Marele yoghin Gopi Krishna – despre Kundalini

gopi krishna kundalini

Gopi Krishna, dumneavoastră faceți de ani de zile demersuri pentru investigarea științifică a experienței yoghine de trezire a forței KUNDALINI. Ce semnificație are cuvântul „KUNDALINI” și care este istoria sa lingvistică?

KUNDALINI, în sanscrită, înseamnă „încolăcit” și vine de la cuvântul KUNDALA. El se referă la o forță care la omul obișnuit se află în stare latentă, fiind „adormită” la baza coloanei vertebrale, încolăcită precum un șarpe, dar care poate fi trezită la cei care practică YOGA cu perseverență. În cazul meu, nu am știut nimic despre această forță și la un moment dat, pe neașteptate, ea a devenit activă în urma meditațiilor de lungă durată pe care le-am realizat cu perseverență timp de șaptesprezece ani. La prima trezire a lui KUNDALINI în ființa mea, m-am simțit total dezorientat, pentru că nu aveam nici experiență și nici nu citisem vreo carte despre asta, dar totodată eram uluit și bulversat de ceea ce mi se petrecea. Apoi, am început să citesc câte ceva despre acest subiect și am descoperit că rădăcinile sale sunt ancorate în vremuri străvechi. Se pare că această forță era cunoscută încă din vremea egiptenilor, fiind evidențiată prin ornamentul simbolic al cobrei ridicate care făcea parte din acoperământul de pe capul faraonului. Acest simbol denotă o relație strânsă cu puterea șarpelui sau KUNDALINI. Mai există și alte nume care îi sunt atribuite, unul dintre ele fiind acela de KUNDALINI SHAKTI. SHAKTI înseamnă forță sau energie, iar PRANA SHAKTI înseamnă energie vitală sau bioenergie, cum o numesc oamenii de știință. Ea mai este cunoscută în Occident și sub numele de forță odică sau astrală, sau CHI; deoarece era cunoscută sub multe alte nume în trecut, am putut să descopăr că există o legătură foarte directă între SHAKTI din tradiția tantrică multimilenară și din civilizațiile sumeriană și asiriană.

Deci, datorită trezirii acestei energii, KUNDALINI SHAKTI, care exista în stare latentă în ființa dumneavoastră și pe care ați descoperit-o după șaptesprezece ani de meditație, ați fost la început forțat să deveniți conștient de prezența ei în ființa umană. Acest lucru a condus la întreprinderea unei cercetări științifice pentru a înțelege ce se petrece de fapt?

Da, a fost o experiență cutremurătoare, deoarece odată trezită, energia a continuat să acționeze în ființa și în trupul meu. Aceasta a fost partea cea mai minunată a experienței. Dar în timpul primilor câțiva ani, bâjbâiam efectiv în întuneric și mă lăsam ghidat doar de intuiție pentru a ști ce să fac. La un anumit moment dat, m-am confruntat cu stări anormale. Apoi am început să citesc o carte, Puterea Şarpelui a lui Arthur Avalon, și privirea mi-a căzut, deloc întâmplător, asupra unei propoziții în care se spunea că SADHAKA (inițiatul) nu are voie să-și mențină stomacul gol, ci trebuie să servească o masă ușoară la fiecare trei ore. Am urmat și eu acest sfat, iar el m-a ajutat să supraviețuiesc.

Care au fost unele dintre simptomele cu care v-ați confruntat după trezirea lui KUNDALINI?

Primul simptom a fost senzația de lumină intensă la nivelul capului. Nu era ca și când vedeam lumina sau aveam viziunea interioară a luminii, ci mai degrabă, părea ca și când un flux de lumină fluidă îmi pătrundea în creier. Această revărsare de lumină continuă de atunci și până astăzi. La început îmi distrăgea atenția, dar puțin câte puțin a început să mă încânte din ce în ce mai mult, iar la ora actuală mă fascinează în așa măsură, încât îmi este greu să exprim în cuvinte ceea ce simt. Acest flux de lumină lichidă a început să-mi inunde creierul chiar din prima zi – când mă aflam așezat în meditație și când puterea șarpelui s-a trezit – și l-am simțit curgând prin tot sistemul nervos, prin stomac, inimă, plămâni, gât, cap și preluând controlul asupra întregului meu trup.

Era o energie inteligentă, care avea un scop precis și care știa ce trebuie să facă. Este energia KUNDALINI mecanismul evolutiv responsabil de dezvoltarea unei conștiințe superioare? Permiteți-mi să o numesc energie creatoare, sistem reproductiv. Ea este, de asemenea, controlată și ghidată de PRANA, prin urmare este atât mecanismul, cât și energia responsabilă de evoluția noastră spirituală.

Dacă înțeleg corect, vreți să spuneți că energia KUNDALINI este totodată baza biologică de la care pleacă creativitatea și starea de geniu, iar dumneavoastră oferiți o explicație biologică a acestor fenomene pentru care Freud propune doar un fel de metaforă psihologică.

