Mai intai va vom supune atentiei o poveste semnificativa din viata sfantului, care arata un fapt tulburator: o fiinta care a realizat un pact cu diavolul si, deci, si-a vandut libertatea sa in lumile subtile unde va trai dupa ce va parasi corpul fizic poate scapa de juramantul si intelegerea realizata cu diavolul, daca este ferma in dorinta sa de a se reintoarce pe calea pozitiva.

Desigur, in cazul de fata ajutorul a venit de la Dumnezeu prin sfantul Vasile, dar este foarte adevarat ca optiunea ferma a fiintei umane care realizase pactul pentru calea binelui si pentru comuniunea cu Iisus a fost esentiala.

Si, cel mai important lucru, constatam ca

reintoarcerea a fost posibila - e adevarat, prin gratie divina, dar a fost posibila.

Leonard Radutz
Societatea Academica AdAnima pentru Transformare si Cunoastere de Sine
.........................................................................................

"Eladie, fostul ucenic al marelui Vasile, însuși văzător și urmaș al minunilor lui la moștenirea scaunului său, bărbat îmbunătățit și sfînt, a spus un lucru nemincinos ca acesta: "Un boier drept- credincios, anume Proterie, cercetînd Locurile Sfinte, a gîndit să dea pe fiica sa într-una din mănăstiri, să slujească lui Dumnezeu. Dar diavolul, care de la început urăște binele, a împins pe o slugă a lui Proterie spre dorirea fiicei stăpînului său. Văzînd sluga că acest lucru este greu, spre care nici nu îndrăznea, simțindu-se ne-vrednic, a mers la un vrăjitor care locuia în acea cetate, căruia i-a spus toată dorința sa, și i-a făgăduit să-i dea mult aur dacă va face cu farmecele sale să ia de soție pe fiica stăpînului său.

La început vrăjitorul n-a voit, apoi mai pe urmă a zis: "De vei voi, te voi trimite la stăpînul meu, diavolul, și el îți va ajuta la aceasta, dacă vei face și tu voia lui"; iar acel ticălos rob a zis: "Făgăduiesc că voi face tot ce-mi va porunci". Fermecătorul a zis: "Te vei lepăda de Hristos al tău și vei da scrisoare pentru aceasta?". Iar el a zis: "Gata sînt, numai să-mi cîștig dorința mea". Vrăjitorul a răspuns: "De făgăduiești așa, apoi și eu îți voi fi de ajutor".

Luînd o hîrtie, a scris diavolului astfel: "De vreme ce mi se cade a mă sîrgui, stăpîne al meu, ca să mă lepăd de creștineasca credință și să vin spre a ta stăpînire, întru înmulțirea părții tale, iată trimit la tine acum pe tînărul care va aduce scrisoarea mea, fiindcă este aprins de dor către o fecioară; și te rog să-i dai ajutor să-și cîștige dorința sa, ca și eu întru aceasta să mă preamăresc și cu mai mare sîrguință să cîștig pe mulți care îți vor fi plăcuți".

O scrisoare ca aceasta scriind către diavol, a dat-o acelui tînăr și l-a trimis, zicîndu-i: "Să mergi în această oră a nopții și să stai la mormintele păgîne, să ridici hîrtia în văzduh și-ți vor sta de față cei ce te vor duce la diavolul". Iar el, ticălosul, degrabă s-a dus și ajungînd la morminte, a început a chema pe diavoli în ajutor. De îndată duhurile viclene s-au arătat în fața lui și cu bucurie au dus pe cel înșelat la stăpînul lor; apoi văzîndu-l că ședea pe scaun înalt și înconjurat de duhuri viclene, i-a dat scrisoarea de la vrăjitor și, luînd-o, diavolul a zis către tînăr: "Crezi în mine?". Iar el a zis: "Cred". Şi diavolul i-a zis: "Te lepezi de Hristos al tău?".

