Mărturii autentice ale unor participanți în tabăra yoghină Abheda, mai 2019

Pentru mine fiecare tabără la care am participat din aprilie 2017 încoace, a mai așezat câte o piatră la temelia evoluției mele spirituale. Nimic nu se compară cu trăirile de acolo pentru că forța grupului, a familiei Abheda, este foarte intensă!
Și într-adevăr, nu înveți într-o viață cât asimilezi practic în cele câteva zile petrecute împreună, care mie mi s-au părut doar câteva ore!

  • Măriuca, anul 3 de curs

Să vedem, să vedem, să vedem…
Am tot amânat momentul acesta de la festivitatea de închidere. Aș fi dorit să spun acestea în fața tuturor, dar eram foarte emoționat și blocat.

Pentru mine tabăra a reprezentat un boost în luciditate, cât și în felul meu de a fi. Am realizat cât de închis am ajuns să fiu de la an la an, și cât de ușor pot fi iluzionat atât de catre mine însumi, cât și de către alții.

În cazul meu lecția principală a fost să scot la suprafață tot ce am înmagazinat într o oala cu presiune ce a mocnit pâna într-un moment din tabara. Am realizat cât rău ne putem face când nu spunem ce simțim, când ratăm un moment frumos alături de cineva. (…)

Acum, după această tabără, care a fost minunată din toate punctele de vedere, mă găsesc într o perioadă a vieții mele în care sunt atent, cu o voință mai mare, și cu o sete de viață pe care până acum n-am avut curajul să o las să se manifeste.

Cât despre organizare, ireproșabila.(…)

În rest pot spune că sunteți cu toții niște oameni minunați, sufletiști… familia Abheda, love you!

De abia aștept următoarea tabără. 🙂

  • Andrei, curs începători

S-au spus atâtea lucruri frumoase, cu atâta sinceritate și dăruire, încât mi-e teamă că orice aș spune nu ar fi decât repetiții!
Totuși nu pot sa tac pentru că ar însemna că tot ce am trăit m-a lasat indiferentă și asta ar fi departe de adevăr.
M-am simțit minunat în aceste prea puține zile petrecute alături de voi.
Am așteptat cu mare nerăbdare să înceapă și mi-aș fi dorit ca timpul sa se dilate cât am fost împreună.
Va multumesc pentru căldura voastră, pentru dăruire și autenticitate.
Îi multumesc profesorului nostru pentru dedicarea cu care ne-a obișnuit deja, pentru energia nesfârșită, pentru felul în care reușește să fie alături de noi, pentru blândețea cu care ne ceartă când greșim, pentru înțelegere…
Este a doua tabără pentru mine și cu siguranță nu e ultima!
Petrecerea a fost o mare bucurie, iar organizarea a fost aproape impecabilă! Și spun aproape doar pentru ca nu exista lucruri perfecte, oricât ne-am dori!
Vă îmbrățișez cu mare drag și astept deja cu mare nerăbdare să ne revedem!

  • Maria, anul 2 de curs

Mie în toate taberele mi s-a părut că se manifestă o puternică energie spirituală, care are rol transformator asupra tuturor participanților!

  • Paula, anul 6 de curs

A fost o tabara cu adevarat speciala pentru mine. Inca de la ultimul curs inainte de tabara, am simtit ca e o sansa ca ceva cu adevarat exceptional sa se intample.
Nu stiam ce, insa am fost hotarat sa fac pasul acesta. Mi-am lasat laptopul si asteptarile acasa, l-am luat pe Patanjali si jurnalul personal cu mine.
Hotarasem sa fac o retragere spirituala cat se poate de aproape de descrierea din curs.

Prima confirmare ca e o ocazie buna pentru transformare a fost la inceputul meditatiei stafeta, cand probabil ati simtit cu totii ceva.(…)

Ce a urmat in zilele urmatoare, a fost incredibil. Meditatia a inceput sa devina din ce in ce mai usoara. Reusisem sa intru intr-un spatiu al inimii in care totul este bine si foarte multa iubire si pace se revarsa asupra mea. Am devenit instant atras de meditatie, iar fiecare moment liber pe care l-am prins, am decis sa-l folosesc ca sa cunosc si mai bine spatiul acesta. N-am mai simtit nevoia sa dorm (decat atunci cand observam ca nu mai pot sa meditez din cauza asta) si nici sa mananc uneori. Am reusit sa meditez mai mult decat am dormit. (…)

Pe langa vid, tot felul de fenomene fascinante au inceput sa apara.. spre exemplu sa am anumite ganduri/intrebari/rugaminti iar “lumea de afara” sa-mi raspunda la scurt timp (nici macar nu trebuia sa intreb pe cineva clar, trebuia doar sa trec pe langa oameni si adunam bucata cu bucata.. senzatie foarte ciudata si interesanta). Iar cu cat meditam mai mult cu atat lucrul asta se intampla mai des si mai proeminent. (…)

As vrea sa va mai povestesc dar cred ca ati prins ideea, mi-a placut tabara. Oricum, ce am povestit aici este o farama din tot ce am simtit. Pe restul, inca nu stiu cum sa le pun in cuvinte.

Multumesc Abheda Yoga. Cu siguranta viata mea e mai buna datorita voua!