Este corect. Conceptul lui Freud despre libido este acela al unei energii ce provine din tendințele lascive care există în ființa umană, și anume energia reproducătoare, însă doar din punct de vedere psihic. El nu spune că această energie are rădăcini organice. Este ceea ce subliniază însă Wilhelm Reich, și anume că acest libido trebuie să își aibă rădăcinile în structura organică a ființei umane. Ştim că trupul nostru depinde de hrană și că trebuie să existe o anumită modalitate prin care energia organică să fie transformată în energie psihică. Energia psihică nu este doar energie organică, și nici doar energie electrică. Este ceva despre care știința încă nu a reușit să descopere mare lucru. Oamenii de știință nu-și dau încă seama cum se transformă energia organică în energie psihică. Prin urmare, conceptul lui Freud despre libido s-a limitat doar la sfera psihică. El nu oferă nicio explicație sau descriere despre substratul său somatic. Ceea ce vreau să spun este că în energia seminală a bărbatului, în fluidele sale seminale, există două ingrediente: unul dintre ele are un substrat organic subtil, volatil care poate fi convertit în energie psihică ce are o forță mai mare. Iar această energie psihică este cea care pătrunde în creier sub formă de lumină fluidă. Mai există un ingredient de natură biologică, mai grosier, care ajunge și el la creier prin canalul spinal, și care asigură hrănirea celulelor atunci când se desfășoară procesul de regenerare.

Prin urmare, ceea ce propuneți dumneavoastră legat de natura energiei KUNDALINI este un concept care unifică diferite științe – fizica, biologia și psihologia – și oferă totodată o punte de legătură între fizică, psihologie și biologie, ce permite investigarea științifică?

Da. Experiența mea îmi spune că în întreaga structură organică a ființei și în celule există un element vital și că nervii colectează acest element vital și îl concentrează în fluidele reproducătoare. Şi că atunci când KUNDALINI se trezește, are loc o acțiune inversă. Că acest element vital este separat de elementele grosiere, și apoi, ca o radiație, el inundă creierul, generând fenomenele asociate extazului mistic. Ce este de fapt iluminarea? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să vă ofer niște informații suplimentare. La mulți ani după trezirea lui KUNDALINI SHAKTI în ființa mea, lumina care îmi inunda creierul m-a ajutat să percep lumea în mod diferit. Vedeam totul scăldat într-o lumină albă. Părea ca și când oglinda – mă refer la oglinda prin care observăm Universul în mod subiectiv – avea un fel de praf albicios pe ea. De exemplu, dacă vedeam o persoană sau hainele pe care le purta, acestea îmi apăreau ca și când ar fi avut un strat fin dintr-o substanță de culoare albă pe deasupra. Nu am putut să înțeleg sau să-mi explic acest fenomen ani de zile. Apoi, dintr-o dată, acest strat alburiu a început să devină din ce în ce mai rafinat, în cele din urmă transformându-se într-o lumină alb-argintie. Ulterior am început să văd totul ca având o strălucire argintie, atât atunci când dormeam, cât și atunci când vorbeam sau mă gândeam la ceva. Prin urmare, întregul mecanism și substanța din care este alcătuit creierul meu s-a modificat. Acesta este lucrul cel mai extraordinar pe care oamenii de știință ar trebui să-l investigheze. Acest fenomen nu îmi este specific numai mine. În toate imaginile, sfinții – Iisus sau marii mistici ai lumii – sunt reprezentați având un halou luminos, un nimb în jurul capului. În mod invariabil, este vorba despre această lumină. Ea este indiciul că conștiința sfântului sau a misticului respectiv este pătrunsă de lumină. În Vede se fac multe referiri la această lumină. În cărțile despre HATHA YOGA, KUNDALINI SHAKTI este descrisă în termeni de lumină și sunet, iar în Vede și în Upanishade, Sinele Nemuritor ATMAN este descris ca purtând o mantie de lumină. Aceasta nu este percepută de conștiința umană obișnuită. În mod normal, vedem lumina doar atunci când ea există efectiv în fața noastră. Pe întuneric, vedem doar întunericul. Dar în cazul unei ființe iluminate, există lumină atât în afara sa, cât și în interiorul său. Ea percepe întotdeauna existența unui halou de lumină în universul său lăuntric. Este ceea ce eu numesc Sinele meu, sufletul, oglinda interioară prin care observ Universul și care nu mai este așa cum era când aveam 34 de ani. Acum este ca un far glorios, întotdeauna strălucitor, o splendoare, o minune. Această stare nu a apărut brusc, ci ca urmare a unui proces gradat de rafinare a energiei și conștiinței. În primele etape, vedeam doar un fel de strat albicios. Am menționat despre aceasta în autobiografia pe care am scris-o. Dar gradat, percepția s-a rafinat. Acest lucru îmi arată că după trezirea lui KUNDALINI SHAKTI, în ființă are loc și o transformare, o transmutare biologică ce produce o substanță subtilă care ascensionează ca o radiație până la nivelul creierului, determinând în universul lăuntric o explozie de lumină. Este necesar să treacă un anumit timp pentru ca această radiație luminoasă să se rafineze, până când ajunge la o formă strălucitoare, extraordinară și fermecătoare. Acest lucru este menționat în tratatele de HATHA YOGA, chiar și în cartea Puterea Şarpelui a lui Arthur Avalon. Există trei NADI-uri sau canale care trec prin măduva spinării – unul mai grosier, al doilea mai rafinat și ultimul, cel mai rafinat – prin care curge PRANA. Acest lucru corespunde experienței pe care am avut-o. La început, energia creatoare s-a transformat într-o formă mai grosieră, apoi într-una ceva mai rafinată, apoi într-una și mai rafinată, iar în cele din urmă în forma pe care o percep la ora actuală. Aceasta a fost experiența mea lăuntrică.

