Mărturii spirituale: despre tapasul cu Kali și despre cum „mi s–a luat” Kundalini

2c073d6e7c2afdf701996440edac7270Cu ceva timp în urma mi-a fost dor să încep un nou tapas cu Kali. Ultima oara cand am facut asta am avut parte de ceva “dusuri suedeze” nu tocmai plăcute, dar până la urmă am depășit momentele grele și, zic eu, am mai urcat o mică treaptă pe scara evoluției spirituale.

Ei, bine, de data asta a început foarte rău. Are dreptate Acharya când spune: „cu Kali nu te joci”. Vrei să te ajute să te transformi rapid? Ok, Ea te ajută, dar în felul ei. Întâi te pune să te confrunți cu slăbiciunile tale, apoi te lasă aparent singur să te frămânți, să cântărești, să înțelegi și abia apoi te susține în mod evident-adică „pe față”, evaluează și iți dă verdictul.

Sfatul meu: chiar dacă simți că mori de durere, nu te opri din tapas. Du-l până la capăt și este posibil ca deznădejdea de azi să se transforme în bucurie, libertate, pace și seninatate dar, mai mult decât atât, în surpriza de a găsi deschisă Calea către Înșelepciune.

Eu mi-am început tapasul fermă și încrezătoare, cunoscându-mi slăbiciunile și chiar intuind cam unde o să mă „lovească”. Chiar așa a și fost!
Am fost pusa în fața unor situații care m-au făcut să-mi doresc cu ardoare ceea ce nu puteam avea și, mai rau, să mă atașez de dorința mea. Mi-am dat seama de acest lucru, doar că nu mă mai puteam desprinde, rămăsesem agățată în exterioritate și nu imi mai puteam găsi verticalitatea. Am devenit disperată, confuză, însă continuam să fac mediatia cu Kali, dar nu mă mai puteam apropia de ea. Eu ii ceream grația si ea se îndepărta…

Atunci mă afundam și mai mult în mocirla în care intrasem, deveneam și mai încrâncenată.

Imi venea sa fug la capatul lumii (eu, care iubeam totul si traiam cu frenezie fiecare clipa a vietii mele), dar stiam ca nu exista capatul lumii… si plangeam si strangeam din pumni,…

Îmi venea să mă arunc în hău (eu, care, cu puțin timp în urmă, mă identificam cu pescărușii și zburam cu ei la răsărit) dar stiam că asta nu va pune capăt suferinței,ba dimpotriva!

Îmi venea să urlu din toti rărunchii, să mă dezintegrez, să mă împrăștii, ca să scap.

M-am umflat de plans și încă nu era totul…

A urmat apogeul: Mi s-a „luat” kundalini. Datorită trăirilor inferioare nu mai eram demna de ea. N-o mai meritam. Ajunsesem, aparent, într-o situatie fără iesire. Zeița imi întorsese spatele și nu știam ce să mă fac. Meditațiile cu ea deveniseră formale.

Stiți cum e viața fără Kundalini? Daca nu ai avut-o niciodată n-ai cum să faci comparație. Trăiești așa fără ea, fără să știi cât de minunată poate fi, câtă fericire poate să-ți aducă, câtă plăcere pură….

Dar când ai avut-o și nu o mai ai, asta da năpastă grea! Mă simțeam greoaie, obosită, tristă, bătrână, fără chef de viața, imi era greu să și respir…

Dar, cu sforțări mari mi-am continuat, totuși, tapasul. Concomitent, l-am implorat din tot sufletul meu chinuit pe Dumnezeu să-mi zâmbească, măcar pentru o clipă…

Și El mi-a trimis un gând: să scriu, să mă descarc, să dau afară tot…Bine, bine, dar nu puteam, eram blocată..A durat ceva, dar am reusit ușor ușor, să pun pe hartie, să spun tot.. să mă eliberez…

eda625b8d41e139589720f984f859601Parcă mi s-a luat un val de pe ochi și am înțeles de ce Kali nu m-a mai vrut. Eu, disperată fiind îi ceream practic să mă salveze, însa nu o faceam cu smerenie, aproape că țipam la ea. Cred că de asta mi-a luat și Kundalini. Faptul că eu nu îmi mai vedeam micimile era cum era, dar să și pretind să mă ajute, fără să înțeleg că egoul cere asta, a fost prea mult pentru Ea…

Așa că în ultima seară a tapasului mi-am așezat yantra în față și am privit-o fix, așa cum știam…

Dar atitudinea mea era alta de astă data.. Plină de umilință și de rușine am rugat-o să mă ierte și dacă consideră că merit, să imi dea grația ei, îar dacă nu, i-am promis că voi munci mult, voi face yoga mult, în speranța că mă va ierta vreodată. Am făcut-o fără îndârjire, chiar cu resemnare, acceptând că este posibil să dureze oricât….

Și stând acolo, fără speranță, nu știu cât timp, am închis ochii și am perceput dintr-o dată că Ea, Zeița, era acolo cu mine, apoi imediat Kundalini a pornit în sus unduindu-se, ca scăpată din cușca (eu cea “mică” am întemnițat-o și tot eu cea ”înțeleaptă” am eliberat-o). Lacrimi au început să-mi curgă șiroaie, dar erau lacrimi de fericire copleșitoare, căci am simtit că s-a întredeschis din nou poarta Sinelui și… am pășit acolo…

Pacea s-a pogorât asupra mea…

Apoi, timp de șapte zile am facut un tapas de recunoștință pentru Suprema Kali, mulțumindu-i că m-a trecut prin furcile caudine, pentru ca la sfârșit să-mi ofere un cadou neprețuit…

Și….ca o “coincidență”,… chiar în zilele acelea am dat de citatul de mai jos:

Dacă vrei să vezi curcubeul,… trebuie să te confrunti cu ploaia…!

mai 2015

Cu multumiri,

Maestrului meu drag!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top