Iar ticălosul a zis: "Mă lepăd". Satana i-a zis: "De multe ori mă înșelați voi creștinii; cînd vă trebuie ajutorul meu, veniți la mine, iar după ce vă împliniți dorința voastră, iarăși vă lepădați de mine și vă apropiați de Hristos al vostru; iar El, ca un bun și iubitor de oameni, vă primește. Voiesc să-mi faci zapis, cum că te lepezi de bunăvoie de Hristos și de Botez și făgăduiești ca să fii al meu în veci, să rabzi cu mine veșnica muncă în ziua judecății; și așa eu îndată voi împlini dorința ta". Iar tînărul a scris precum diavolul a voit.

Atunci balaurul pierzător de suflete a trimis pe diavolul desfrînării și a aprins pe fecioara aceea de nesățioasa dragoste către acest tînăr, încît neputînd răbda patima trupească, a căzut la pămînt, rugîndu-se de tatăl său: "Miluiește-mă, miluiește-mă pe mine, fiica ta, și mă dă ca soție acelui tînăr al nostru, pe care l-am iubit foarte mult; iar de nu vei face aceasta unicei tale fiice, în scurt timp mă voi omorî și vei da seamă pentru mine în ziua judecății".

Auzind aceasta tatăl, s-a înspăimîntat și se tînguia, zicînd: "Vai mie păcătosul, cum s-a întîmplat aceasta fiicei mele? Cine mi-a furat comoara? Cine a amăgit pe fiica mea? Cine mi-a întunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, voiam să te logodesc cu Mirele ceresc, ca să fii viețuitoare împreună cu îngerii, și ca totdeauna să preamărești pe Dumnezeu în psalmi și în cîntări duhovnicești, și prin tine nădăjduiam ca și eu să fiu mîntuit. Iar tu fără rușine îmi vorbești pentru unirea nunții. Să nu mă pogori cu mîhnire în iad, să nu-ți rușinezi neamul tău cel bun, însoțindu-te cu o slugă". Iar ea întru nimic nu socotea cuvintele tatălui său, zicînd într-una: "De nu vei face după dorința mea, atunci singură mă voi ucide".

Tatăl ei, nepricepînd ce să facă, după sfatul rudelor și al prietenilor săi, a lăsat ca mai bine să fie voia ei, decît să o piardă; deci chemînd pe sluga lui, i-a dat de soție pe fiica sa și avere multă; apoi a zis către dînsa: "Mergi, fiică ticăloasă și pătimașă după bărbat; însă mi se pare că mult te vei căi pe urmă și nu-ți va fi de nici un folos".

Săvîrșindu-se nedreapta însoțire și diavoleasca lucrare împlinindu-se, după cîtăva vreme au observat și alții că acel tînăr nu intră în Biserică și cu Sfintele Taine nu se împărtășește. De aceea, au spus ticăloasei sale soții, zicîndu-i: "Nu știi că bărbatul tău, pe care l-ai ales, nu este creștin, ci străin de credința lui Hristos?". Ea, auzind aceasta s-a umplut de mîhnire și, aruncîndu-se la pămînt, a început să-și lovească obrazul și să-și bată pieptul cu pumnii, strigînd: "Nimeni neascultînd de părinții săi, nu s-a mîntuit vreodată. Cine va spune rușinea tatălui meu, vai mie, ticăloasa, în cîtă pieire am căzut astăzi; de ce m-am născut? Şi născîndu-mă de ce n-am pierit?"

Astfel tînguindu-se ea, a auzit bărbatul ei și a alergat la dînsa, întrebînd-o despre pricina tînguirii. Cunoscînd lucrul, dînsul a început a o mîngîia, zicînd că nu sînt adevărate cele despre dînsul, și îi spunea că este creștin. La cuvintele lui puțin mîngîietoare, dînsa a zis: "De vei voi ca să mă încredințezi cu adevărat, iar ticălosul meu de suflet să fie fără grijă, să mergi dimineață cu mine în Biserică și înaintea mea să te împărtășești cu Sfintele Taine și atunci te voi crede".