Cum ar putea cineva, doar privindu-vă atent, să știe la modul real că sunteți o ființă iluminată, având în vedere faptul că singurul semn al acestei stări este percepția interioară a strălucirii luminoase pe care o manifestați și care vă umple câmpul vizual? Există semne exterioare ale stării de iluminare pe care ceilalți să le poată observa?

Această transformare este atât de radicală, încât trebuie să existe ceva în sânge și în fluidul spinal care să-i corespundă. Nu pot spune dacă la ora actuală oamenii de știință vor fi capabili să descopere acel ceva, deoarece cunoștințele lor despre trupul uman sunt încă departe de a fi complete. Dar am motive serioase să cred că de îndată ce cercetarea va începe, în decursul a câțiva ani, oamenii de știință vor putea să descopere particularitățile care există în compoziția microbiologică a sângelui unei ființe iluminate. Ştiu din experiență personală că într-un astfel de caz, o cantitate uriașă de fluid reproducător este reabsorbită în sânge, în sistemul nervos și în creier, astfel că este absolut necesar să existe un indiciu care să arate că un nou mecanism a început să funcționeze. Sunt absolut sigur de aceasta! Este și motivul pentru care sunt atât de nerăbdător ca oamenii de știință să facă primele descoperiri. Sigur există ceva în sângele și în creierul sau în fluidul cerebrospinal care să indice faptul că un element nou este prezent în cazul unei persoane iluminate. Acesta ar fi unul dintre semne.

Un alt semn, după cum am menționat și în cărțile pe care le-am scris, poate fi observat în timpul etapei de tranziție, când KUNDALINI SHAKTI se trezește și începe procesul de regenerare a trupului și a ființei. Atunci, oricine poate vedea clar semnele unei activități metabolice crescute care are loc în organism – bătăile inimii, pulsul, fluxul sângelui, digestia și excreția. Toate aceste aspecte sunt menționate în cărțile de HATHA YOGA. De exemplu, este evident că energia digestivă – focul digestiv – este mult amplificată imediat ce KUNDALINI SHAKTI se trezește în ființă. Mai există, de asemenea, și alte semne care apar. Sunt sigur că o examinare atentă a organelor reproducătoare, genitale, poate demonstra faptul că energia capătă un curs ascendent. O examinare amănunțită și exactă ar evidenția cu siguranță funcționarea mult intensificată la nivel fiziologic, astfel că sigur ar apărea indicii evidente că s-au produs modificări organice în sistemul reproducător. Un astfel de studiu le-ar permite fiziologilor să observe transformările care apar în cazul unei ființe iluminate la nivel funcțional și la nivelul structurilor organice. Mai presus de toate, există acest flux ascendent al energiei sexuale, numit URDHAVA-RETAS, și orgasmul orientat ascendent. Acesta este un indiciu foarte clar care apare în cazul unui înțelept iluminat: sistemul său reproducător începe să funcționeze în direcție ascendentă. Chiar și atunci când face dragoste cu o femeie, un astfel de iluminat este capabil să-și controleze energia sexuală, potențialul creator. (Aici, Gopi Krishna se referă indubitabil la conceptul de continență sexuală® care este promovat în școala noastră de YOGA – n.n.) El poate să procreeze, dacă dorește, și atunci își orientează la voință energia sexuală în mod descendent, prin ejaculare, sau poate la fel de bine să își orienteze energia ascendent, sublimând-o și conducând-o în etajele superioare ale ființei sale. Acest lucru poate fi verificat de orice fiziolog. Este foarte simplu.

Având în vedere starea actuală de evoluție a omenirii, am fost în mod pozitiv surprins să constat că, fără să intru prea mult în detalii, există unii oameni de știință care sunt dispuși să accepte ceea ce spun. Cândva, am discutat despre aceasta cu un faimos neurochirurg din Germania. El a spus că dacă această caracteristică foarte importantă a extazului mistic ar putea fi verificată experimental, acest lucru ar putea pune întregul fenomen pe o bază științifică. Când l-am reîntâlnit la München, alături de numeroși alți oameni de știință eminenți, am perceput o reală deschidere față de această idee. Nu am simțit nicio rezistență deosebită. Atâta doar că ideea nu a fost totuși suficient de luată în serios pentru a se trece la faza de cercetare științifică concretă.

