraculoase. Tot el ne spune și despre o așa-numită lege a acestei comunități inițiatice, conform căreia vizitatorii, cu excepția unor foarte puțini „aleși” trebuiau să se întoarcă în lume pentru a transmite și pune în practică, în folosul oamenilor, învățăturile spirituale primite.

Preotul Ioan vedea într-o oglindă evenimentele viitoare
În istoria Europei Medievale găsim și un alt indiciu foarte elocvent privitor la existența Shambalei. Astfel, pe foarte multe hărți medievale, desigur redactate cu o anumită ambiguitate datorită cunoștințelor geografice limitate ale epocii respective, găsim în centrul Asiei figurată o țară întinsă desemnată cu numele de „Împărăția preotului Ioan”. Nu exista însă pe vremea respectivă nicio țară de asemenea întindere în Asia, unde se aflau, mai degrabă, mici regate cu o întindere și autoritate redusă. Împărăția Preotului Ioan se întindea însă, pe aceste hărți, din Turkestan până în Tibet și de la Munții Himalaya până dincolo de deșerturile Gobi. Istoricii occidentali medievali menționează și ei existența, în Orient, a unui Rege-Preot, descendent al Regilor Magi (despre care esoteriști afirmă că, de fapt, au venit din Shambala). Cel mai misterios aspect dintre toate acestea este acela că în arhivele occidentale au fost găsite numeroase documente, în special din secolul al XII-lea, care atestă corespondența întreținută de Împăratul Bizanțului, de Împăratul Imperiului Romano-Germanic, de Papa Alexandru al III-lea și alte personalități istorice ale epocii, cu „faimosul Rege al Indiilor”, Preotul Ioan. Imperiul său este descris ca un tărâm de basm, unde oamenii trăiesc mai multe sute de ani, unde existau mijloace de transport aerian („dragoni zburători”) și elixiruri miraculoase care vindecau bolile și purificau trupul și mintea. Menționăm încă o corelație uluitoare: tradiția occidentală ne spune că acest Împărat-Preot avea un sceptru de jad (VAJRA în tradiția tibetană) și o oglindă miraculoasă în care putea să vadă toate evenimentele care se produceau în Împărăția sa și în celelalte țări ale Pământului (aici asemănarea cu tradiția tibetană este frapantă).

Studiind viețile anumitor personalități excepționale ale istoriei și culturii occidentale și orientale, descoperim ca element comun faptul că, în foarte multe cazuri, respectivii au călătorit foarte mult, vizitând anumite centre secrete ale înțelepciunii sau grupărilor spirituale, iar învățătura primită a stat la baza marilor realizări ulterioare. Cu siguranță au existat de-a lungul istoriei mulți maeștri spirituali încarnați pe Pământ, cu siguranță au existat mereu tradiții spirituale vii și fertile și întotdeauna ele au fost inspirate și susținute de Shambala. Privind în ansamblu, putem vizualiza tabloul spiritual al planetei noastre ca fiind alcătuit din cercuri succesive de centre inițiatice care gravitează în jurul centrului spiritual suprem, Shambala. De multe ori însă, relatările conțin anumite elemente similare, de o factură ieșită din comun, care ne indică faptul că, într-adevăr, în cazul anumitor ființe umane, ele au vizitat chiar Shambala și nu un centru inițiatic „obișnuit”. În aceste cazuri, acele excepționale ființe umane au jucat un rol foarte important în epoca lor, din punct de vedere cultural, politic, științific, social etc. Cert este că lor li se aplică foarte bine descrierea pe care am precizat-o în articolul precedent: „Ei sunt chemați (în Shambala) să se dăruiască cu toată ființa lor căutării spirituale și servirii umanității. Cei care lucrează în această lume sub inspirația și ghidarea Shambalei, inițiații și mesagerii Shambalei, nu trăiesc retrași, izolați și departe de lume. Din contră, ei călătoresc pretutindeni. Adeseori oamenii nu îi recunoasc și nu știu cine sunt, iar uneori ei nu se cunosc nici între ei. Dar ceea ce aceste ființe excepționale au în comun este faptul că ele își îndeplinesc menirea spirituală proprie, realizând anumite acțiuni benefice nu pentru ei înșiși, ci pentru Glorioasa Shambala.”

De exemplu, celebrul alchimist Paracelsus (secolul al XVI-lea) a călătorit în Asia în tinerețea sa și a petrecut 11 ani într-o „Fraternitate a Înțelepților”. De acolo provin fără îndoială, cunoștințele sale excepționale – se spune, de exemplu, că el ar fi realizat un homunculus (ființă artificială, înzestrată cu viață). Se mai spune că stăpânea telepatia și proiecția astrală. În afară de misterioasele sale experiențe alchimice, el a introdus noi metode practice în medicină și folosirea anumitor substanțe pe bază de plante și minerale. Un alt alchimist, Nicholas Flamel (secolul XIV) și-a dobândit cunoștințele alchimice într-o călătorie misterioasă și le-a folosit pentru a realiza opere caritabile. El cunoștea secretul producerii aurului, dar îl folosea pentru a construi biserici, aziluri, spitale. În cazul său, există mai multe menționări în cronicile ulterioare perioadei în care a trăit, care atestă faptul că a fost cunoscut și întâlnit de diverse persoane timp de patru secole după presupusa sa moarte, în diferite țări ale Orientului.

