Rugăciunea Inimii sau meditaţia creştină a Inimii generează trezirea sufletului şi, mai apoi, cunoaşterea de Sine, deci este o cale spirituală completă şi marcată de eficienţă.
În Abheda Yoga practica acestei rugăciuni este un caz particular al unei tehnicii de bază Ananta.

Meditația creștină a Inimii este urmărită pentru a obţine transformarea interioară şi chiar realizarea spirituală prin unirea cu conştiinţa christică, dar nu numai dacă ne aflăm în izolare,
ci, mai ales, în mijlocul vieţii, ca un vârf de lance al Artei de a Trăi.

Efecte asupra fiinţei umane

– uşurinţă în a trăi puritatea și spiritualitatea în mijlocul vieţii;

– uşurinţă în a ne simţi mai mereu ”noi înşine”;

-îndeplinirea dorinţelor curate şi mai ales a celor elevate – chiar şi fără a cere vreodată aceasta în mod precis;

– posibilele dificultăţi ale vieţii cu care ne-am obişnuit să ne confruntăm uneori vor dispare gradat, fiind, însă, înlocuite cu alte încercări, mai elevate şi mai spirituale;

– starea noastră lăuntrică şi multiplele coincidenţe semnificative care vor apare din belşug în viaţa noastră ne vor face să ne simţim în mod special norocoşi;

– amplificarea voinţei şi a inteligenţei;

– trăirea, mai mereu, a unei stări stenice de calm şi relaxare, chiar şi în mijlocul unei activităţi agitate;

– contribuie la obţinerea sănătăţii şi armoniei corporale;

– înţelepciune practică; inspiraţie şi abilitate interioară de a face mai mereu şi dezinteresat binele; intuiţie divină şi inspiraţie spirituală manifestată în orice domeniu şi moment al vieţii;

– întreaga viaţa, atât în starea de veghe cât şi în toate celelalte stări se va impregna cu natura divină a stării primordiale sau starea perfectă; vom trăi cu intensitate viaţa, centraţi cu uşurinţă în momentul prezent, remarcând miracolul din noi şi din ceilalţi;

– creşterea la nivele foarte intense a puterii de a iubi, stare de afecţiune intensă fără obiect; armonie şi succes în iubire;

– cei din jur tind sa manifeste o iubire intensă şi se îndrăgostesc cu uşurinţă de persoana care practica cu succes Rugăciunea Inimii;

– apariţia unei charisme personale excepţionale, care poate constitui un obstacol pentru cei nepregătiţi (poate genera apariţia mândriei şi exacerbarea orgoliului) sau un instrument benefic pentru cei pregătiţi;

– sănătate si forţă fizică, psihică, mentală, spirituală; estomparea şi, apoi, eliminarea influenţelor malefice din fiinţa noastră;

– apariţia de puteri paranormale (care, chiar dacă sunt o tentație a căderii de pe calea spirituală, dacă nu vor amplifica orgoliul şi dacă nu vor constitui un obstacol spiritual, ele ne certifică o parte a succesului practicii);

– apariţia unor fenomene luminoase de culoare alb strălucitor (aşa-zisa lumină taborică) dar si alte culori intense şi pure;

– uşurinţă şi eficienţă în realizarea oricăror practici, indiferent de calea spirituală autentică de care aparțin;

– trezirea sufletului, urmată în etapele superioare de revelarea Sinelui sau a scânteii divine din noi;

– o identificare tot mai profunda cu arhetipul spiritual al lui Iisus Cristos;

– îndumnezeirea fiinţei.