Dacă luăm acum extazul mistic așa cum este el de fapt descris de marii mistici ai lumii, adică tot ceea ce ei povestesc din experiență, constatăm că lumina este invariabil o caracteristică a extazului mistic. Adică această curgere ascendentă a energiei sexuale, această Lumină, este o caracteristică comună tuturor formelor de extaz mistic. Dacă citim descrierea experiențelor de comuniune cu DUMNEZEU ale oricărui mistic, vom descoperi că el spune: „Eram absorbit într-o lume de lumină. Eram înconjurat de slavă.” Aceasta este, prin urmare, prima experiență. Apoi apare surpriza, minunea unei experiențe spirituale care nu este deloc obișnuită și care nu apare niciodată în cursul normal al vieții. Apare, de asemenea, și o stare de adorație, de iubire intensă și se trezește în ființă starea de fericire. De asemenea, apare și o stare de omnisciență, ca și când am cunoaște întregul Univers. Iar în unele cazuri apar chiar și viziuni cu ființe spirituale, cum ar fi Iisus, Buddha, Krishna, Vishnu sau Allah. Acestea sunt câteva dintre caracteristicile stării de iluminare care apar aproape întotdeauna. Ele sunt mereu prezente în cazul meu.

Ce modificări psihologice sunt observabile la o persoană care a atins starea de iluminare? Poate un psiholog să le constate sau să le măsoare?

KUNDALINI SHAKTI este agentul purificator al trupului și al minții. Cele mai importante modificări psihologice care sunt specifice unei persoane iluminate sunt următoarele: este mai compasivă, mai detașată, iar EGO-ul său se manifestă mai puțin. Nu este o persoană violentă sau agresivă și este autentică în tot ceea ce face.
KUNDALINI SHAKTI este mama spiritualității și a moralității. Toate formele de spiritualitate își au rădăcinile în această energie. Chiar de la bun început, ea a fost energia care a susținut procesul evolutiv și care a creat pentru ființele umane, conceptul de virtute morală. Nu experiența pe care ne-o oferă structura socială este cea responsabilă de principiile noastre morale, ci mai degrabă energia KUNDALINI plenar trezită în ființă. Prin urmare, putem spune despre KUNDALINI SHAKTI că este păzitoarea virtuților morale. Când ea se trezește, primul său efort este să curețe mintea de dorințele și pasiunile rele, de mânie, răutate, invidie, gelozie și chiar de ambițiile și dorințele excesive. Aceasta înseamnă că există în mod categoric și o bază biologică pentru valorile spirituale și morale. Este o parte a evoluției umane.

Resimt transformări extraordinare în ființa mea pe care nu mi le pot explica prin propriile mele acțiuni. Ele au apărut ca urmare a procesului de remodelare care se petrece fără încetare în trupul meu. Dacă ne uităm la viețile marilor mistici din trecut, ale profeților, avem clar dovada acestei transformări. Toți au simțit imboldul de a spune adevărul, de a vorbi oamenilor cu foarte multă iubire, cu compasiune, milostenie și bunăvoință. Toți au manifestat aceste calități. KUNDALINI SHAKTI este tezaurul tuturor virtuților.
Dacă KUNDALINI ar fi folosită greșit, omenirea ar putea atinge un nivel de inteligență foarte înalt – mult mai înalt decât cel actual – dar oamenii ar deveni atunci niște monștri. Prin aceasta vreau să spun că atât bărbații, cât și femeile ar deveni în acest caz foarte inteligenți, chiar geniali, dar ar fi genii ale răului. Este perfect posibil ca în Univers să existe asemenea specii monstruoase, care au un grad de inteligență foarte ridicat. Această posibilitate nu ar trebui să fie exclusă. Este posibil să existe astfel de ființe malefice care sunt extrem de inteligente, care dispun de o putere lăuntrică foarte mare și care au o mulțime de înzestrări, dar care sunt răuvoitoare, răufăcătoare și monstruoase.