În Occident, primele referiri explicite la Regele Shambalei apar în scrierile lui Louis Jacolliot, autor controversat și considerat „neserios” deopotrivă de critici și de esoteriști, datorită faptului că nu își argumenta consistent afirmațiile. A apărut apoi, în 1910, lucrarea postumă a lui Saint-Yves d’Aleveydre. „Mission de l’Inde en Europe” (Misiunea Indiei în Europa) care, în ciuda autorității în domeniu a autorului său a fost la rândul ei foarte controversată în epocă, datorită revelațiilor bulversante pe care le făcea despre existența unui centru inițiatic planetar. Lucrarea lui Saint-Yves se încadrează nu întâmplător în rândul misterioaselor „cărți blestemate” ale căror exemplare au fost în mare majoritate distruse, urmărindu-se desigur ocultarea anumitor revelații esoterice foarte importante pentru omenire. A urmat după aceea, în 1924, cartea lui Ferdinand Ossendowsky, „Animale, oameni și zei” (publicată și în limba română), care conținea, la rândul ei, multe informații foarte asemănătoare cu revelațiile făcute de Saint-Yves despre Shambala și regele ei.

Dacă Saint-Yves era un ocultist celebru, asociat cu mișcarea teosofică, și originea informațiilor sale se află probabil în anumite texte sacre orientale, în schimb Ossendowsky era un om de știință, militar și politician (a fost inginer de mine, profesor universitar de chimie, atașat militar în Extremul Orient etc.). Puțin preocupat de aspecte filosofice sau esoterice, Ossendowsky a călătorit în Asia Centrală fugind din Siberia în 1920, căutat fiind de Armata Roșie. Toate informațiile pe care el le relatează le-a aflat de la oameni simpli sau călugări – odată curiozitatea lui fiind stârnită de ceea ce el numea „taina tainelor”, a căutat să afle cât mai multe detalii despre Regele Shambalei. De altfel, Ossendowsky este primul autor care se referă la regele Shambalei cu titulatura de „Regele Lumii”, preluată și de Rene Guenon într-un excelent studiu denumit chiar „Regele Lumii”, apărut în 1927 (lucrare tradusă și în limba română).

Deși Guenon explică faptul că titulatura de „Rege al Lumii” este improprie pentru a-l desemna pe Regele Shambalei, deoarece în accepțiunea sa cea mai riguroasă ea se aplică mai degrabă lui Manu, guvernatorul ciclului cosmic actual totuși, în mod paradoxal, după apariția studiului său, denumirea de „Rege al Lumii” a devenit uzuală. Şi totuși, în mod paradoxal, lucrarea lui Guenon a fost considerată de atunci principala lucrare de referință în acest domeniu, iar cărțile lui Nicholas Roerich, apărute după 1929 în Statele Unite au trecut practic neobservate, deși conțin mult mai multe informații referitoare la Regele Shambalei, culese de Roerich în cinci ani de călătorie prin Asia Centrală. Lui Guenon îi revine indiscutabil meritul de a fi prezentat sintetic și argumentat, în contextul spiritualității planetare, existența indubitabilă a unui misterios centru inițiatic planetar care guvernează destinele omenirii.

Saint-Yves d’Aleveydre nu dezvăluie explicit sursele informațiilor revelate despre Shambala (pentru care folosește denumirea de Agartha, dar este fără îndoială vorba de același lucru). Se știe că el a avut legături cu mișcarea teosofică și apropiații săi au dezvăluit faptul că el stăpânea dedublarea astrală, ceea ce poate explica într-adevăr cum a putut afla anumite aspecte extrem de ocultate chiar și în Orient. Dincolo de considerațiile teoretice și teoriile personale ale autorului, cartea „Mission de l'Inde en Europe” conține numeroase informații autentice și chiar anumite revelații profetice excepționale. Printre altele, Saint-Yves d’Aleveydre ne prezintă Shambala ca pe un centru inițiatic structurat după o ierarhie esoterică precisă, de natură solară, profund religioasă. El asociază, într-un mod am putea spune chiar revoluționar pentru ideile epocii, religia cu știința, prezentând atât bibliotecile inimaginabil de vaste ale acestui centru religios, care tezaurizează întreaga istorie, înțelepciune și știință planetară, precum și anumite experimente științifice realizate în Shambala, dintre care unele seamănă uluitor de mult cu ingineria genetică. Aparate de zbor, surse necunoscute de energie, dispozitive tehnice alambicate, practici ascetice, puteri paranormale, ritualuri mistice – toate se îmbină într-un mod fascinant în viziunile acestui esoterist.

O altă asociere remarcabilă pe care o face Saint-Yves este aceea dintre suveranitate (ca funcție de guvernare) și conducerea religioasă: astfel, el îl numește pe Regele Shambalei „Suveran Pontif”, Brahatmah, traducând această denumire prin: „Cel care susține sufletele spre a fi în comuniune cu Spiritul lui Dumnezeu Tatăl.”

Iată un fragment din carte lui Saint-Yves care îl descrie pe Regele Shambalei: „Cu excepția celor mai mari inițiați, nimeni nu a văzut vreodată chipul Suveranului Pontif. Totuși, cu ocazia anumitor ceremonii excepționale, de exemplu la cea de la Jaggrenat, el a apărut în fața tuturor celor prezenți, înveșmântat într-un costum splendid, călare pe un elefant alb. Întreaga sa făptură, de la cap și până la picioare, radia o lumină strălucitoare orbitoare, care îl înconjura cu scânteieri mirifice. Trăsăturile chipului său nu puteau fi percepute distinct, din cauza numeroaselor diamante care îi împodobeau tiara reflectând lumina soarelui precum niște focuri. Costumul ceremonial al lui Brahatmah este împodobit cu simbolurile fundamentale ale științei sacre care se află la baza organizării ierarhice a Aghartei. Astfel, diferitele sale veșminte sunt însemnate cu grupe de litere magice (MANTRA-e). Pe pieptul său strălucesc pietre prețioase simbolice, consacrate arhetipurilor celor 12 semne zodiacale. Suveranul Pontif poate realiza oricând, la voință, miracolul de a aprinde spontan flacăra sacră de pe altar, precum Aaron și succesorii săi. Tiara sa alcătuită din șapte coroane suprapuse și împodobită cu hieroglife sacre simbolizează cele șapte planuri ale manifestării pe care coboară sau ascensionează sufletele traversând splendorile divine.