Ticălosul ei bărbat, văzînd că nu poate tăinui acel lucru, a fost nevoit a-i spune toate cele petrecute și cum s-a dat diavolului. Ea, căpătînd curaj și scuturîndu-se de slăbiciunea femeiască, a alergat la Sfîntul Vasile și a strigat: "Miluiește-mă, ucenice al lui Hristos, miluiește-mă pe mine, care n-am ascultat pe părintele meu și diavolescului sfat m-am supus".

Povestindu-i toate cele petrecute cu bărbatul său, iar sfîntul chemîndu-l, l-a întrebat dacă sînt adevărate toate cele spuse despre dînsul de femeia sa. El cu lacrimi în ochi a răspuns: "Adevărat, sfinte al lui Dumnezeu, așa este; de voi tăcea, faptele mele vor striga". Şi i-a povestit cum s-a dat diavolilor, iar sfîntul a zis: "Voiești să te întorci iarăși la Dumnezeul nostru, Iisus Hristos?". Tînărul a răspuns: "Da, voiesc, dar nu pot". Vasile l-a întrebat pentru ce nu poate, iar tînărul i-a răspuns: "Pentru că m-am lepădat de Hristos și diavolului m-am încredințat cu zapis". Iar Vasile a zis: "Nu te mîhni de aceasta; căci Dumnezeu este iubitor de oameni și primește pe cei ce se pocăiesc".

Atunci femeia lui, aruncîndu-se la picioarele sfîntului, îl ruga, zicîndu-i: "Ucenice al lui Hristos, cît poți, ajută-ne nouă!"; iar sfîntul a grăit către tînăr: "Dar crezi că te vei mîntui?" Iar el a zis: "Cred, Doamne, ajută necredinței mele!". Luîndu-l sfîntul de mînă, a făcut pe dînsul semnul Sfintei Cruci și l-a închis la un loc, înăuntrul sfintelor ogrăzi; apoi a poruncit ca neîncetat să se roage lui Dumnezeu.

Singur a petrecut acolo trei zile, rugîndu-se lui Dumnezeu; după care sfîntul, cercetîndu-l, l-a întrebat: "Cum te afli, fiule?". Tînărul a răspuns: "Într-o mare primejdie mă aflu, stăpîne; nu pot răbda chiotul diavolesc, înfricoșările, săgetăturile și lovirea pietrelor, pentru că, ținîndu-mi zapisul, mă ocărăsc, zicîndu-mi: "Tu ai venit la noi, iar nu noi la tine"". Sfîntul i-a zis: "Nu te teme, fiule, și numai să crezi". Dîndu-i puțină hrană, l-a însemnat cu semnul Crucii și iarăși l-a închis. După puține zile, cercetîndu-l din nou, i-a zis: "Cum te afli, fiule?". Iar tînărul a răspuns: "De departe aud îngrozirile și chiotul, iar pe dînșii nu-i văd". Apoi, dîndu-i puțină mîncare și rugîndu-se pentru dînsul, l-a închis din nou și s-a dus.

După patru zile, a venit din nou la dînsul și l-a întrebat: "Cum te afli, fiule?". Iar el a răspuns: "Acum sînt bine, sfinte părinte; pentru că te-am văzut pe tine în vis, luptîndu-te pentru mine și biruind pe diavolul". Deci, sfîntul, făcînd rugăciuni, l-a scos din închisoare și l-a dus în chilia sa. A doua zi a chemat tot clerul bisericesc, pe monahi și tot poporul cel iubitor de Hristos, și le-a zis: "Să preamărim, fraților, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, că iată, Bunul Păstor voiește să ia pe umeri oaia cea pierdută și s-o aducă în Biserică. Deci se cade să ne rugăm în această noapte bunătății Lui, ca să biruiască și să rușineze pe vrăjmașul sufletelor noastre". Atunci s-a adunat poporul în Biserică și a făcut rugăciuni de toată noaptea pentru tînărul ce se pocăia, strigînd: "Doamne miluiește!".