Prin urmare, dacă omul ar încerca prin propriile sale eforturi să creeze o rasă de ființe de o înaltă ținută morală, nu ar reuși niciodată să facă asta. Vedem foarte clar acest lucru din ceea ce oamenii au făcut în decursul secolului al XX-lea. Nu au existat nicicând în istoria omenirii asemenea masacre ca în acest secol. Imaginați-vă, au fost ucise milioane de oameni în al Doilea Război Mondial, 125 de milioane de oameni au fost uciși în Rusia în vremea lui Stalin, aproape cinci milioane în India în perioada partiționării și trei milioane în Pakistan acum (n.n. – în 1995 când a fost realizat acest interviu). În secolul al XX-lea a fost atinsă culmea dezvoltării noastre intelectuale, și totuși, în același timp omenirea s-a manifestat în modul cel mai sângeros din istorie. Doar prin grația lui KUNDALINI SHAKTI, acest Duh Sfânt, acest gardian sacru al evoluției noastre, umanitatea poate progresa din punct de vedere spiritual și moral. Acesta este motivul pentru care, în toate scripturile sacre care au fost revelate se pune foarte mult accentul pe adorarea și respectul față de această energie, pe meditația constantă asupra acestei puteri divine. Pentru progresul spiritual și moral al rasei umane este absolut necesar ca această putere divină să fie benefică. Niciun fel de formare și niciun fel de cursuri teoretice, niciun fel de cercetare la nivel intelectual nu poate face ca rasa umană să devină mai milostivă, mai generoasă, mai iubitoare, mai elevată, mai nobilă. Toate acestea sunt cu putință doar datorită procesului purificator pe care-l provoacă în ființă trezirea energiei Kundalini Shakti. În ființa iluminată are loc întotdeauna o transformare profundă de la grosier la rafinat, de la pasiunile animalice la ideile divin inspirate. O astfel de persoană are alte concepte, alte gânduri și alte idei, bineînțeles, dar din tot ceea ce ea dăruiește lumii, se observă că are întotdeauna în vedere numai cele mai înalte idealuri. Fiecare astfel de ființă și-a dăruit întotdeauna inima oamenilor și s-a jertfit pentru ei. Ființa iluminată știe că nu există nicio altă modalitate prin care omenirea să fie transformată și să atingă astfel dimensiunile superioare ale conștiinței sau nivelurile cele mai înalte ale spiritualității, decât prin Grația divină, a cărei manifestare este energia Kundalini Shakti.

Vreți să spuneți că virtuțile pe care le are un sfânt sunt aceleași cu cele ale unei ființe iluminate? Dar cum rămâne cu creativitatea? Prin ce este diferit un geniu, de exemplu, de o ființă care a atins starea de iluminare?

Aici trebuie să ținem cont de aspectele normale ale minții și ale personalității umane. Observăm că unii oameni sunt credincioși, iar alții sunt mai răi, mai egoiști, unii sunt extrem de inteligenți, chiar geniali, în vreme ce alții sunt mai puțin inteligenți. Să presupunem că una dintre aceste persoane atinge starea de iluminare. Ceea ce urmărește să facă KUNDALINI ca și energie implicată în procesul de iluminare a ființei va fi o restructurare a creierului și a minții individului, astfel încât el să devină un adevărat supraom. Ființa iluminată este foarte inteligentă, genială, compasivă și are virtuțile tuturor marilor profeți care au existat vreodată de-a lungul istoriei. Dar deoarece oamenii nu sunt toți la fel – unii au un anumit punct slab, alții un altul, chiar și în starea de iluminare – trebuie să ținem cont și de starea noastră fizică și mentală.
Poate că nu este posibil ca procesele de remodelare să creeze un bărbat perfect sau o femeie perfectă, care să fie un geniu, plin de compasiune și iubire și care are toate virtuțile unei ființe iluminate. Pot exista diferențe în ceea ce privește un aspect sau altul. Trebuie să spunem că aceeași energie evolutivă, care ridică omul de la nivelul subuman, sau animal, nu a creat o singură matrice evolutivă, ci există diferite feluri de oameni. Același lucru este valabil atunci când trecem la o etapă evolutivă superioară. Nu va exista un tip uniform de bărbați și femei. Vor exista variații. Unii pot atinge un grad mai profund al stării de iluminare, alții pot deveni mari genii, alții pot fi plini de iubire etc. Vor exista diferențe, dar, incontestabil, bărbatul și femeia care au atins starea de iluminare sunt superiori oamenilor obișnuiți.


În timp ce vorbeați despre procesul care are loc în cazul trezirii energiei KUNDALINI, ați folosit termeni care sunt valabili doar pentru bărbați, cum ar fi fluidul seminal și erecția organului masculin. Este aceasta o experiență care exclude femeile, sau procesul este valabil pentru ambele sexe?

Este un proces care decurge în paralel. În cazul unui bărbat, avem falusul care este erect. În cazul femeii, avem activitatea care are loc la nivelul vaginului și organului reproducător. Putem observa aceeași activitate atunci când ea interacționează amoros cu un bărbat. Şi orgasmul interior este același. Am verificat acest lucru în cazul a cel puțin trei femei. La femei apar evident stările de orgasm experimentate în interiorul trupului. În timpul procesului de trezire a lui Kundalini, organele lor genitale sunt într-o stare de excitație, de dilatare, ca și la bărbați. De fapt, într-unul dintre cazuri, femeii respective chiar îi era rușine să-mi spună ce se petrecea cu ea. M-a întrebat: „Poate fi aceasta calea către Dumnezeu? Mă confrunt interior cu senzațiile foarte intense și chiar bulversante.” „Ce senzații?”, am întrebat-o. Ea a răspuns: „Nici măcar nu pot vorbi despre ele; sunt senzații care apar în mod obișnuit atunci când fac dragoste.” I-am spus atunci: „Aceasta este calea către Dumnezeu. Vă aflați pe drumul cel bun.” Așadar, același lucru se petrece în cazul ambelor sexe. Am verificat acest lucru. De exemplu, cazul acestei femei care venise la mine tocmai din California este autentic. Deci și în cazul femeilor se petrece la fel ca și în cazul bărbaților. Mă refer adesea la bărbați deoarece nu este întotdeauna posibil să mă refer la ambele sexe deodată, mai ales că mecanismele lor reproductive sunt puțin diferite. Așa că pur și simplu aleg doar unul. Putem afirma cu certitudine că femeia are același gen de manifestări, care sunt echivalente cu cele ale bărbatului. Atât pentru femeie, cât și pentru bărbat, are loc un proces evolutiv. De fapt, potrivit tradiției hinduse, energia evolutivă este mai activă la femei decât la bărbați.