Etape în Meditaţia Creştină a Inimii

Primă etapă este numită metanoia, cuvânt grecesc tradus prin termenul „pocăinţă”, dar el înseamnă, propriu-zis, asceză purificatoare, iar această purificare şi focalizare a conştiinţei practicantului creştin este orientată la nivelul Inimii.
Aici, făcând să coboare lin mintea în inimă, el va obţine o veritabilă osmoză între aceste două aspecte cumva polare ale fiinţei, ceea ce va trezi sufletul.
Metanoia provine de la meta (întoarcere) şi de la noeo, care semnifică percepţia noastră despre realitate. Aceasta se referă la întoarcerea conştiinţei individuale umane de la lumea empirică exterioară, de la vălul efemer al iluziei universale către suflet, către Dumnezeu. Primul pas al reîntoarcerii sau metanoia este revenirea în Inimă sau trezirea sufletului.

Cea de a doua etapă a rugăciunii inimii este nepsis – „trezirea” – unificarea extatică a fiinţei în „creuzetul harului divin”.

Aceasta este, de fapt, o stare de unitate profundă a Inimii umane cu inima divină, o unificare extatică a omului în „creuzetul harului”, altfel spus într-o condiţie de primire a Graţiei Divine, pentru că harul este, în realitate, graţia cu care Dumnezeu „unge”, sfinţeşte creştetul şi Inima fiinţei umane.
Ea este marcată de trezire, conştienţă, hiperluciditate, hiperatenţie.
Trebuie să avem grijă să retragem gândurilor forţa lor vitală, însă fără a ne lupta cu gândurile, pentru a pacifica mintea şi a o transfigura.

Cea de a treia etapă este participarea plenară la lumina dumnezeiască şi la energiile (puterile divine) prin „întâlnirea” sau fuziunea directă şi nemijlocită cu Iisus Cristos, în faţa Tatălui, în Împărăţia Duhului sfânt. Aceasta este Realizarea divină, Desăvârşirea, Perfecţiunea sau Mântuirea.
Întreaga forţă subtilă a omului devine o ofrandă, metamorfozându-se în inima conştientă.

Întreaga energie vitală este şi ea unificată în inimă şi orientată ca ofrandă către Dumnezeu, prin sublimare şi alchimizare. „Dumnezeu poate lua astfel în stăpânire şi partea poftitoare (partea inferioară) a sufletului (Grigorie Palama) şi astfel poate readuce dorinţa la originile ei”.

Altfel spus, prin Graţia Divină putem trăi la nivelul Inimii aprofundarea şi esenţializarea oricărei dorinţe.

Originea şi cauza esenţială a oricărei dorinţe este numită în cadrul creştinismului „erosul de Dumnezeu”, de care vorbeşte foarte profund Ioan Scărarul sau Apocalipsa, eros care îşi adresează chemarea chiar „omului doririi” (fiinţei umane caracterizate preponderent de planul dorinţelor şi aspiraţiilor cele mai diverse) şi care, PRIN TRANSFORMARE ŞI NU PRIN NEGARE,

face ca dorinţa lumească să devină eros (iubire) de Dumnezeu.

Aceasta este o veritabilă Alchimie a Inimii, mai aproape de noi și mult mai importantă decât alchimia exterioară, care rareori transformă metalele obișnuite în aur.

Pentru cel ce îşi înalţă sufletul la Dumnezeu şi îl aşează astfel în Dumnezeu, trupul este preschimbat şi alchimizat şi devine un lăcaş al lui Dumnezeu. Acesta împărtăşeşte avântul sufletului şi i se alătură acestuia în comuniunea Dumnezeiască.

Această transfigurare a lui eros (iubirea) în agape (beatitudinea divină) este o constantă a tradiţiei creştine.

„Fericit este cel care are faţă de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care îl are îndrăgostitul, nebun faţă de iubita lui” spun chiar şi părinţii bisericii.

Textul rostirii în meditaţia creştină a inimii:

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă…”
“Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă…”
O formulare mai specială, diferită de metoda tradiţională, dar mai exactă, este
“Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-mi Graţia Ta Supremă…”
Din perspectiva esoterică practică a Căii Inimii-AdAnima repetarea numelui „Iisus” este foarte eficientă din punct de vedere spiritual.