Dar acest înalt sacerdot mi-a apărut chiar mai măreț atunci când, dezbrăcând veșmintele ceremoniale, îndepărtând toate semnele puterii, toate ornamentele și bijuteriile, a intrat singur în cripta sacră în care se afla mormântul predecesorului său, oferindu-i-se Îngerului Morții în umilința sa absolută.”

Într-un alt pasaj, Saint-Yves îl numește pe Regele Shambalei Prințul morții, deoarece el a învins moartea. Apariții similare ale Regelui Shambalei sunt relatate și de Ferdinand Ossendowsky: „În timpul sărbătorilor solemne ce aveau drept cadru vechea formă de budism în Siam (Thailanda) și India, Regele Lumii a apărut de cinci ori. El se afla într-un car magnific tras de elefanți albi, împodobiți cu aur, cu pietre prețioase și cu stofe deosebit de fine: purta o mantie albă și pe cap avea o mitră (tiară) roșie care avea râuri de diamante care-i ascundeau chipul. Binecuvânta poporul cu un măr de aur pe care se afla un miel. Orbii își recăpătau vederea, surzii auzeau, infirmii începeau să meargă, iar morții se ridicau din mormânt. A mai fost văzut la sfârșitul secolului al XVIII-lea la Erdeni-Dzu, apoi a vizitat vechile mânăstiri din Sakkia (în Tibetul de Vest) și Narabanchi Kure (în Mongolia). Buddha cel Viu (conducătorul Mongoliei) și Tashi Lama au primit de la el un mesaj scris cu litere necunoscute pe tăblițe de aur. Nimeni nu putea citi acele semne, însă Tashi Lama, intrând în templu, și-a pus tăblița pe cap și a început să se roage. Datorită rugăciuni sale, gândurile Regelui Lumii au pătruns în mintea lui și fără să fi citit inscripțiile enigmatice, el i-a înțeles și îndeplinit mesajul.”

În acest context, merită să menționăm și un eveniment remarcabil relatat într-un jurnal de călătorie al lui Nicholas Roerich, publicat sub titlul „Heart of Asia” (Inima Asiei), în 1929. În cursul călătoriei lor, Roerich și patru dintre însoțitorii lor au fost cu toții martorii unei apariții de natură paranormală, care poate fi explicată fie prin interferența cu planul subtil eteric în care există lumea Shambalei, fie prin manifestarea excepțională a unui înalt prelat din Shambala în planul fizic, ca o manifestare de grație divină. Evenimentul s-a produs în apropiere de mănăstirea tibetană Ghum. Cei cinci se deplasau cu mașina pe un drum îngust și au trecut la un moment dat pe lângă o litieră purtată de patru oameni înveșmântați în haine de culoare cenușie. În litieră se afla un lama cu părul lung și negru, cu o barbă scurtă, neagră (lucru destul de neobișnuit pentru un călugăr tibetan).

Şi mai neobișnuite erau straiele acestui lama, de culoare roșie și galbenă, strălucind de curățenie – prin contrast cu aspectul uzual al călugărilor tibetani, care sunt de regulă foarte murdari. În plus, lama purta pe cap o coroană. El le-a zâmbit călătorilor europeni și le-a făcut de mai multe ori semn cu capul. Roerich și însoțitorii săi au fost foarte impresionați de întâlnire și în cursul următoarelor zile l-au căutat peste tot prin împrejurimi pe misteriosul lama. Cu ocazia aceasta au aflat că nu există niciun lama corespunzător descrierii făcute în întregul district, că în Tibet numai Dalai Lama și Tashi Lama sunt purtați cu litiera și, în plus, doar aceștia doi poartă coroană, dar numai în interiorul templelor, in cursul unor ceremonii religioase speciale.

Concluzia tibetanilor a fost unanimă: Roerich se întâlnise cu un înalt lama din Shambala. Faptul că Roerich a cunoscut direct lumea Shambalei este confirmat de o sincronicitate remarcabilă, petrecută de această dată în Mongolia. La vremea respectivă, în Mongolia erau construite frecvent temple și mănăstiri consacrate Shambalei. Existau multe festivaluri dedicate Shambalei, și chiar marșurile militare ale armatei mongole cântau viitorul război purtat de regele Shambalei. Pe scurt, atât mitul, cât și realitatea și profețiile Shambalei erau un subiect la ordinea zilei în Mongolia începutului de secol XX, inclusiv în cercurile militare și politice cele mai înalte. Impresionat fiind de acest aspect, Roerich a oferit în dar guvernului Mongoliei o pictură realizată de el, reprezentându-l pe Regele Shambalei.

În această pictură, Regele Shambalei este reprezentat înconjurat de flăcări. Reacția politicienilor a fost uimitoare și promptă: ei au hotărât imediat să clădească un templu special pentru acea pictură. Totuși, l-au întrebat uluiți pe Roerich cum a fost posibil să afle el despre viziunea pe care unul dintre cei mai respectați lama-și mongoli tocmai o avusese, viziune în care Regele Shambalei arăta exact ca în pictura lui Nicholas Roerich. Iată ce viziune avusese acel lama, așa cum i-a fost povestită pictorului de către un membru al guvernului mongol: „Lama a văzut o imensă mulțime de oameni de toate națiile; toți priveau către Apus. Apoi, în cerc a apărut un călăreț gigantic călărind un armăsar înfocat, înconjurat de flăcări, purtând în mână stindardul Shambalei – era însuși binecuvântatul Rege al Shambalei. El a poruncit mulțimii să-și întoarcă privirile de la Apus către Răsărit. Descrierea chipului și veșmintelor Regelui, făcută de acest lama, este identică cu imaginea pictată de dumneavoastră.”

