Rugăciunea Inimii (meditația isihastă) generează trezirea sufletului și, mai apoi, cunoașterea de Sine este o practică spirituală completă și marcată de eficiență.
În Abheda Yoga practica acestei rugăciuni este un caz particular al unei tehnici de bază, numită Ananta.
Meditația creștină a Inimii este urmărită pentru a obține transformarea interioară și chiar realizarea spirituală prin unirea cu conștiința christică, dar nu numai dacă ne aflăm în izolare,
ci, mai ales, în mijlocul vieții, ca un vârf de lance al Artei de a Trăi.
Efecte asupra ființei umane
– ușurință în a trăi puritatea și spiritualitatea în mijlocul vieții;
– ușurință în a ne simți mai mereu ”noi înșine”;
-îndeplinirea dorințelor curate și mai ales a celor elevate – chiar și fără a cere vreodată aceasta în mod precis;
– posibilele dificultăți ale vieții cu care ne-am obișnuit să ne confruntăm uneori vor dispare gradat, fiind, însă, înlocuite cu alte încercări, mai elevate și mai spirituale;
– starea noastră lăuntrică și multiplele coincidențe semnificative care vor apare din belșug în viața noastră ne vor face să ne simțim în mod special norocoși;
– amplificarea voinței și a inteligenței;
– trăirea, mai mereu, a unei stări stenice de calm și relaxare, chiar și în mijlocul unei activități agitate;
– contribuie la obținerea sănătății și armoniei corporale;
– înțelepciune practică; inspirație și abilitate interioară de a face mai mereu și dezinteresat binele; intuiție divină și inspirație spirituală manifestată în orice domeniu și moment al vieții;
– întreaga viața, atât în starea de veghe cât și în toate celelalte stări se va impregna cu natura divină a stării primordiale sau starea perfectă; vom trăi cu intensitate viața, centrați cu ușurință în momentul prezent, remarcând miracolul din noi și din ceilalți;
– creșterea la nivele foarte intense a puterii de a iubi, stare de afecțiune intensă fără obiect; armonie și succes în iubire;
– cei din jur tind sa manifeste o iubire intensă și se îndrăgostesc cu ușurință de persoana care practica cu succes Rugăciunea Inimii;
– apariția unei charisme personale excepționale, care poate constitui un obstacol pentru cei nepregătiți (poate genera apariția mândriei și exacerbarea orgoliului) sau un instrument benefic pentru cei pregătiți;
– sănătate si forță fizică, psihică, mentală, spirituală; estomparea și, apoi, eliminarea influențelor malefice din ființa noastră;
– apariția de puteri paranormale (care, chiar dacă sunt o tentație a căderii de pe calea spirituală, dacă nu vor amplifica orgoliul și dacă nu vor constitui un obstacol spiritual, ele ne certifică o parte a succesului practicii);
– apariția unor fenomene luminoase de culoare alb strălucitor (așa-zisa lumină taborică) dar si alte culori intense și pure;
– ușurință și eficiență în realizarea oricăror practici, indiferent de calea spirituală autentică de care aparțin;
– trezirea sufletului, urmată în etapele superioare de revelarea Sinelui sau a scânteii divine din noi;
– o identificare tot mai profunda cu arhetipul spiritual al lui Iisus Cristos;
– îndumnezeirea ființei.
Etape în Meditația Creștină a Inimii
Primă etapă este numită metanoia, cuvânt grecesc tradus prin termenul „pocăință”, dar el înseamnă, propriu-zis, asceză purificatoare, iar această purificare și focalizare a conștiinței practicantului creștin este orientată la nivelul Inimii.
Aici, făcând să coboare lin mintea în inimă, el va obține o veritabilă osmoză între aceste două aspecte cumva polare ale ființei, ceea ce va trezi sufletul.
Metanoia provine de la meta (întoarcere) și de la noeo, care semnifică percepția noastră despre realitate. Aceasta se referă la întoarcerea conștiinței individuale umane de la lumea empirică exterioară, de la vălul efemer al iluziei universale către suflet, către Dumnezeu. Primul pas al reîntoarcerii sau metanoia este revenirea în Inimă sau trezirea sufletului.
Cea de a doua etapă a rugăciunii inimii este nepsis – „trezirea” – unificarea extatică a ființei în „creuzetul harului divin”.
Aceasta este, de fapt, o stare de unitate profundă a Inimii umane cu inima divină, o unificare extatică a omului în „creuzetul harului”, altfel spus într-o condiție de primire a Grației Divine, pentru că harul este, în realitate, grația cu care Dumnezeu „unge”, sfințește creștetul și Inima ființei umane.
Ea este marcată de trezire, conștiență, hiperluciditate, hiperatenție.
Trebuie să avem grijă să retragem gândurilor forța lor vitală, însă fără a ne lupta cu gândurile, pentru a pacifica mintea și a o transfigura.
Cea de a treia etapă este participarea plenară la lumina dumnezeiască și la energiile (puterile divine) prin „întâlnirea” sau fuziunea directă și nemijlocită cu Iisus Cristos, în fața Tatălui, în Împărăția Duhului sfânt. Aceasta este Realizarea divină, Desăvârșirea, Perfecțiunea sau Mântuirea.
Întreaga forță subtilă a omului devine o ofrandă, metamorfozându-se în inima conștientă.
Întreaga energie vitală este și ea unificată în inimă și orientată ca ofrandă către Dumnezeu, prin sublimare și alchimizare. „Dumnezeu poate lua astfel în stăpânire și partea poftitoare (partea inferioară) a sufletului (Grigorie Palama) și astfel poate readuce dorința la originile ei”.
