Kamalatmika – marea putere divină a abundenței și plenitudinii

Kamalatmika

Kamalatmika sau Kamala este a zecea și ultima dintre cele zece Maha Vidya, reprezentată ca o unei ființe orbitor de frumoasă, ce binecuvantează toate ființele din manifestare cu grația ce izvorăște permanent din sufletul ei.

Este splendoarea și înțelepciunea divină în manifestare, care se bucură în orice moment de  sărbătoarea existenței, a fericirii, a frumuseții si a iubirii.

Se evidențiază prin calității remarcabile.

Ea este considerată ca marea putere divină a evoluției prin plenitudine sau împlinire, adică este modul particular de a iubi devenirea spirituală trăind viața ca un șir de împliniri, sub indiferent ce aspect.

Aparent oricine ar dori acest lucru și pare calea perfectă dar aici trebuie să ținem cont că o astfel de situație este un caz particular, care nu oferă evoluție foarte rapidă, cu excepția persoanelor care au trecut deja prin multe și complexe încercări, au asimilat lecțiile iar ceea ce a rămas se poate parcurge și din persepctiva plenitudinii.

Simbolizează succesul deplin în inițierea în calea cunoașterii celor zece Fatete ale lui Dumnezeu-Femeie- Suprema Shakti.

Întruchipare a prosperității, purității, castității și generozității, este adorată pentru calmul și natura ei de pace supremă.

Raportarea la ea ne aduce prosperitate și bogăție, fertilitate și recolte bogate și noroc.

Prin urmare, Kamalatmika este Marea putere divină a abundenței și prosperității în toate formele ei.

Ea este Mama Divină care împlinește toate dorințele, ca o cascadă imensă de Grație și iubire divină ce se revasă aspura întregii creații.

Este  zeița bogăției, a frumuseții, a fertilității, a iubirii și devoțiunii.

Natura ei este blândă, amabilă și binevoitoare. Putem să ne raportam la ea  atunci când avem nevoie de pace și armonie.

Ea trezește și amplifica în noi  dorul de reunificare a ființei limitate cu infinitul, cu divinul care se afla în inima noastră, copleșindu-ne cu stări de beatitudine divină.

Ne învață să descoperim omniprezența lui Dumnezeu și întreaga realitate ca o revărsare de bogăție și frumusețe.

Prin fixarea în Vidul Suprem putem fi suveranii manifestării, așa încât vom putea manifesta cu ușurință ceea ce ne-am propus și este, bineînțeles, integrat în planul divin. Descoperim natura noastră divină, starea de libertate și fericire ca fiind un dar firesc.

Descoperim că dorința cea mai de preț pe care ar trebui să o trezim și să o amplificăm  este aceea  de a-L cunoaște pe Dumnezeu în inima noastră. Doar în acest fel putem cunoaște pacea beatifică, libertatea, nelimitarea și fapul că suntem, de fapt, nemuritori.
Prin amplificarea în noi a atributelor specifice ei vom simții cu toată ființă noastră că întreaga manifestare nu este decat o splendidă manifestare a voinței și grației lui Dumnezeu.

În cele din urmă, ca o încununare e calităților sale, ne ajută să vedem frumusețea și manifestarea divină în tot ceea ce există.

Semnificația numelui

Numele ei derivă din cuvintele “Kamala”, însemnând “Lotus” și “Atmika”– “se bazează pe”.

Prin urmare, Kamalatmika s-ar putea traduce prin „Cea precum esența sau sufletul lotusului”.

Lotusul simbolizează puritatea, ea fiind reprezentată ca o tânără plăcută, cu un ten radiant, încântând simțurile și trezind admirația oricui.

Ea reprezintă manifestarea naturii divine în lumea fizică, fiind marea putere divină a prosperității, purității, integrității și generozității.

Reprezentarea simbolică

Este prezentată ca o tânără frumoasă cu ten auriu. Poartă o coroană  cu bijuterii strălucitoare și este îmbrăcată într- o rochie roșie superbă de mătase. Poartă, de asemenea, o bijuterie kaustibha și o bandă de talie splendidă. Este mereu zâmbitoare și farmecul ei personal este copleșitor.

Este prezentată fie în picioare, fie așezată în poziția padmasana sau lotus pentru a simboliza puritatea.

Simbolul lotusului si al elefantului sunt elemente centrale, care reflectă aspecte semnificative ale ființei sale.

Lotusul

Kamalatmika ia naștere dintr-o floare de lotus care plutește pe apele nemărginitului ocean al manifestării.

Lotusul simbolizeză sacrul și însăși sursa din care se naște întreaga manifestare. Este suportul de baza al întregii creații. Deasemenea, este un simbol al dezvoltării și evoluției spirituale interioare a ființei umane.

Ea însăși se naște din ocean, reprezentând apa împlinirii, al harului și iubirii divine. Apa este un simbol al grației spirituale, al iubirii și al comuniunii.

Prin metafora lotusului este reprezentată puterea ei alchimica prin care se ridică din mal și devine o floare superbă, imaculată, a cărui frumusețe nu poate trece neobservată. Prin aceasta ea demonstrează o forță deosebită de a depășii orice obstacol din calea transformării și desăvârșii ei.

