Iubirea este "o divină flacără pe care chiar și zeii o admiră la muritori."

Nu poate fi parcursă Calea Inimii și nu poate fi trăită spiritualitatea în mijlocul vieți fără iubire.
Unii oameni se mai păcălesc și caută să înlocuiască iubirea cu conceptul de compasiune (care este, de altfel, o traire și o atitudine foarte bună, fără a fi, cu adevărat iubire) sau chiar cu conceptul de milă,

fiindu-le frică să rostească numele iubirii.

Oare ce ar fi important în iubire și este necesar să știm?

În primul rând, să avem curaj în iubire, fiindcă, în mod foarte straniu, la prima vedere, multor oameni le este frică de iubire.
Aceasta, deoarece iubirea tinde să anihileze mecanismele ego-ului și reușește, instantaneu, să ne facă tangenți cu Dumnezeirea, indiferent cine este persoana care iubește și ce nivel spiritual are.
Uimitor, nu-i așa...!?

Iubirea este întotdeauna benefică și are efect profund transformator asupra celui care iubește, cu o condiție: aceea ca ființa respectivă să nu pervertească miraculosul sentiment al iubirii în atașament, dependență, troc de iubire, ură, indiferență, răzbunare.
Iubirea nu are nimic în comun cu toate acestea, dar unii oameni tind să asocieze astfel de trairi cu ceea ce simt în câmpul pur al iubirii.

O foarte mare eroare și foarte răspândită este aceea că iubirea ar aduce cu ea suferință.

Nu iubirea aduce suferința, ci ego-ul sau limitele omenești pe care încă le manifestă.
Starea de dor este o sui generis suferință (chiar asta inseamnă cuvântul dor) dar este de fapt o dorință interioară de a (mai) trăi starea înaltă de iubire, pe care omul obișnuit o asociază cu prezența obiectului iubiri.
Dar nu e adevărat.
Sigur că este mai bine ca iubirea să fie împărtășită și obiectul iubirii să fie mereu prezent, dar, cu siguranță, putem iubi de la distanță și chiar foarte intens si independent de limitări.

Întodeauna așa-zisa suferință datorată iubirii are un efect transformator profund, astfel încât ne vom regăsi în final mult mai curați și mai buni.

Oricum, "este de mii de ori preferabil să suferi din iubire de cât din lipsa ei".

Subliniem, totuși, că orice fel de suferință din iubire apare numai darorită micimii interioare a oamenilor.
"Dacă am fi ființe perfecte, atunci ne-am simți perfect de bine în câmpul iubirii !"

Iubirea este perfectă și nu ar avea nevoie de un ghid, dacă ar fi continuă și puternică, deoarece iubirea este un ghid perfect. În practică, însă, deoarece nu este continuă, după iubire pot urma diferite trăiri caracteristice nivelului spiritual al ființei care tocmai a cunoscut starea de iubire.

Sunt multe de spus despre iubire.

Leonard Radutz
Societatea Academică AdAnima

Poetul iluminat Kahlil Gibran ne oferă un rezumat minunat a ceea ce este mai important să înțelegem, practic, referitor la iubire.

„Când iubirea copleșitoare vă face
semn, urmați-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile ei sunt aparent
grele și prăpăstioase,
Şi când vraja ei paradisiacă vă
Cuprinde cu aripile ei angelice,
Supuneți-vă misterului ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i
v-ar putea răni.

Iar când iubirea transfiguratoare
vă vorbește
Şi o simțiți profundă și divină,
dați-i crezare,
Chiar dacă vocea ei ar putea
să vă sfarme visurile himerice,
Asemenea vântului de miazănoapte
care vă pustiește grădinile.

Fiindcă precum iubirea vă încunună,
adeseori tot ea trebuie să vă și crucifice,
Precum vă face să creșteți mai repede
Şi îmbătați de fericire,
Tot ea trebuie să vă reteze uscăciunile
Şi să vă distrugă cât mai repede
Răutățile și egoismul.

Precum ea vă ridică, îmbătați de
Bucurie, până la înălțimea voastră ideală,
Alintându-vă cu o dumnezeiască
Gingășie ramurile cele mai fragile
Care freamătă în lumina soarelui
Infinit al iubirii,
tot la fel ea va răzbate
ca o miraculoasă forță purificatoare
până în adâncul rădăcinilor voastre,
zdruncinând încleștarea lor cu pământul.
Asemeni snopilor de grâu,
Ea vă seceră, niciodată întâmplător,
Vă treieră pentru a vă descoji,
Vă vântură pentru a vă curăța de pleavă,
Vă macină până la înălbirea făinii voastre
Vă frământă până ajungeți supuși,
divini și puri
Ca apoi să vă hărăzească focului său
și să puteți deveni pâinea cea sfântă
a nemuririi la ospățul divin.

Toate acestea și multe altele
vi le va da cu prisosință iubirea,
pentru ca astfel să vă puteți cunoaște
pe deplin tainele inimii și să deveniți
o parte din inima Vieții Eterne
din care izvorăște Iubirea.

Dar dacă, stăpâniți de îndoială, egoism
și meschinărie, suspiciune sau teamă,
veți căuta doar tihna și plăcerea
dragostei care permanent vi se dăruie
fără ca voi să iubiți,
Atunci e mai bine să vă acoperiți,
fiind înfrânți, goliciunea
și să ieșiți din treierișul iubirii,
Spre a vă întoarce, rămânând închistați
și singuri în lumea fără anotimpuri,
unde veți râde,
dar nu cu întreaga voastră bucurie,
unde veți plânge,
dar nu cu toate lacrimile voastre
pe care vi le-ar fi putut smulge extazul
iubirii.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine și nu
ia energia sa atotputernică, divină și
misterioasă decât de la sine.

Iubirea nu stăpânește și nu vrea
niciodată să fie stăpânită
de cel sau cea căruia i se dăruie.
Fiindcă iubirii adevărate îi este de ajuns
iubirea infinită, sublimă și transfiguratoare
Când iubiți nu trebuie să spuneți
„Creatorul este în inima mea",
ci mai degrabă "Eu sunt acum topit
de iubire în inima Creatorului".

Şi să nu credeți că puteți croi singuri
drumul iubirii, fiindcă iubirea,
dacă o meritați cu adevărat,
vă va arăta drumul ea însăși.

Iubirea nu are nici o altă dorință decât
aceea de a se împlini prin totală iubire.

Dar dacă iubești și trebuie să ai dorințe,
fie ca acestea să fie:

Să te topești de iubire în tot și să devii
izvor de iubire divină ce susurul în
noapte-și cântă;

Să cunoști adeseori durerea prea marii
duioșii;

Să fii rănit și îmbătat de înțelegerea
iubirii;

Să te trezești în zori, cu inima mereu
înaripată și să înalți plin de recunoștință
mulțumire pentru încă o zi de iubire;

Să te odihnești, copleșit de beatitudine,
la ceasul amiezii și să cugeți la extazul iubirii;

Să te întorci împăcat și debordând de
fericire acasă la ora amurgului;

Şi apoi să adormi înălțând din inimă o
rugă pentru ființa iubită, iar pe buze să
ai un cântec de laudă."

Kahlil Gibran, „Profetul"
..........................................................