Despre îngeri – Dionisie Areopagitul si Ierarhiile angelice

Dionisie Areopagitul este cea mai mare autoritate în materie de angelologie creștină.

El a fost un bărbat atenian convertit de Apostolul Pavel în Areopagul Atenei (Cf. Faptele Apostolilor, 17, 34).

Acestui personaj i-ai fost ulterior atribuite și așa-numitele texte areopagitice,

a căror paternitate, însă, începând cu perioada Renașterii, a fost contestată.

Oricine ar fi acest autor, continuăm să-l numim „Pseudo-Dionisie”, în lipsa unui nume real.

Ioan Scottus Eriugena nu a fost primul traducător al lui Dionisie, el a fost cu siguranță cel care l-a consacrat. În acest fel, Pseudo-Dionisie (prin Eriugena) reprezintă, alături de Boethius, o punte semnificativă între gândirea greacă și speculația teologică rațională a Occidentului medieval.

Este extraordinar că avem acces la o descriere atât de precisă și nuanțată a ierarhiilor angelice și acest lucru nu este decât puțin umbrit de faptul că … este evident că este un text revelat și nu putem face, la început, decât să avem încredere în el.

Dar prin practica spirituală, vom constata cum lumea îngerilor devine apropiată nouă și putem verifica spusele lui Dionisie… direct de la sursă.

Întodeauna astfel de lucruri sunt
supuse îndoielii deoarece sunt verificabile doar de cel care a atins un anumit nivel spiritual,

în timp ce răul sau ignoranța pot fi “verificate” de oricine.

Ele exista sau sunt vizibile pentru oricine deoarece “ceea ce este sus” poate să “vadă” ceea ce este jos” dar “ceea ce este jos” nu poate vedea “ceea ce este sus”.

Existența îngerilor, explicată în aproape toate tradițiile, poate fi contestată doar până la verificarea ei.
Desigur, prin experiența proprie și este adevărat că orice realizare și orice realitate mai înaltă poate fi contestată de cei aflați sub ea dar … si afirmată cu mare siguranță de cei care s-au ridicat la înălțimea ei.

De ce să nu îndrăznim să verificăm ceva care se dovedește atât de important pentru noi și pentru viața noastră !?
……………………………………….

În opinia noastră, îngeri sunt nivelul ultim de evoluție al ființelor umane care au ințeles că este de mii de pri preferabil să realizeze Binele. acest bine este binele universal, tot ceea ce ne aută să facem trecerea

– de la ignoranță la Cunoaștere

– de la limitat la nelimitat

– de la finit la infinit.

Ei se  manifestă ca niște veritabile ONG-uri celeste, hotărâți să realizeze voluntariat pentru a pune în practică principiile spirituale prețioase și pentru a ajuta oamenii și diversele ființe să realizeze, la rândul lor, aceasta.

Evoluand tot mai mult ca fiinte spirituale, oamenii ajung sa intre in contact cu taramurile angelice, să devină asemănători cu ingerii sai, chiar, să facă parte din ei.

De altfel, ingerii sunt deosebit de disponibili, chiar dornici sa fie contactati de fiintele umane, sa li se ceara ajutorul si sa poata astfel sa-si indeplineasca misiunea divina de mesageri ai lui Dumnezeu si calauze ale oamenilor catre El. De exemplu, marele initiat Rudolf Steiner afirma in scrierile sale ca Arhanghelul Mihail este ingerul calauzitor al noilor timpuri, care conduce acum omenirea spre o constiinta universala. Steiner mai sustinea ca este imperios necesar ca fiintele umane sa-si dezvolte imaginatia si intuitia pentru a putea comunica cu ingerii.

“lerarhia celestă” este cel mai celebru text al angeologiei creștine.
Acest text reunește și codifică înțelepciunea milenară transmisă de-a lungul secolelor de oamenii care au atins cele mai înalte trepte ale desăvârșirii spirituale.

În această lucrare Areopagitul spune că ierarhiile angelice cerești participă la guvernarea întregii creații și sunt mult mai apropiate de Principiul Divin, reflectând într-o proporție mult mai mare voința divină, decât se produce aceasta în cazul oamenilor:

iluminările Principiului Divin se împlinesc mai întâi în ei și apoi prin ei ni se transmit nouă, oamenilor, revelațiile superioare.”