Revenind la descrierea pe care Saint-Yves d’Aleveydre o face Regelui Shambalei, un pasaj devenit ulterior celebru, deoarece este fără îndoială cel mai spectaculos, redă așa-numita „rugăciune” a Regelui Shambalei, prin care el urmărește să intre în starea de comuniune cu Voința Divină, precum și cu sufletele tuturor premergătorilor săi (anteriorii Regi ai Shambalei). Saint-Yves dă de înțeles că, prin modalități paranormale (dedublare și proiecție astrală) a asistat el însuși la aceste momente sacre. Ferdinand Ossendowsky ne relatează și el, în cartea „Animale, oameni și zei”, printre altele și discuția pe care a avut-o la Urga – capitala Mongoliei – cu bibliotecarul lui Bogdo-Han (conducătorul Mongoliei în perioada respectivă, supranumit și „Buddha cel Viu), care face o descriere surprinzător de asemănătoare a „convorbirii cu Dumnezeu” purtată de Regele Lumii. Tot Ossendowsky ne povestește un moment remarcabil trăit în cursul călătoriei sale prin câmpiile Mongoliei. La un moment dat, cămila călăuzei a îngenuncheat, fără să primească vreun ordin. Călăuza și ceilalți mongoli s-au aruncat la pământ în rugăciune. Era un moment magic, suspendat între cer și pământ, când toate viețuitoarele naturii încremeniseră în așteptare, ca paralizate.

Credința mongolilor era aceea că, în astfel de momente speciale percepute intuitiv de animale și chiar de unii oameni, Regele Lumii se roagă în palatul lui subteran, căutând să afle destinul popoarelor. Iată și descrierea acestei rugăciuni speciale, așa cum o prezintă Saint-Yves: „În cripta sacră este mormântul precedentului Rege, acoperit de un catafalc ai cărui ciucuri indică numărul secolelor trecute și al Pontifilor precedenți. Pe acest cadru mortuar, unde sunt plasate de asemenea și anumite aparate ale Magiei sacre, urcă încet Brahatmah, rostind rugăciunile și făcând gesturile adecvate unui ritual specific străvechi. El este simbolul viu al culmii unei ierarhii în același timp religioasă și universitară, unificând indivizibil Religia și Ştiința. Profund concentrat în sfințenia rugii sale lăuntrice, Pontiful își unește mâinile și apoi, prin manifestarea voinței sale gigantice, iată că sicriul predecesorului său glisează, ieșind din locul său de sub catafalc. Pe măsură ce Brahatmah își continuă ritualul magic, sufletul predecesorului său, pe care el îl invocă, începe să se manifeste din înaltul cerurilor. Pentru a facilita această comunicare, Brahatmah se folosește de un dispozitiv special, alcătuit din șapte lamele sau conductoare metalice, care se reunesc formând două tuburi verticale, plasate în fața Suveranului Pontif. Unul dintre acestea este alcătuit din aur, iar celălalt din argint și ele corespund, respectiv, Soarelui, lui Christos și arhanghelului Mihail (cel de aur) și Lunii, lui Mahomed și arhanghelului Gabriel (cel de argint). În apropiere sunt plasate și alte instrumente ritualice și obiecte magice: baghetele sacre ale Regelui Shambalei, o rodie de aur și un corn de argint. Continuându-și rugăciunea destinată unificării tuturor religiilor Pământului, Brahatmah plasează rodia de aur deasupra cornului de argint și invocă simultan pe arhanghelii Mihail și Gabriel. Pe măsură ce el rostește invocații misterioase, Puterile Celeste încep să se manifeste în fața ochilor săi spirituali. El simte prezența și aude cuvintele Sufletului pe care l-a invocat, a cărui manifestare este mult facilitată de armătura metalică realizată din cele șapte metale corespunzătoare scării diatonice a celor șapte Ceruri. Atunci, în limba universală care este vorbită în Shambala, se stabilește un colocviu teurgic între Suveranul Pontif și Îngerii care îi transmit, din înaltul Cerurilor, răspunsurile la întrebările sale. În aer se manifestă semne magice, care alcătuiesc scrierea sacră a Logosului Divin. Pe măsură ce aceste sacre Mistere se împlinesc, începe să se audă muzica diafană a Sferelor Celeste. Din corpul îmbălsămat aflat în sicriu începe să se manifeste atunci un fel de foc, un fel de lavă incandescentă cu nenumărate filamente arborescente semi-fluidice, aproape materiale. Acesta este semnul care arată că, din Paradisul îndepărtat unde se află acum, sufletul precedentului Pontif străbate prin ierarhiile celeste până în acest loc. Razele concentrate manifestă toate amintirile și gândurile sale în cripta sacră unde se află sicriul său.