 

Elefanți

Este înconjurată de doi sau patru elefanți mari, care stau de o parte și de cealată a ei și  varsă amrita(nectarul nemurii) din kalashas.

Sunt simboluri ale suveranității, fertilității, loialitații și înțelepciunii, reflectând calitățile pe care Kamalamika le manifestă în mod desăvârșit .

Sunt prevestitori prin faptul că au un puternic simț al auzului și miros.

 

Mâinile

Este are patru brațe, fiecare dintre ele fiind reprezintarea a unei virtuții spirituale.

În două brațe ea ține flori de lotus, simboluri ale purității și fertilității.

Cu celelalte două brațe face gesturi de dăruire, de binecuvântare și de neînfricare, cunoscute sub numele de Varada și respectiv Abhaya Mudra.

Palmele sunt întotdeauna întinse pentru a oferi binecuvântare.

Kamala exprima o atmosferă de fericire divină, satisfacție spirituală și prosperitate.  Monezile de aur simbolizează prosperitate materială și spirituală, cât și aspirația si devoțiunea.

 

Legenda

În tradiția vedantică este identificată  cu Lakshmi, contrapartea feminină a marelui zeu Vishnu, care are misiunea de a menține Creația.

David Frawley, alias Vamadeva Shastri, în cartea sa „Yoga tantrică și zeițele înțelepciunii” scrie:

„Kamala este Lakshmi printre Dasha Mahavidya. Lakshmi este Zeița bogăției, frumuseții, fertilității, iubirii și devotamentului, precum Venusul roman și Afrodita greacă, care, la fel ca Lakshmi, se naște din ocean, dar pe o coajă de mare, mai degrabă decât pe un lotus. Lakshmi este marea mamă în rolul ei de a împlini toate dorințele. Ea reprezintă apa împlinirii, înflorirea harului și iubirii divine. Kamala este similar cu Sundari prin aceea că ambele stăpânesc asupra iubirii, frumuseții și fericirii. Sundari, totuși, stăpânește sub forma subtilă de fericire născută din percepția Sinelui. Kamala guvernează forma exterioară a frumuseții, nu doar ca plăcere, ci ca desfășurare a naturii divine în tărâmurile acțiunii și creației.”

În calitate de consoartă lui Vishnu, Kamala manifestă menținerea a tot ceea ce este pe Pământ.

Amândoi stăpânesc asupra iubirii, frumuseții și iubiri. Ne susține activitățile și aspirațiile noastre lumești, dar și cele spirituale. Mama Kamala ne susține în demersul noastru spiritual și permite, ca prin intermediul ei harul Divin să ajungă la noi.

Ea ne ajută să ne apropiem de Divin la început prin realizarea dorințelor umane obișnuite, cum ar fi sănătatea, prosperitatea și o familie fericită. Dar, în final, ne dezvaluie înțelegerea divinului, văzându-i prezența chiar și în lucrurile obișnuite ale vieții umane, în frumusețea naturii, în tot ceea ce ne înconjoară.

Ca o revarsare a grației sale asupra noastră putem constata apariția unor șanse neașteptate, coincidențele, sincronicități și succesele nebănite.

 „Kamala hrănește și susține orice dorim cu adevărat să facem. Ea ajută la toate proiectele și încearcă vreodată să promoveze împlinirea lor, permițând stratului după stratul harului Divin să apară în diferite grade de mirare. Ea poate fi invocată atât pentru obiective lumești obișnuite, cât și pentru realizarea spirituală. Dar obiectivele obișnuite pe care le căutăm prin ea – bogăția, descendența sau succesul – ar trebui să facă parte din căutarea împlinirii divine în viață, o desfășurare a dorințelor sufletelor noastre printr-un proces organic de evoluție,nu o simplă satisfacere a nevoilor nevrotice ”, afirmă Grawley.

Kamala se aseamană cu Tripura Sundari  prin faptul că ambele sunt manifestari ale iubirii, frumusetii si fericirii, dar în mod diferit. Kamala este manifestarea desăvârșită a divinului în lumea fizică, în timp ce Tripura Sundari ne permitem să ne retragem în interiorul nostru și să îl descoperim pe Dumenzeu în inima noastră.

Există o legatură strânsă și cu Kali, în sensul că doar atunci când suntem detașați percum Kali, datorita transcendenței putem recunoaște și ne putem bucura deplin, la intensitate maximă de tot ceea ce există, atât în universul nostru interior, cât și în tot ceea ce ne înconjoară.

Cum amplificăm în noi calitățile ei extraordinare?

Sunt diverse modalități prin care ne putem raporta la ea, care ne ajută să dezvoltăm și noi calitățile deosebite pe care ea le manifestă. Dintre acestea, cea mai evidentă formă de devoțiune față de Kamala este să recunoaștem în ea frumusețea divină uluitoare care se manifestă în natură. Să o  recunoștem în splendorile naturii.

Altfel, o putem face prin cultivarea emoțiilor elevate prin intermediul artei, contemplarea unui peisaj minunat, bucuria de a trăi.

Alta forma prin care ne putem conecta la ea se referă la Puja, care presupune a-i oferi ofranda de flori, uleiuri parfumate, tămâie, lumină, fructe pure și proaspete.

Cea mai directă și eficientă formă practica este lucrul cu bija mantra si yantra specifică.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to Top