Ce ne puteți spune despre acele comunități spirituale care văd celibatul și abstinența ca fiind absolut necesare pentru evoluția spirituală?


Consider că a venit vremea să eliminăm multe dintre superstițiile care vin din trecut. Ştim acum că Dumnezeu, Creatorul nostru, nu este o ființă umană. El nu are mintea și creierul unui om, ci este un colos care a creat toate universurile și toate ființele. El nu ar fi creat omul și nu ar fi sădit în ființa lui acest instinct sexual doar ca să-l facă să sufere și să se chinuie urmând calea celibatului. Şi apoi, dacă evoluția este scopul vieții, iar omul este menit să atingă cel mai înalt nivel de conștiință și să trăiască pe Pământ precum o nouă rasă de indivizi cu înalte înzestrări și capabili să atingă conștiința cosmică, atunci însăși ideea de celibat este o revoltă împotriva firii. Aceasta este o filosofie negativă, o filosofie a disperării, în care omul se află într-o stare de tranziție. El nu a devenit încă un om perfect. Omul perfect este acela care a atins starea de iluminare, un om-minune, o super-ființă umană, un yoghin. Iar dacă el încearcă să-și blocheze energia creatoare și reproductivă, înseamnă că lucrează împotriva voinței lui Dumnezeu, și putem observa că în multe, multe cazuri, viața monastică a condus la obsesii, chiar și în sfera spirituală. Mulți au fost prea obsedați, prea fanatici, chiar și după ce au atins starea de iluminare, ceea ce este periculos. Există posibilitatea ca la unii oameni, atunci când KUNDALINI SHAKTI se trezește, întreaga lor energie să se orienteze în sus și ei să nu mai simtă nicio dorință de natură sexuală față de persoanele de sex opus. Dar o ființă iluminată normală trebuie să fie la fel de funcțională din punct de vedere sexual ca și un om obișnuit.

Din ceea ce spuneți mi se pare că aparatul reproducător este de asemenea un mecanism prin care se produce evoluția, și de aceea celibatul este contrar naturii evoluției. Considerați, totuși, că celibatul ar putea fi valoros la un moment dat în procesul trezirii energiei KUNDALINI, deoarece el este afirmat ca o virtute sau o datorie morală de multe tradiții spirituale?

Există o diferență între celibat și abstinența sexuală. Celibatul înseamnă o viață dusă mai mult sau mai puțin fără activitate sexuală, o viață de om necăsătorit, o viață de abstinență. O astfel de viață nu este în acord cu legile naturii. Dar controlul asupra energiei sexuale și stăpânirea libidoului, și, de asemenea, asumarea unor perioade de abstinență sunt o necesitate pentru cel care își trezește KUNDALINI SHAKTI prin yoga. Motivul este, atât cât am fost capabil să-mi dau seama, acela că există la nivelul creierului o anumită arie corticală a cărei manifestare este latentă și care brusc devine activă prin trezirea lui KUNDALINI, iar această activitate crescută a creierului necesită o formă mai puternică de energie psihică – nu acea energie psihică pe care noi o folosim în mod obișnuit – ci o formă superioară de energie psihică. Putem s-o numim bioenergie dacă vreți. Această formă de energie este furnizată de organele reproducătoare. În primele faze ale trezirii energiei KUNDALINI, creierul trebuie hrănit cu întreaga energie care poate fi produsă de organele reproducătoare. De fapt, în timpul acestei perioade, ființa umană care experimentează acest proces pare că este virtualmente într-o stare de nebunie. Ea este deja pe punctul de a atinge un nivel mai înalt de conștiință, dar trupul ei, nervii și organele sale vitale nu sunt acordate la această frecvență înaltă de vibrație a conștiinței. Rezultatul este că în etapa respectivă avem nevoie ca această energie să ne hrănească creierul pentru a-l menține într-o stare de normalitate. Este exact ceea ce am experimentat eu însumi. De fapt, apar experiențe atât de minunate, despre care nu am scris în memoriile pe care le-am publicat deoarece am considerat că nu vor fi apreciate ca fiind credibile, așa că le-am exclus din text. Dar de fapt s-au petrecut lucruri uimitoare. Apare o asemenea absorbție de energie care se produce prin canalul energetic spinal, încât poate deveni uneori înfricoșătoare. Acest sorb este însă esențial pentru salvarea creierului, deoarece fiecare strop de energie – adică bioenergie – care există în ființă este pus în slujba salvării creierului până când restructurarea sistemului nervos și a creierului devine completă. În această perioadă, chiar și un singur orgasm cu descărcare poate fi fatal. Acest aspect a fost deja menționat de către Arthur Avalon în cartea sa Puterea șarpelui. El citează o carte indiană competentă pentru a susține această idee, dar eu am verificat personal.