Reproducem în continuare și relatarea bibliotecarului lui Bogdo-Han din Urga, citată de Ossendowsky:
„A recunoaște existența celui mai sfânt și mai puternic dintre oameni și a Regatului Fericirii, a marelui Templu al științei sacre, este o consolare pentru inimile noastre păcătoase și pentru viețile noastre corupte, încât consider că este regretabil faptul că oamenii nu au în general acces la acest secret. În tot timpul anului Regele Lumii călăuzește misiunile preoților din Shambala. Doar uneori, el merge în peștera templului în care se află corpul îmbălsămat al predecesorului său, într-un sicriu negru de piatră. Caverna este întunecată, dar când Regele Lumii pătrunde în ea, pereții ei sunt luminați de raze și din capacul sicriului răsar limbi de foc. Cel mai în vârstă dintre preoți merge în fața lui, cu capul și cu chipul acoperite și cu mâinile împreunate pe piept. Acest preot poate comunica cu sufletele celor care au dispărut. Regele Lumii vorbește (rostește incantații) o vreme, apoi se apropie de sicriu, întinzând mâinile asupra lui. Flăcările își intensifică lucirea; dârele misterioase de pe pereți se sting și reapar, încrucișându-se, figurând semnele misterioase ale alfabetului sacru VATANNAN. Din sicriu încep să răsară raze translucide de lumină, care la început abia se văd, apoi devin tot mai intense. Acestea sunt gândurile predecesorului său. Curând, Regele Lumii este învăluit într-o aură alcătuită din lumina acesta, iar literele de foc se modifică, alcătuind cuvinte care scriu fără încetare dorințele și ordinele lui Dumnezeu. În acel moment, Regele Lumii este în legătură cu gândurile tuturor celor care conduc destinele omenirii: regi, țari, hani, războinici, mari preoți, învățați, oameni de seamă. El le cunoaște astfel gândurile și intențiile. Când acestea sunt pe placul lui Dumnezeu, Regele Lumii le impulsionează cu ajutorul lui invizibil; dacă nu, el le face să eșueze. După convorbirea cu predecesorul său, Regele Lumii adună Marele Consiliu al Shambalei, judecă faptele și gândurile marilor oameni, îi ajută sau îi doboară. Apoi, Regele Lumii intră în marele templu și se roagă în singurătate. Focul apare pe altar, întinzându-se treptat și la altarele din jur și, prin flacăra incandescentă, apare chipul lui Dumnezeu. Plin de venerație, Regele Lumii Îi transmite hotărârile Consiliului și primește în schimb ordinele cerești. La ieșirea din templu, Regele Lumii este încoronat cu strălucirea divină.”

Tradiția KALACHAKRA conține câteva legende și povestiri foarte frumoase despre yoghini indieni, nepalezi sau tibetani care au călătorit în Shambala. Încă din perioada primelor călătorii și relatări, tibetanii au fost fascinați de aceste povestiri adevărate. Nu întâmplător, scolasticii afirmă că tradiția scrisă și orală referitoare la Shambala cuprinde trei teme principale.
Prima se referă la descrierea acestui tărâm tainic, cu geografia și organizarea sa socială spirituală.
Urmează apoi așa-numitele profeții ale Shambalei și ale Regelui ei, legate de viitoarea „epocă a Shambalei”, epocă în care legătura umanității cu acest Sfânt Regat va fi foarte directă și evidentă și Shambala nu va mai fi ocultată ca în prezent.
În fine, a treia componentă fundamentală a tradiției despre Shambala descrie drumul într-acolo, călătoria propriu-zisă a inițiatului care a primit chemarea Regelui Shambalei: KALAGIYA!

Practic, tibetanii afirmă că există patru modalități de a ajunge în Shambala: călătoria concretă în corpul fizic, călătoria astrală, prin proiectarea sau deplasarea corpului astral (pe care ei îl numesc corp spiritual) în tărâmul tainic al Shambala-ei, călătoria în vis (vise inițiatice precum cele reproduse în articolul precedent) și renașterea în Shambala, după părăsirea corpului fizic prin așa-numita moarte. Menționăm ca o curiozitate care confirmă, din păcate, declinul contemporan al spiritualității tibetane, că tibetanii susțin că, în KALI YUGA, cea mai sigură și mai accesibilă cale de acces în Shambala este aceasta din urmă și de aceea au compus o întreagă gamă de rugăciuni pentru atingerea acestui scop: renașterea în Shambala. Există chiar diferite personalități (în special LAMA-și cu ranguri înalte) care afirmă că își cunosc de pe acum funcția pe care o vor avea când vor renaște în Shambala și numele pe care îl vor purta atunci. Armata mongolă avea în secolul trecut un imn care, printre altele, spunea: „Fie ca noi să murim în acest război pentru a renaște în Shambala și a lupta în armata preasfântului Rigden-Djepo.”

O poveste tibetană recentă relatează despre un aspirant yoghin care i-a cerut maestrului său un TAPAS pentru a reuși să ajungă în Shambala. Acesta i-a indicat anumite procedee speciale pe care aspirantul le-a practicat intens și, după câteva săptămâni, a murit, ceea ce – în ciuda absenței vreunei dovezi concrete asupra destinului său – a întărit convingerea tibetanilor că principala „poartă” de acces în Shambala implică părăsirea planului fizic prin așa-numita moarte și apoi renașterea în Regatul Sfânt. Desigur că există și relatări contemporane despre călătorii în Shambala care infirmă această teorie comodă a adepților dogmatici ce, în loc să facă eforturile spirituale necesare pentru a ajunge în Shambala, preferă să afirme că „drumul este închis”. Chiar în secolul trecut, Nicholas Roerich a reușit să ajungă în Shambala. Fiind de o modestie exemplară, el nu a afirmat niciodată direct acest lucru, dar apropiații săi și cei care l-au însoțit în expediția în Asia Centrală susțin că el ar fi plecat la un moment dat singur, călare, din tabără și s-a întors peste câteva săptămâni. Tibetanii l-au considerat, la întoarcere, ca fiind un om sfânt și un mesager al Shambalei și el s-a bucurat de o imensă considerație din partea tuturor LAMA-șilor și personalităților spirituale asiatice care l-au cunoscut, cu toții fiind uimiți de cunoștințele sale extrem de vaste despre Shambala și Regele său.

