Minciuna stă cu Regele la masă…

Oare?
Așa sa fie?
………………………
Poezia este foarte frumoasă și ea exprima un adevăr întâlnit practic.
Totuși, doar uneori se petrece așa. Și asta dintr-un motiv simplu.
Fiindcă totul depinde de nivelul spiritual al regelui sau al conducătorului.

Dacă el iubește Adevărul, Minciuna nu ar mai avea șanse, sau ar avea șanse mici.
Este foarte simplu.
NU este suficient să fii bine intenționat, ci trebuie să fii și în stare de a-ți pune în practică intențiile.
Altfel, e bine să ne reamintim că ”drumul spre iad este pavat cu intenții bune, dar nepuse în practică”.
Prin urmare, nu trebuie să avem nici o rezervă în a iubi Adevărul. Și de a-l căuta cu toată puterea de care dispunem.

Situația regelui descrisă în poezie se poate repeta cu ușurință în viața fiecăruia din noi, deoarece fiecare suntem ca niște mici regi în familia nostră, la locul de mincă și, mai ales, în propria noastră viață, deoarece putem dispune, în aparență liberi, de intențiile noastre, de dorințele noastre, de aspirațiile și acțiunile noastre.

Dar este foarte posibil și să avem succces iar Adevărul să stea cu Regele la masă. Trebuie doar să alegem, în fiecare moment, Adevărul.

Soluția reală este practica și transformarea spirituală.
Și nu avem alternativă. Fiindcă de partea cealaltă ne așteaptă situația descrisă în poezia care urmează.

Vă dorim succes!

Leo Radutz
Societatea Academică AdAnima

P.S.” Un gram de practică face cât tone de teorie.”
……………………………………………………………

1907 – Alexandru Vlahuță

Minciuna stă cu regele la masă…
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.

O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
Atâtea-s de aflat! Şi, se-nțelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.

Ce țară fericită, maiestate!…
Se lăfăiește gureșa Minciună.
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
De-nțelepciune și de bunătate

Păstor acestui neam ce sta să piară,
Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul,
De nu-și afla sub schiptrul tău limanul,
De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară.

Că tu sălbatici ai găsit aice,
Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul,
Ş-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul…
Dar faci un semn, și-ncep să se ridice

Oștiri, cetăți, palate lume nouă,
Izvoarele vieții se desfundă;
De pretutindeni bogății inundă;
Şi tu le-mparți cu mâinile-amândouă.

Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume.
E-o veselie ș-un belșug în țară,
Că vin și guri flămânde de pe-afară.
Tot crugul sună de slăvitu-ți nume.

Ia uită-te, pământul ce-mbrăcat e…
Cresc flori pe unde calci, și râde firea.
Tu-mparți norocul numai cu privirea.
Încai țăranii zburdă pe la sate!…

Şi-i place regelui. E lucru mare
Cum farmecă pe regi Minciuna. Drept e
Că ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
A fost cea mai aleasă desfătare.
. . . . . . . . . . . . . . .

Măria-ta, e un străin afară,
Cam trențăros, dar pare-un om de seamă,
Şi… Adevărul parc-a zis că-l cheamă…
De unde-o fi… că nu-i de-aici din țară.

Minciuna palidă-și topește glasul:
O, nu-l primiți! Îl știu, e vestitorul
De rău, ce face pe-atotștiutorul
Şi vede prăbușirea la tot pasul.

E cel ce împotriva ta conspiră.
Invidia în inima lui geme
Şi gura lui e plină de blesteme.
Tu nu poți auzi ce vorbe-nșiră…

Şi totuși, zice regele, să vie!
Dovadă că chiar la palat Minciuna
Nu e biruitoare-ntotdeauna.
Fac și monarhii câte-o nebunie…

Privind în ochii regelui, străinul,
Cu brațele pe piept încrucișate,
Răspică vorba: Ţara, maiestate,
E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul,

Căci muzici cântă-n juru-ți. Şi slugarnici
Adormitori, ca-n zid, te-mpresurară,
De nu mai poți vedea pe cei de-afară,
Pe bunii tăi supuși cei mulți și harnici.

Că n-ai cercat spre ei să-ți spinteci cale
Să știi și-n țara ta ce suflet bate,
N-ai vrut decât spinări încovoiate
Şi guri deschise laudelor tale.

Că de-a fost om să-ți steie drept în față,
Ca pe-un vrăjmaș, l-ai depărtat de tine.
Bătrânii pier. Dar oaste nouă vine,
Şi dureroase lucruri mai învață!

Părăzi, decor de teatru, luminații,
Tot ce pe vulg și pe copii înșală,
Aceasta-i toată slava ta regală.
Pe tristul gol din juru-ți decorații!

Tu-n țara asta nu vezi decât raiul
Ce-ai tăi ți-l ticluiesc într-o clipită:
Ruină-i sub hârtia poleită,
Sub crăngi de brad trosnește putregaiul,

Dar tu ești fericit. Lingușitorii
Înalță imnuri proslăvirii tale
Şi fac să n-auzi cântecul de jale

Cu care-și adorm foamea prășitorii.
. . . . . . . . . . . . . . .
Nu ți-ai iubit poporul, maiestate!

Sau nu l-ai înțeles, și e totuna.
De sus și până jos s-a-ntins Minciuna
Ea leagă și dezleagă-n țară toate.

Iar ca să-ți dea o spumă de mărire,
Ca pe-un copil te poartă și-ți arată
Sclipiri și flori… Afla-vei tu vrodată
Cumplita vremilor destăinuire?…

Şi ce speranțe se puneau în tine,
Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale,
Cu pâine și cu sare!… Osanale!

Mântuitorul lui credea că-i vine.
Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale!
. . . . . . . . . . . . . . .
Şi ce credință trist-o să-i rămână;

Că n-ai putut spre el întinde-o mână,

Din greaua platoș-a trufiei tale!
. . . . . . . . . . . . . . .
C-acestea nu l-au deșteptat pe rege,

Că Adevărul a fost dat afară
Şi slugile l-au îmbrâncit pe scară,
Firește, de la sine se-nțelege.
*

Trec anii. Şi ce dulce-i amăgirea!
Tu zeu ești printre regi! Mărire ție!…
În jâlțu-i moale, tolănită, scrie
Cu pana ei de aur Lingușirea.

De-abia se isprăvește-o sărbătoare,
Şi-ncepe alta. Muzicile cântă…
Îmbracă-te-n podoabe, țară sfântă,
Să nu mai știe nimeni ce te doare!
. . . . . . . . . . . . . . . .

Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
Ce-i hreamătul acesta care crește?
Se zguduie pământul și mugește,
Ca marea, când o biciuie tempesta.

Se-nalță flăcări, brațe desperate,
Spre ceru-ntunecat, pustiu și rece.
Năprasnic vântul nebuniei trece
Şi spulberă noianul de păcate.

În vaiete se prăbușește-o lume
Clădită pe minciuni. Dar ce mânie!
Cum șuieră cumplita vijelie!
Sar frații între ei să se zugrume.

Uscata brazdă cere iarăși sânge.
Femei cu părul despletit, nebune,
Şi-asmut copiii la omor. Genune,
Puhoi de ură ce zăgazu-și frânge!

Deschide ochii mari bătrânul rege
Şi, tremurând, din jilțu-i se ridică.
Au cine liniștea lui scumpă-i strică?
Ş-al vremii rost el tot nu-l înțelege.