Făcîndu-se ziuă, Vasile a luat pe tînăr de mînă și l-a dus cu tot poporul în biserică, cîntînd psalmi și laude. Şi iată diavolul, fără rușine, a venit pe nevăzute cu toată puterea sa pierzătoare, vrînd să răpească pe tînăr din mîinile sfîntului. Iar tînărul a început a striga: "Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă!". Diavolul tăbărîse asupra tînărului cu atîta îndrăzneală și nerușinare, încît pe Sfîntul Vasile îl zgîria, trăgînd la dînsul pe tînăr. Întorcîndu-se fericitul, a zis către diavol: "Nerușinat pierzător de suflete, începător al întunericului și al pierzării, oare nu-ți ajunge ție a ta pierzare, pe care ai adus-o ție și celor ai tăi?

Nu încetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu?" Iar diavolul a strigat către dînsul: "Mă nedreptățești, Vasile!". Şi acest glas diavolesc l-au auzit mulți. Iar arhiereul a zis: "Să te certe pe tine Domnul, diavole!". Iar diavolul iarăși a zis către dînsul: "Vasile, mă nedreptățești, că nu eu am mers la dînsul, ci el la mine și s-a lepădat de Hristos al tău, dîndu-mi zapisul pe care îl am în mîinile mele, iar în ziua judecății îl voi aduce înaintea Celui de obște Judecător".

Vasile a zis: "Bine este cuvîntat Domnul Dumnezeul meu, că nu-și va lăsa poporul mîinile în jos, rugîndu-se, pînă nu vei da zapisul!". Întorcîndu-se sfîntul către popor, a zis: "Înălțați mîinile voastre în sus și strigați: Doamne miluiește!". Poporul, înălțînd mîinile spre cer, a strigat cu lacrimi: "Doamne miluiește!", multă vreme, și iată a venit zapisul tînărului acela, purtat prin văzduh, văzîndu-l toți, și s-a dat Fericitului Vasile în mîini. Sfîntul, luînd zapisul, s-a bucurat și a dat mulțumire lui Dumnezeu; apoi înaintea tuturor a zis către tînăr: "Cunoști, frate, zapisul acesta?" Tînărul a răspuns: "Da, sfinte al lui Dumnezeu, este al meu, că l-am scris singur cu mîna mea". Marele Vasile l-a rupt îndată bucăți, înaintea tuturor și l-a ars; apoi, ducînd pe tînăr în biserică, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și pe popor l-a ospătat din belșug. Pe tînăr, mult învățîndu-l și dîndu-i canonul cel cuviincios, l-a dat femeii lui, care cu negrăit glas slăvea și mulțumea lui Dumnezeu. "

Sfântul Vasile cel Mare se naște în anul 330 într-o familie evlavioasă la Cezareea Capadocsiei. Pe mama sa o chema Emilia, iar pe tatăl său Vasile. A făcut parte dintr-o familie cu 10 copii, dintre care 3 vor deveni episcopi: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa și Sf. Petru de Sevasta. Cinci dintre ei vor deveni monahi: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânără și Naocratios; iar 6 vor deveni sfinți: cei 3 episcopi, Macrina cea Tânăra, Macrina ce Bătrână(bunica Sf. Vasile) și Emilia(mama Sf. Vasile). Macrina cea bătrână a fost ucenica Sf. Grigorie Taumaturgul.
Vasile primește prima învățătură în casa părintească. După aceea studiază la Cezareea Capadocsiei și Atena.

A avut profesori vestiți: pe Libaniu, Proheresiu și Himeriu. Încheagă o prietenie vestită cu Sf. Grigorie de Nazianz. Viața lor studențească e un model pentru teologii de totdeauna. Cunoșteau doar două drumuri: al școlii și al Bisericii. S-a întors în patrie pe la anul 355. A profesat câtva timp retorica, dar a fost câștigat pentru misiunea bisericească de sora sa, Macrina. A renunțat la lume și a intrat în monahism după ce a fost botezat.