Dintre cele trei modalități propriu-zise de a călători în Shambala, desigur că visele inițiatice sunt cele mai accesibile. Atunci când un yoghin este sincer și profund preocupat de aceste aspecte, studiind și practicând meditația sau alte procedee yoghine de punere în rezonanță cu lumea Shambalei (concentrarea pe YANTRA Shambalei este, de exemplu, o modalitate practică deosebit de eficientă), el poate avea spontan vise inițiatice autentice în care se proiectează în această lume subtilă. În cazul viselor inițiatice se produce, de fapt, o translație a corpului astral al yoghinului în lumea Shambalei și autenticitatea experienței este confirmată de acuitatea percepțiilor, de claritatea cu care yoghinul își amintește visul, de impactul profund pozitiv și puternic asupra ființei (pentru mulți yoghini aceste vise sunt veritabile momente de răscruce în evoluția lor spirituală) și chiar de anumite informații esoterice care, în mod sincron, pot fi confirmate ulterior. Diferența dintre visele de acest gen și proiecția astrală propriu-zisă este în primul rând aceea că yoghinul care se proiectează la voință cu corpul astral în Shambala controlează în mare măsură procesele care se produc și poate repeta această experiență la voință, într-un mod perfect controlat. În plus, în cazul viselor este posibil să apară și elemente onirice care se suprapun peste experiența astrală propriu-zisă introducând anumite aspecte discordante sau fantastice care își au sursa mai degrabă în subconștientul „visătorului”. Proiecția astrală conștientă, realizată chiar în cadrul unor meditații de comuniune cu lumea Shambalei, este net superioară viselor, dar și acestea din urmă trebuie apreciate la adevărata lor valoare atunci când se produc, pentru mulți aspiranți yoghini ele reprezentând primul contact viu, cu o bogată încărcătură senzorială, cu lumea Shambalei. Există, de altfel, mulți yoghini care intuiesc că au primit „chemarea Shambala-ei” în vis, ceea ce a sădit în inima lor o intensă aspirație de cunoaștere și chiar de a călători concret către Centrul inițiatic suprem al planetei noastre.

Revenind la subiectul călătoriilor în Shambala, tibetani scolastici afirmă că proiecția (călătoria) așa-numită spirituală este net superioară celei concrete, fizice, deoarece corpurile subtile sunt superioare ca frecvență de vibrație corpului fizic. Desigur că este un punct de vedere discutabil, deoarece călătoria concretă este cu siguranță mai dificilă, implică o dăruire totală a aspirantului în această căutare a Shambala-ei și, nu în ultimul rând, mult mai puține ființe umane reușesc să ajungă pe „calea fizică” în Shambala! Dar punctul de vedere tibetan trebuie să ne dea de gândit în ceea ce privește valorizarea experiențelor proprii, atât individuale cât și colective. Astfel, merită să remarcăm că pentru tibetani proiecția în lumea Shambalei este considerată o experiență spirituală extraordinară, accesibilă numai unor foarte puțini aleși. Cazurile celor care au călătorit în Shambala în corpul „spiritual” sau în vis sunt menționate în istoria religioasă a Tibetului, în legende și povestiri ținute la mare stimă de către toți aspiranții spirituali. Aceste rare ființe umane au devenit apoi mari maeștri spirituali, veritabili reformatori și deschizători de drumuri care au menținut vie spiritualitatea autentică în Tibetul secolelor trecute.

Având în vedere legătura tainică subtilă extraordinar de puternică stabilită deja între țara noastră (România) și centrul spiritual planetar (Shambala), România fiind deja zona de proiecție în plan fizic a lumii Shambalei, și foarte multe ființe care au trăit în Shambala fiind deja născute în planul fizic aici, în România, contactul cu acest tărâm spiritual misterios este mult ușurat pentru mulți yoghini români. Majoritatea dintre ei relatează că au trăit deja cel puțin o experiență autentică de proiecție astrală în Shambala. În general, deoarece condițiile spirituale excepționale create în România în această perioadă facilitează comuniunea cu lumea Shambalei, pentru noi aceste experiențe sunt relativ ușor accesibile, poate „prea” accesibile, în sensul că nu realizăm de fapt cât de valoroase sunt ele, deoarece le avem destul de ușor! Khamtul, cel al cărui vis inițiatic l-am reprodus în articolul precedent, a fost marcat întreaga viață de un unic vis în care a fost în Shambala, și chiar și-a modificat viața după cum i s-a indicat în vis, părăsind Tibetul. Alți foarte puțini LAMA-și tibetani care au avut experiențe (chiar singulare) de proiecție în Shambala sunt considerați mari maeștri spirituali și experiențele lor sunt relatate în prețioase cărți spirituale păstrate cu sfințenie de-a lungul veacurilor.

Acest fenomen colectiv uimitor care se produce acum în România astfel încât chiar și unii yoghini începători reușesc să ajungă în Shambala reflectă nu numai o veritabilă stare de grație, ci și eficiența excepțională a tehnicilor yoghine revelate în cadrul școlii românești de YOGA.

Swami Shivananda remarca foarte pertinent că un adevărat yoghin nu este acela care citește sau află anumite adevăruri spirituale, nici acela care ajunge, prin practică să aibă anumite intuiții spirituale excepționale; un yoghin adevărat este numai acela care este capabil să își transforme întreaga viață dacă este necesar, conform adevărurilor spirituale ce îi sunt revelate sau intuiților pe care le are. Prin urmare, cei care deja au avut experiențe de comuniune spirituală cu lumea Shambalei trebuie să realizeze valoarea cu totul excepțională a acestor trăiri și să urmărească permanent să le aprofundeze. O condiție indispensabilă a aprofundării comuniunii cu Regele Shambalei este aceea de a urmări ca întotdeauna să apreciem cu recunoștință la adevărata lor valoare atât experiențele spirituale propriu-zise, cât și informațiile sau îndrumările de natură spirituală sau practică pe care le primim în cursul călătorilor astrale în Shambala, punându-le întotdeauna, fără preget în practică.