Atenţie!
Există variante ale rugăciunii inimii care se termină cu “miluieşte-mă pre mine păcătosul…”. Este o practică parţial greşită, care poate avea şi efecte negative, datorită impregnării subconştientului, prin repetare, cu ideea că noi suntem păcătoşi. Această eroare strecurată din diferite motive în practica unor isihaşti reduce mult din valoarea acestei practici excepţionale.
Au existat voci care au motivat îndârjirea de a menţine această practică greşită în ideea că trebuie să fim smeriţi şi lipsiţi de orgoliu, dar vă asigurăm că pentru aceasta nu este necesar să permanentizăm în noi ideea că suntem păcătoşi ci
să devenim cât mai repede şi cât mai sigur liberi de aşa-zisele păcate.
Oricum, până la realizarea spirituală supremă suntem încă „păcătoşi”, dar această stare este necesar, de fapt, să fie din ce în ce mai puţin prezentă şi nu din ce în ce mai mult prezentă.

Pentru persoanele care doresc să practice, totuşi, o variantă cât mai lungă a Rugăciunii Inimii, menţionăm aici varianta
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe (pre) mine, credinciosul Tău…”

Metoda practică

1.Se abordează o postură de meditaţie, fie ea chiar şi pe scaun, cu palmele orientate cu faţa în jos, pe genunchi.

2.Se realizează o interiorizare cât mai bună, îndepărtându-ne atenţia de la informaţiile care ne vin de la organele de simţ şi de la percepţiile subtile;
atenţia trebuie să fie focalizată la zona din mijlocul pieptului, în interiorul corpului fizic;
ne raportăm la existența cât se poate de concretă a lui Iisus Cristos cel Viu în noi, intuindu-L ca o prezenţă personală şi energetică specială, miraculoasă, aflată la nivelul spaţiului subtil al Inimii.
(imaginile cu Iisus Cristos crucificat nu sunt la fel de eficiente);
este bine ca aceasta să rămână ca o atitudine fundal pe tot parcursul practicii.

3.Rostim „Doamne Iisuse Cristoase…” , inspirăm odată cu rostirea mentală,
ne raportăm în mod conştient mai intens la Spaţiul Inimii şi chiar putem realiza o raportare mai intensă la prezența vie a lui Iisus în Inima noastră; sesizăm calitatea specială a aerului inspirat, pe care o asociem cu natura subtilă lui Iisus Cristos;

4.Realizăm o retenţie pe plin a respiraţiei (ne reţinem respiraţia cu plămânii plini cu aer), de o durată firească, deci fără a forţa.

5.Expirăm, rostind, totodată „miluieşte-mă”.

6.Conştientizăm o revărsare energetică foarte pură, luminoasă şi foarte înaltă, care ne inundă întreaga fiinţă cu o stare specială, corespunzătoare prezenţei energiei planului christic în fiinţa noastră, şi care se acumulează preponderent la nivelul Inimii Spirituale.

7. Respiraţia devine tot mai lentă şi, în cele din urmă, devine foarte subtilă, aproape imperceptibilă.

Putem părăsi ritmul respiraţiei (atunci când simțim nevoia), realizând rugăciunea mai repede decât acesta şi conştientizând cei doi timpi principali fără un efort deosebit.

Putem, apoi, renunţa chiar şi la rostirea mai lungă, abordând doar rostirea mentală a numelui lui Iisus.

În fazele avansate de practică nu mai este necesar să rostim rugăciunea mental, ea „curgând în inimă” ca şi când ar fi în continuare rostită la un nivel foarte subtil.

ETAPA FUNDAMENTALĂ – vestita ”ORA ET LABORA”
Putem continua procesul şi în starea de veghe, în viaţa de zi cu zi, în toate activităţile în care nu avem nevoie de o concentrare deosebită sau nu este necesară întreţinerea unui proces mental pentru rezolvarea unei probleme.
Desigur că nu este cazul să realizăm aceasta în timpul unor activităţi ce necesită o atenţie specială şi care sunt caracterizate, eventual, şi de un anumit grad de periculozitate.

Acharya Leonard