A făcut o primă împărțire a averii sale la săraci. A călătorit pentru cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. S-a întors hotărât să organizeze viața monahală după criteriul obștei. Pentru acest scop l-a chemat pe Sf. Grigorie Teologul la mănăstirea înființată de el in Pont, pe malul râului Iris, nu departe de satul Annesi. Aici el îmbina munca manuală cu rugăciunea și cu râvna caldă intelectuală. Aici a scris el Regulile vieții monahale(Regulile mari și mici) și a pus bazele Filocaliei cu Sf. Grigorie.
În curând, a fost chemat de episcopul Eusebiu și hirotonit preot în 364, spre a i se încredința pastorația episcopiei.

După un conflict trecător cu episcopul, se împacă cu acesta. În 368, cu prilejiul unei mari foamete, Sf. Vasile a organizat admirabil asistența socială și a făcut a doua împărțire a averii sale săracilor. În 370, fu ales episcop-mitropolit a Cezareei, cu o dârză opoziție din partea adversarilor. În urma atitudinii sale neînfricate contra arianismului și a manevrelor împăratului Valens, dioceza i se împărți in două.

În interiorul eparhiei, Sf. Vasile s-a impus printr-o uriașă activitate dogmatică, pastorală și socială. Nu s-a lăsat înfrânt de arieni. Se cunoaște scena cu prefectul Modestus de Valens. A înființat instituții de asistență socială: azil, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor alunecate, spital(și de leproși), școli tehnice. Toate aceste așezăminte erau cunoscute sub numele de Vasiliada. A luptat pentru alinarea suferințelor celor mulți, criticându-i pe bogați. N-a făcut deosebire între neamuri și credințele oamenilor. A împodobit serviciul divin cu Sfânta sa liturghie.
În politica externă bisericească, Sf. Vasile a încercat să împace bisericile orientale, făcând apel la Sf. Atanasie și la papa Damasus. De asemenea a încercat o împăcare între Orient și Occident împărțite pe tema schismei meletiene. Sf. Vasile a fost un mare animator în lupta contra arianismului. El a dat lovituri grele acestei erezii. I-a ajutat pe tineri la învățătură, a menținut legătura cu profesorul său Libaniu. A fost pretutindeni prezent. A fost mare preot, mare liturghisitor, mare pedagog, mare prieten, mare organizator, mare om de știință. A fost numit „un roman printre greci�?. A murit la 1 ianuarie 379, plâns de toți și numit încă de atunci „cel Mare�?

OPERA

a)Opere dogmatice
1)Contra lui Eunomiu – care era conducătorul anomeilor. Lucrare scrisă în anul 364, fiind alcătuită din 3 părți
2)Despre Sfântul Duh – în care susține că Sfântul Duh are aceeași putere ca Tatăl și Fiul.
b)Opere ascetice
1)Învățături morale
2)Regulile mari
3)Regulile mici
c)Omilii și cuvântări
1)9 omilii la Hexaemeron, care explică fenomenele legate de crearea lumii, până în ziua a V-a a creației, iar ziua a VI-a este completată de fratele său Sf. Grigorie de Nyssa, în lucrarea Despre facerea omului.
2)Despre credință – este un comentariu
3)Contra bogaților
4)Contra beției
d)Opere liturgice, canonice și de corespondență
1)Liturghia Sfântului Vasile cel Mare
A scris aproximativ 365 de scrisori de natura dogmatică, monahală, misionară sau ocazională.

DOCTRINA
a)Cunoașterea naturală a lui Dumnezeu – Sf. Vasile afirmă că Dumnezeu poate fi cunoscut decât prin lucrările sale și acestea pe calea minții
b)Sfânta Treime – Sf. Vasile este cel care face diferența dintre ființă și ipostas: o singură ființă, trei ipostase.

CARACTERIZARE

Sfântul Vasile cel Mare a fost un mare preot și păstor al Bisericii. Este prăsnuit la data de 1 și 30 ianuarie. Este cel care a alcătuit regulile monahale, care sunt folosite în răsărit până astăzi.

...............................................................