Puteți fi mai specific cu privire la perioada în care apare această situație extrem de critică?

Este vorba despre momentul în care, în urma practicii yoga, sesizăm că lumina ne inundă creierul, sau când se ajunge la un stadiu avansat al tehnicilor de pranayama și apar perioade în care pierdem priza de conștiință asupra trupului. Ne putem da seama atunci că energia KUNDALINI este mai mult sau mai puțin trezită. În timpul acestor perioade, dacă starea este clar perceptibilă – uneori doar ne imaginăm că este așa, dar aceasta este o altă problemă – și dacă există și modificări corespondente la nivelul sistemului digestiv, sau al celui excretor, sau în ceea ce privește pulsul, trebuie să tragem concluzia că KUNDALINI SHAKTI s-a trezit și de atunci încolo eu recomand ca interacțiunile de natură amoroasă să fie evitate. De fapt, în mod normal libidoul este inexistent în această perioadă, ca o formă de protecție, și nu mai există dorință sexuală, deoarece întreaga energie este atrasă automat în etajele superioare ale ființei. În unele cazuri însă, poate persista încă dorința de a face dragoste, dar trebuie să fim atenți să o controlăm și pe aceasta timp de câteva luni. Apoi se va produce din nou, în mod automat, o creștere puternică a dorinței erotice. Atunci trebuie să știm că restructurarea s-a realizat într-o anumită măsură și că putem să facem dragoste din nou. Dar și în acest caz este necesar să fim foarte atenți și să controlăm foarte bine energia sexuală.

Prin urmare, o ființă care a transcens stadiul uman este capabilă să controleze în mod conștient fluxul energiei KUNDALINI și poate, la voință, fie să-i permită orientarea descendentă prin ejacularea fluidului seminal, fie să o direcționeze ascendent, către creier?

Am să urmăresc să explic și mai clar. Odată ce KUNDALINI SHAKTI este trezită și canalul subtil prin care urcă energia sexuală către creier se deschide, după o perioadă de timp echilibrul ființei se restabilește. Asta înseamnă că energia continuă să urce, dar în același timp sistemul reproducător sau sexual este din nou capabil să-și exercite funcțiile. Dacă acea persoană meditează din nou cu perseverență, să spunem peste câțiva ani, sau urmărește iarăși să-și expansioneze conștiința, atunci va urma o altă perioadă în care KUNDALINI SHAKTI va lucra în forță, trimițând fluxul energiei sexuale către creier. Dar va urma din nou o restructurare și din nou puterea sexuală va fi restaurată. De îndată ce se va petrece aceasta și totodată starea de iluminare se stabilizează în ființă, acea persoană devine capabilă să aleagă la voință cum să-și folosească energia sexuală în timpul actului amoros: fie pentru procreare, fie pentru a o trimite în etajele superioare ale ființei. Cu alte cuvinte, ea poate să interacționeze amoros cu ființa iubită și totodată să direcționeze energia ascendent, către creier. Atunci ejacularea va fi suspendată, orgasmul va fi interiorizat, iar energia va urca spre creier. Toate aceste fenomene pot fi resimțite în mod clar și distinct și sunt descrise în numeroase texte ezoterice străvechi, cum ar fi cele din tradiția tantrică.

Dumneavoastră propuneți comunității științifice ceva care, aparent, este în totală contradicție cu punctele de vedere care există în fizică și în biologie, și anume susțineți că există în natură o a cincea formă de energie, dincolo de ceea ce știința recunoaște oficial, și că fluxul energiei sexuale poate fi inversat și orientat prin canalul spinal către creier. Acest lucru sfidează în aparență viziunea deja stabilită. Ce i-ați spune unui fizician sau unui biolog care susține că așa ceva este imposibil?



Ce aș putea spune unui fanatic religios care crede că întreaga înțelepciune a lumii se află într-o singură carte? Mi-aș vedea de treabă. Este o situație paradoxală. De fapt, este cu adevărat incredibil. Ştiința încă nu cunoaște aproape nimic despre creier; ea nu știe aproape nimic despre modul în care energia noastră biologică se transformă în energie psihică; știința încă nu știe nimic despre energia psihică. Gândim, vorbim, ne plimbăm, facem tot felul de lucruri, dar nu știm ce este această energie. S-a descoperit că ea nu este energie electrică, nu este energie chimică, nu este energie gravitațională. Este ceva despre care știința nu are habar. Iar acum, având la dispoziție chiar și această informație parțială, dacă cineva alege să creadă în continuare că acesta este ultimul lucru care există și că nu mai este nimic dincolo de el, ce i-aș putea spune unui asemenea fanatic? Pot totuși prezice faptul că în timpul cercetărilor ce se vor efectua asupra creierului, chiar cu metodele binecunoscute deja de știință, vor apărea surprize care vor modifica întreaga concepție asupra Naturii. După cum știm, chiar în cazul procedurilor de investigație realizate în mod obișnuit de savanți asupra creierului, oamenii de știință nu știu în realitate mai nimic despre creier și nimic despre energia pe care o folosim ca să vorbim, să gândim și să calculăm. Această lipsă de cunoaștere este o greșeală pe care în ultimele două secole știința a perpetuat-o, iar rezultatul este starea deplorabilă în care a ajuns lumea la ora actuală. Chiar este o situație paradoxală.