Foarte mulți yoghini români au călătorit deja în Shambala, nu numai în vis ci și prin proiecții astrale conștiente realizate la voință. Aceștia trebuie să realizeze și cât de importante, valoroase, prețioase sunt aceste experiențe! Mulți călugări budiști tibetani și-au dedicat întreaga viață acestui scop și nu au reușit să aibă nici măcar o singură experiență de proiecție în Shambala nici măcar în vis! Unii yoghini români au relatat că au întrezărit chipul Regelui Shambalei în cursul unor proiecții astrale. Ei nu realizează că unii dintre marii yoghini indieni sau tibetani au realizat TAPAS-uri foarte lungi și foarte dificile pentru a reuși același lucru! Alți yoghini români ne-au relatat faptul că au comunicat telepatic chiar de mai multe ori cu ființe din Shambala sau chiar cu Regele Shambalei, fiind deseori îndrumați, ajutați pentru a depăși anumite situații de viață dificile sau încercări spirituale ori în alte situații au fost ghidați spiritual. Probabil că nici aceștia nu au știut că în tradiția tibetană există tratate întregi care îi învață pe căutătorii spirituali cum să se poarte în prezența acestor ființe extrem de elevate, cum să le abordeze pentru a le cere învățături spirituale, ce întrebări să le pună etc. Concluzia firească este aceea că acum în România sunt create anumite conjuncturi de natură subtilă, spirituală cu totul excepționale, fără egal în istoria recentă a planetei noastre. Anumite porți s-au deschis. Chemarea subtilă a Shambalei a fost deja lansată. Drumul către Shambala este liber și deschis celor puri, îndrăzneți și plini de dăruire.

Adevăr și ficțiune

Ajungem astfel și la subiectul fascinant al călătoriei concrete, „fizice” în Shambala. Atât tradiția hindusă indiană cât și cea budistă tibetană au acordat o importanță deosebită acestui subiect, concretizată în celebrele „ghiduri de călătorie” către Shambala. Aceste tratate au fost considerate ultrasecrete de-a lungul secolelor, în scopul menținerii ocultării Centrului inițiatic planetar suprem. În plus, ele sunt scrise fie într-un limbaj filosofic foarte întortocheat și greoi, fie într-un stil poetic foarte pretențios și înzorzonat, ceea ce face și mai dificilă lecturarea și interpretarea lor. Aproape toate „ghidurile de călătorie” către Shambala încep prin a menționa faptul că acela sau aceea care se încumetă să plece în această călătorie trebuie să fi primit în prealabil chemarea sacră KALAGIYA, care îl autorizează să întreprindă această căutare. În caz contrar, demersul său este din start sortit eșecului, mulți dintre cei care au încercat zadarnic să forțeze accesul în Shambala fără să fi fost, în prealabil, chemați pierzându-și chiar viața în cursul căutărilor. Desigur că yoghinul trebuie să aibă și o anumită pregătire spirituală precum și înzestrări excepționale, și ele menționate cu scrupulozitate în „ghid”. Urmează apoi descrierea călătoriei propriu-zise, care întotdeauna începe în locuri cunoscute și astăzi, din Tibet, India sau Nepal. În funcție de traseul ales, călătoria poate dura între câteva luni și câțiva ani. Unii autori sugerează un traseu tradițional de pelerinaj în anumite locuri sacre din Tibet, India și Nepal pentru o pregătire spirituală suplimentară înainte de a începe călătoria propriu-zisă. Problema este că toate aceste ghiduri, chiar și cele mai detaliate, la un moment dat devin imposibil de urmat. De ce? Deoarece fie nu dau suficient de multe detalii, fie dau detalii de o precizie extremă, dar imposibil de depistat concret „în teren”. Ele încep prin a preciza anumite locuri cunoscute (orașe, râuri, munți), descriu o parte din drum relativ ușor de transpus pe hartă, și apoi drumul „se pierde” fie din cauza folosirii unor denumiri arhaice, fie din cauza unor descrieri evazive, de exemplu: „trebuie să călătorești șase zile de-a lungul drumului care trece pe lângă Munții de Fier”. Sau: „Călătorul trebuie să meargă 21 de zile către nord traversând un deșert în care nu există nicio urmă de iarbă, niciun copac, nicio picătură de apă”.

S-a discutat mult în ultimul secol, după ce aceste texte au ajuns să fie cunoscute și în Occident, despre cum trebuie înțelese sau citite tratatele care descriu drumul spre Shambala. În ciuda nenumăratelor lor controverse dogmatice, în această privință tibetanii sunt unanimi: „există o extensie a Shambalei în planul fizic, susțin ei, localizată undeva la nord de munții Kunlun (sau eventual în Himalaya), și textele sacre trebuie înțelese ad-literam, ele descriind chiar drumul care trebuie urmat și modul în care el trebuie parcurs.

Poate cel mai frumos aspect al acestor Ghiduri de călătorie către Shambala este acela că ele descriu în amănunt nu numai drumul, ci și practica spirituală pe care trebuie să o realizeze aspirantul-călător pentru a avea succes în călătoriile sale.

Mai mult chiar, uneori se menționează și atitudinea, starea lăuntrică, gândurile și aspirațiile care favorizează succesul.