  • Andrei, anul 2 de curs

Dragii mei, din categoria mărturisiri legate de tabăra recent încheiată aș adăuga că pentru mine a însemnat imboldul de a medita mai des.
Am simțit foarte bine coeziunea grupului și bucuria care ne lega pe toți.
M-au prins și workshopurile (am fost acolo, trup și suflet).
Iar sesiunea de îmbrățișări de la final mi-a adus atâta pace, pe care am încercat să o transmit și celor care n-au participat. Sper ca am reusit… Vă imbratisez cu drag
PS: și n-a fost decât a doua tabără la care am participat, și a meritat fiecare minut.

  • Gabriela, anul 6 de curs

Ceea ce am simțit în tabără a fost profund, nu se poate descrie în cuvinte și recomand tuturor aceasta experiență.
Eu m-am simțit ca într-o familie cu mulți frati și fiecare îmi transmitea din energia lui. Mulțumesc tuturor și vă iubesc.

  • Ina, anul 1 de curs

Pentru mine a fost prima tabără de yoga. Mi am dorit enorm de mult sa ajung și am reușit.
Sincer, nu am stat pe telefon, am vorbit cu oamenii pe care nu-i cunoșteam. M-am împrietenit cu colega mea de cameră, care deși are dublul vârstei mele, am vorbit cu ea ca și cu una din prietenele mele.
M-am conectat cu ceilați și am oferit iubire și îmbrățișări din plin.
Nu știam ce înseamnă sa fii yoghin ,chiar dacă practic destul de intens de aproape 2 ani. Să mănânci pe jos, să fim toți la masă, să ajutăm să se pună masa, să mulțumim și să cinstim cu adevărat ceea ce mâncăm, asta a fost superb.

Meditația, pentru mine, mereu a fost o piatră de încercare, pentru că nu înțelesesem ce trebuie să fac și să simt. Aveam o impresie greșită despre ce înseamnă meditația. Dar în ultimele 3 meditații am simțit așa o dulceață, care mă facea să nu vreau să deschid ochisorii. Știm expresia „un gram de practică face cât tone de teorie, dar avem nevoie de toata teoria ca să putem realiza practica”… chiar este reală.

Am dansat mult, am facut masaj cu toata dragostea, pentru că am aflat că atunci ești un releu de Grație Divină, am ajutat cât am putut de mult, am vorbit despre iubire, neliniște, joburi, stres… despre EA… Viața. Și nu știu dacă ați observat, dar Abheda Yoga e despre viața de ea însăși îndrăgostită.
Workshop-urile au fost foarte cuprinzatoare și Leo a răspuns cu înțelepciune la fiecare întrebare în parte.
Am primit cărți pentru a vedea și alte perspective din lume și a ne mari curioziatatea și pofta de a învăța.

Chiar ma gândeam ce îmi place așa mult la Familia Abheda Yoga?… și mi am dat seama că sunt oamenii, cunoașterea pe care o acumulez, iubirea pe care o dăruiesc și o primesc, îmbrățișările perfecte și asanele.
Acum sper să îmi placă mult și meditația, în care din punct de vedere fizic nu faci nimic, dar de fapt asta e cel mai greu.
(…)Tabăra de yoga nu e o tabără, e ceva mai special de atât unde oameni frumoși și cu suflet cald își aduc aminte ce frumos e să iubești, să fii împlinit, liniștit și conștient❤.
Cred că pot să scriu o carte despre ce am simțit și trăit acolo și tot nu ar fi de ajuns.
Sincer, simt recunoștință și vă mulțumesc mult pentru tot ce faceți. Sunteăți niște oameni speciali și vă iubesc mult pe toți. Eu încerc să dau dragostea la maxim, pentru că asta mă face să trăiesc cu adevărat.

  • Cristiana, anul 3 de curs

Eu am venit în tabăra de primăvara cu gândul la cea de vară, pe care o aștept cu nerăbdare, încă de când s-a terminat cea de anul trecut.
Pentru mine tabăra reprezintă ea însăși un portal către autenticitate, către ceea ce simt că înseamnă interiorul din om.

Am avut ocazia să ne „dezbrăcăm” de automatisme, de clișee, de măști, să verbalizăm ce simțim, să întrebăm nelămuriri.
(…)sentimentul de familie e copleșitor, mai ales când e trăit lângă oameni pe care i-ai întâlnit prima dată.

Pentru mine meditațiile au fost deosebite, în primul rând pentru că am simțit că pot să mă centrez mai repede și să-mi mențin acea stare.

  • Alina, anul 2 de curs

Pentru mine a fost a doua tabără la care am participat și am revenit datorita energiei și a vibrației înalte pe care am simțit-o în prima tabără.

Ce este important pntru mine este faptul că efectele taberei se simt și după plecare, în sensul că de fiecare dată mă simt mult mai conștientă, mai recunoscatoare, mai iubitoare și mult mai detașata de problemele care apar.

Sunt câteva persoane care m-au inspirat profund și le-am simțit și văzut frumusețea și încerc să fiu mai atentă cu toți cei care îmi ies în cale.

Efectul taberei este că sunt într-o continuă autocunoaștere, a esenței mele și percepțiile mele se schimbă ca o floare care înflorește. Îmi doresc să merg mai departe pe drumul acesta și mă bucur că am ales școala Abheda Yoga

  • Lavinia, anul 3 de curs

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top