De exemplu, cereți oricărui psiholog sau psihiatru să vă explice natura acestei energii și modul în care ea funcționează. Puneți doar această întrebare: Cum se transformă energia organică în energie psihică? Nu vor fi capabili să vă răspundă. Şi totuși, aceiași oameni de știință consideră drept certe anumite lucruri, care de fapt sunt simple speculații. De îndată ce vor fi inițiate cercetări serioase cu privire la energia KUNDALINI, aceste mărețe construcții speculative, teoretice – dacă nu toate, atunci cel puțin marea lor majoritate – vor fi demolate. Se va descoperi că o aceeași energie a vieții animă toate creaturile care există pe Pământ. Este vorba despre o energie uimitoare și șocantă care nu poate fi cuprinsă cu mintea. Acesta va fi primul rezultat al investigațiilor despre KUNDALINI. Bineînțeles că oamenii de știință știu că există o conexiune clară între creier și organele sexuale. Cercetările științifice au arătat că există o zonă a creierului care, atunci când este stimulată, provoacă orgasmul. Prin urmare, oamenii de știință nu trebuie să caute prea departe, deoarece în toate cazurile în care a fost atinsă starea de iluminare, vor descoperi că energia se orientează ascendent. Orice fiziolog poate cuantifica aceasta într-un fel sau altul. În timpul orgasmului, energia va imploda, nu va ieși în afară, deoarece ea este resorbită în interior. Există o modalitate de a evidenția acest lucru, cred că Reich a descoperit-o, deoarece atunci se produce o anumită descărcare de natură electrică, sau ceva de genul acesta, care coincide cu momentul orgasmului. Specialiștii pot observa clar că nu are loc niciun fel de emisie în exterior și că energia este canalizată în interiorul ființei și orientată ascendent. Nu consider că oamenii de știință mai au nevoie de dovezi suplimentare pentru a crede ceea ce afirm eu. Şi aceasta nu se petrece doar cu mine. Pot să citez cel puțin zece cazuri sau chiar și mai multe, care au existat în Occident, în care a fost observat acest fenomen al orgasmului interior, care nu este altceva decât preludiul trezirii energiei KUNDALINI.

Acest lucru se corelează în mod direct cu experiențele spirituale pe care le-au descris misticii de-a lungul istoriei, în toate tradițiile spirituale. Simbolismul se baza pe sexualitate și pe experiențe de natură sexuală. Dumneavoastră veniți cu ideea că există o corelație biologică ce explică experiența mistică, nebunia, misterele biologicului, misterele fizicii și cercetarea psihică. Acesta este un concept revoluționar, dar susțineți totuși că aveți indicii clare pentru știință cu privire la modul în care testarea și cercetarea se pot realiza în toate aceste domenii?

Am scris pe larg despre domenii și metode, ca și despre modificările ce pot apărea ca urmare a trezirii energiei Kundalini, dar acum a venit rândul oamenilor de știință să realizeze aceste experimente. În India s-a meditat asupra subiectului, ce experimente anume să se facă, și există în plus numeroase exemple în literatura mistică a Indiei pe care oricine o poate examina oricând. Dar nu doar tradiția indiană vorbește despre acest subiect; informații interesante puteți găsi și în cărțile de taoism din China. Citiți literatura sufită și chiar și povestirile mistice occidentale și veți descoperi că ideile conexe cu sexualitatea și reprezentările de natură sexuală sunt îngemănate cu descrieri ale experiențelor mistice și ale stărilor în care a fost atins un înalt nivel de conștiință. Motivul este acela că această trăire, orgasmul, care se manifestă ca o culme a interacțiunii amoroase, se produce de asemenea și la nivelul creierului atunci când KUNDALINI se trezește – mai exact la nivelul lui sahasrara, centrul suprem al ființei – și continuă să se manifeste o anumită perioadă de timp. În final, în urma orgasmului, în ființă apare un izvor efervescent de fericire. Din acest motiv, experiența mistică este desemnată prin cuvintele SAT CHIT ANANDA – ceea ce înseamnă pură existență, pură conștiință și beatitudine nesfârșită. Acesta este izvorul efervescent al bucuriei. Substanța folosită este aceeași, fluidul seminal, dar acum ea este transformată în ojas sau radiație psihică și ea ne hrănește conștiința. Şi astfel întreaga conștiință se transformă, iar ființa transformată înflorește, căci este conectată la o dimensiune superioară a vieții, o dimensiune care este plină de bucurie și lumină. Nimic nu mai este la fel după aceea.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top