De aceea majoritatea occidentalilor preferă să considere că aceste descrieri sunt pur simbolice și nu au nicio corespondență reală și, prin urmare, nicio aplicație practică directă. Sau, unii autori preferă să creadă că este necesară o „cheie” secretă pentru a descifra textele – cheie care, din păcate, s-a pierdut. În fine, alți autori interpretează drumul spre Shambala ca pe o cale spirituală pur interioară, etapele călătoriei corespunzând direct și precis etapelor creșterii lăuntrice a yoghinului și practicii spirituale pe care trebuie să o îndeplinească în fiecare etapă.

Edwin Bernbaum este un autor american contemporan care a optat pentru această ultimă interpretare. Totuși el nu este un „scolastic”: din contră, a călătorit aproape 20 de ani în Asia centrală la sfârșitul secolului trecut (XX). El a cunoscut personal mulți călugări tibetani, inclusiv pe Dalai Lama, și a intervievat zeci de yoghini indieni și tibetani, adunând prețioase informații transmise pe cale orală despre Shambala. El a descoperit chiar texte inedite care descriu drumul spre Shambala și le-a tradus cu ajutorul unor învățați tibetani. Interpretarea drumului către Shambala în termenii unei căutări și creșteri interioare pe care Bernbaum o propune în cartea sa, „Drumul spre Shambala”, este remarcabil de inteligentă, frumoasă, plină de bun-simț spiritual. Şi totuși…

Bernbaum mai povestește în cartea sa un episod remarcabil care îi zdruncină din temelii ipoteza interpretării pur interioare a Ghidurilor. Astfel, el relatează cum, printr-o serie de sincronicități a descoperit un vechi ghid de călătorie către valea sacră Chembalung, o vale „secretă” despre care tradiția tibetană afirmă că ar fi fost „sigilată” prin anumite procedee de factură tantrică de marele yoghin Padma-Sambhava, astfel încât nimeni să nu poată pătrunde în ea până va veni vremea în care valea va trebui redescoperită și „deschisă” spre a servi drept refugiu tibetanilor în vremuri grele. Extrem de surescitat, Bernbaum a tradus textul descoperit, numai pentru a descoperi apoi consternat că el dădea o descriere care – i s-a părut atunci – era o descriere complet evazivă și imposibil de descifrat. De exemplu, textul preciza că trebuie să treci prin „Stomacul de oaie răsturnat” pentru a ajunge la „Piatra roșie spintecată”, iar apoi trebuie să traversezi muntele „Şaua Calului” și să mergi spre „Capul șarpelui” și tot așa… Dezamăgit, a întrerupt căutările, dar din fericire i-a relatat starețului mănăstirii tibetane Tengboche (mănăstire aflată în Nepal) despre acest text absurd pe care îl descifrase. „Ştii”, i-a replicat starețul, „eu am copilărit în regiunea Khumbu. Era acolo o formațiune de stânci foarte ciudată lângă satul nostru pe care n-aș putea-o descrie altfel decât ca un stomac de oaie răsturnat. Şi îmi aduce aminte și de piatra cea roșie, o piatră cubică gigantică străbătută de o crăpătură oblică, despre care bătrânii spuneau că se va deschide când va începe Războiul Shambalei. Cred că trebuie să pleci în Khumbu.”

Bernbaum a alcătuit o expediție și a plecat în Khumbu. El a căutat luni de zile prin labirintul munților și văilor din masivul Himalaya, la est de Everest, regăsind pe rând toate elementele descrierii pe care la început o considerase absurdă și fantastică. În final, el a găsit și Chembalung: o vale secretă de o frumusețe feerică în care se părea că nu mai călcase niciodată picior de om, o vale atât de bine tăinuită în labirintul munților încât nimeni nici nu îi bănuia existența. Ceea ce ridică întrebarea: sunt Ghidurile de călătorie doar niște texte simbolice sau doar ghiduri de practică spirituală? Cu siguranță nu!

Proiecția astrală

În ceea ce privește proiecția astrală este necesară o clarificare a terminologiei. Se știe că ființa umană este înzestrată cu trei corpuri, denumite corpul fizic, corpul astral și corpul cauzal. O descriere mai detaliată a structurilor ființei umane este aceea a celor cinci „învelișuri” (KOSHA, în limba sanscrită) care sunt, în ordinea crescătoare a subtilității sau frecvenței de vibrație: învelișul fizic (corpul propriu-zis, ANNAMAYA KOSHA), eteric (structura bioenergetică, PRANAMAYA KOSHA), astral (sau mental, MANOMAYA KOSHA), mental superior (sau intuitiv, VIJNANAMAYA KOSHA) și învelișul „beatitudinii” (ANANDAMAYA KOSHA). În funcție de tehnica de proiecție aplicată și de procesele subtile care se produc atunci și care au la bază principiul rezonanței, yoghinul își poate deplasa fie toate cele trei învelișuri subtile superioare, fie numai pe ultimele două (VIJNANAMAYA KOSHA și ANANDAMAYA KOSHA), fie numai învelișul beatitudinii, ANANDAMAYA KOSHA. În toate aceste cazuri – trebuie să precizăm pentru o înțelegere corectă – yoghinul își proiectează întotdeauna Sinele Suprem ATMAN însoțit de unul, două (ANANDAMAYA KOSHA și VIJNANAMAYA KOSHA) sau trei dintre învelișurile subtile superioare și putem vorbi în cele trei cazuri de proiecția conștiinței (PHO-WA din tradiția tibetană), proiecția mentală și respectiv proiecția astrală. Tibetanii denumesc global aceste proiecții cu termenul de „proiecție spirituală sau mentală” iar în Occident este uzuală denumirea de „proiecție astrală”. Un yoghin experimentat poate să deosebească cu ușurință procesele care se produc și chiar să le declanșeze el însuși, la voință. De altfel, experiențele care apar sunt calitativ diferite ca și gamă a percepțiilor și informațiilor recepționate.

............................................................................