Transformă-ți viața prin Yoga Tradițională! Începem un nou curs la Abheda Yoga cu Leo Radutz. Rezervă-ți locul la ședința GRATUITĂ din 9 martie acum și fă primul pas către o variantă mai bună a ta AICI!
<>Rugăciunea este un procedeu simplu, care se bazează pe o axiomă pe care toți practicanții autentici o recunosc ca fiind adevărată:
Dumnezeu sau Conștiința Supremă… chiar împlinește cererile!
E adevărat, mai devreme sau mai tarziu. Sau, mai bine zis, în momentul în care consideră El că este potrivit.
Este un aspect misterios, dar nu mai puțin adevărat.
Manifestându-ne în cadrul unei relații personale cu Dumnezeu Personal, deci considerat o ființă “ca și noi”, dar Supremă (de fapt, oamenii sunt după chipul și asemănarea Lui), Dumnezeu se comportă ca și când a făcut un legământ cu orice ființă care i se adresează și anume – să îi răspundă, mai devreme sau mai târziu, la orice mesaj sau cerere ce îi este adresată.
Concret, prin rezultatele ei, practica rugăciunii ne face conștienți de prezența Divină din și dincolo de orice spațiu și orice timp.
Face evident faptul că toate evenimentele au un rost sau un rol și apare, gradat, o încredere în Conștiința Supremă, sinonimă, aici, cu așa-numita credință.
Desigur unele persoane vor spune că s-au adresat Conștiinței Supreme și nu au primit răspuns sau nu au avut un rezultat palpabil.
Subliniem că momentul implinirii cererii nu este ales de noi și nici condițiile ei, în ansamblu. Conștiința supremă este perfect liberă și atotputernică, iar țesătura complexă de evenimente necesită un control perfect pe care doar Dumnezeu sau Conștiința Supremă îl poate realiza.
Este corect să adresăm rugăminți către Dumnezeu în loc să ne ocupăm singuri și în tăcere de realizarea proiectelor noastre ?
DA, deoarece rugăciunea nu este neapărat un pas pentru realizarea proiectelor noastre ci, mai ales, un pas în aprofundarea relației cu Conștiința Supremă. În plus, el trebuie realizat cu demnitate și acest lucru este perfect posibil.
„Un ÎNVINGĂTOR va cere ajutorul celor din jur și va învinge, un RATAT va face lucrurile de unul singur, plângându-se că nimeni nu-l ajută și va pierde”.
Cu atât mai mult are rost sa cerem ajutorul Lui.
Leo Radutz
Societatea Academică AdAnima
13. Aprilie.2010