Altfel spus, prin Grația Divină putem trăi la nivelul Inimii aprofundarea și esențializarea oricărei dorințe.
Originea și cauza esențială a oricărei dorințe este numită în cadrul creștinismului „erosul de Dumnezeu”, de care vorbește foarte profund Ioan Scărarul sau Apocalipsa, eros care își adresează chemarea chiar „omului doririi” (ființei umane caracterizate preponderent de planul dorințelor și aspirațiilor cele mai diverse) și care, PRIN TRANSFORMARE ŞI NU PRIN NEGARE,
face ca dorința lumească să devină eros (iubire) de Dumnezeu.
Aceasta este o veritabilă Alchimie a Inimii, mai aproape de noi și mult mai importantă decât alchimia exterioară, care rareori transformă metalele obișnuite în aur.
Pentru cel ce își înalță sufletul la Dumnezeu și îl așează astfel în Dumnezeu, trupul este preschimbat și alchimizat și devine un lăcaș al lui Dumnezeu. Acesta împărtășește avântul sufletului și i se alătură acestuia în comuniunea Dumnezeiască.
Această transfigurare a lui eros (iubirea) în agape (beatitudinea divină) este o constantă a tradiției creștine.
„Fericit este cel care are față de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care îl are îndrăgostitul, nebun față de iubita lui” spun chiar și părinții bisericii.
Textul rostirii în meditația creștină a inimii:
“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă…”
“Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă…”
O formulare mai specială, diferită de metoda tradițională, dar mai exactă, este
“Doamne Iisuse Hristoase, dăruiește-mi Grația Ta Supremă…”
Din perspectiva esoterică practică a Căii Inimii-AdAnima repetarea numelui „Iisus” este foarte eficientă din punct de vedere spiritual.
Atenție!
Există variante ale rugăciunii inimii care se termină cu “miluiește-mă pre mine păcătosul…”. Este o practică parțial greșită, care poate avea și efecte negative, datorită impregnării subconștientului, prin repetare, cu ideea că noi suntem păcătoși. Această eroare strecurată din diferite motive în practica unor isihaști reduce mult din valoarea acestei practici excepționale.
Au existat voci care au motivat îndârjirea de a menține această practică greșită în ideea că trebuie să fim smeriți și lipsiți de orgoliu, dar vă asigurăm că pentru aceasta nu este necesar să permanentizăm în noi ideea că suntem păcătoși ci
să devenim cât mai repede și cât mai sigur liberi de așa-zisele păcate.
Oricum, până la realizarea spirituală supremă suntem încă „păcătoși”, dar această stare este necesar, de fapt, să fie din ce în ce mai puțin prezentă și nu din ce în ce mai mult prezentă.
Pentru persoanele care doresc să practice, totuși, o variantă cât mai lungă a Rugăciunii Inimii, menționăm aici varianta
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe (pre) mine, credinciosul Tău…”
Metoda practică
1.Se abordează o postură de meditație, fie ea chiar și pe scaun, cu palmele orientate cu fața în jos, pe genunchi.
2.Se realizează o interiorizare cât mai bună, îndepărtându-ne atenția de la informațiile care ne vin de la organele de simț și de la percepțiile subtile;
atenția trebuie să fie focalizată la zona din mijlocul pieptului, în interiorul corpului fizic;
ne raportăm la existența cât se poate de concretă a lui Iisus Cristos cel Viu în noi, intuindu-L ca o prezență personală și energetică specială, miraculoasă, aflată la nivelul spațiului subtil al Inimii.
(imaginile cu Iisus Cristos crucificat nu sunt la fel de eficiente);
este bine ca aceasta să rămână ca o atitudine fundal pe tot parcursul practicii.
3.Rostim „Doamne Iisuse Hristoase…” , inspirăm odată cu rostirea mentală,
ne raportăm în mod conștient mai intens la Spațiul Inimii și chiar putem realiza o raportare mai intensă la prezența vie a lui Iisus în Inima noastră; sesizăm calitatea specială a aerului inspirat, pe care o asociem cu natura subtilă lui Iisus Cristos;
4.Realizăm o retenție pe plin a respirației (ne reținem respirația cu plămânii plini cu aer), de o durată firească, deci fără a forța.
5.Expirăm, rostind, totodată „miluiește-mă”.
6.Conștientizăm o revărsare energetică foarte pură, luminoasă și foarte înaltă, care ne inundă întreaga ființă cu o stare specială, corespunzătoare prezenței energiei planului christic în ființa noastră, și care se acumulează preponderent la nivelul Inimii Spirituale.
7. Respirația devine tot mai lentă și, în cele din urmă, devine foarte subtilă, aproape imperceptibilă.
Putem părăsi ritmul respirației (atunci când simțim nevoia), realizând rugăciunea mai repede decât acesta și conștientizând cei doi timpi principali fără un efort deosebit.
Putem, apoi, renunța chiar și la rostirea mai lungă, abordând doar rostirea mentală a numelui lui Iisus.
În fazele avansate de practică nu mai este necesar să rostim rugăciunea mental, ea „curgând în inimă” ca și când ar fi în continuare rostită la un nivel foarte subtil.
ETAPA FUNDAMENTALĂ – vestita ”ORA ET LABORA”
Putem continua procesul și în starea de veghe, în viața de zi cu zi, în toate activitățile în care nu avem nevoie de o concentrare deosebită sau nu este necesară întreținerea unui proces mental pentru rezolvarea unei probleme.
Desigur că nu este cazul să realizăm aceasta în timpul unor activități ce necesită o atenție specială și care sunt caracterizate, eventual, și de un anumit grad de periculozitate.
Leo Radutz