Exista trei nivele de organizare a ingerilor, numite Coruri, Ierarhii angelice sau Triade.

Intr-o acceptie mai larga, acestea sunt denumite:

(a) Corul Paradisului, alcatuit din Tronuri, Heruvimi si Serafimi – ingeri care ne indruma sa participam la viata Universului si evolutia acestuia, prin Gratia lui Dumnezeu.

(b) Corul Creatiei, care cuprinde ingerii Domniilor, Virtutilor si Stapanirilor, cei care vegheaza preponderent asupra relatiilor dintre oamenii si asupra grupurilor umane, mai mari si mai mici;

(c) Corul Formator, cel mai aproape de planul vietii materiale. El cuprinde Ingerii, Arhanghelii si Intaietorii.

………………………………………………………

Prima triadă:

Aici, orice fiinta care traieste in constiinta la acest nivel se desprinde complet de ego, traind doar in iubirea neconditionata a Divinului si a Ingerilor Sai. Aici ne aflam dincolo de dureri, emotii, conflicte si indoieli. Paradisul este taramul extazului si al fericirii beatifice pure. Aici, creatia se manifesta liber, iar experientele traite de fiintele umane sunt pure, pline de armonie si iubire. Aici nu se mai poate resimti grija pentru supravietuire, deoarece spiritul a transcens deja zbaterile vietii pamantene obisnuite.

Serafimii sunt ingerii cei mai apropiati de Dumnezeu, ei participa la faptuirea miracolelor Divine. Ei sunt ingerii iubirii, care ne ofera aceasta energie pura, fundamentala a lui Dumnezeu. Serafimii ne conduc spre cele mai inalte culmi ale constiintei. Tot ei ne mijlocesc intalnirea cu maestrii spirituali autentici, din planul fizic sau din planuri subtile.

Heruvimii sunt purtatorii intelepciunii ultime din univers. Ei dau putere acelor oameni care asculta de Cuvantul Domnului. Heruvimii ne aduc intelepciune, discernamant si cunoastere autentica.

Ingerii Tronurilor exista la nivelul gandirii pure, si sunt, am putea spune, Ochii lui Dumnezeu. Ei transmit puterea si Gloria Divinului in intregul univers. Cand mintea ne este deschisa spre orice este nou, si cand traim tot mai mult in momentul present, noi ne conectam la Gloria si splendoarea Creatiei, asa cum a fost ea intentionata de Dumnezeu.

Sfântul nume al Serafimilor semnifică «aceia care ard» sau, mai limpede spus, «aceia care purifică».
Cel al Heruvimilor semnifică “cunoașterea plenară” sau “efuziunea înțelepciunii”.
Numele Tronurilor indică vecinătatea tronului divin, fiind vorba deci de spirite foarte înalte care se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu și primesc în manieră directă și imediată perfecțiunea și cunoașterea divină
.”
……………………………………………………
Despre triada intermediară:

Domniile, Virtutile si Stapanirile include pe acei ingeri care ne ajuta sa intretinem relatii armonioase cu ceilalti, ne invata ce este cu adevarat Iubirea si Intelepciunea. Stapanirile constituie grupul ingerilor pacii, armoniei si seninatati sufletesti. Ei ne permit sa ne transformam viata agitate intr-una plina de calm si pace. Virtutile ne invata sa iubim libertatea si credinta. Ingerii acestia ne ajuta sa materializam orice gand puternic si orice intentie ferm orientata asupra unui obiect. Domniile ne confera capacitatea de a manifesta compasiunea Divina. Ingerii lor ne aduc impacarea cu trecutul si puterea de a ierta pe cei care ne-au gresit. Ei ne ofera darul intelepciunii de a trai in armonie.

Eu cred că numele revelator al sfintelor Domnii ne arată capacitatea lor de elevare, care niciodată nu este diminuată, fiind liberă de orice compromis; ele nu coboară, nu răspund niciodată unei acțiuni dizarmonioase, sunt deasupra oricărei aserviri degradante și sunt cât mai mult timp posibil în comuniune cu Principiul Divin. Numele sfintelor Virtuți semnifică curaj în toate activitățile, ele nu obosesc niciodată să acumuleze lumina Principiului Divin și sunt intens și ferm orientate spre a-l reflecta pe Dumnezeu în ființa lor. Cât despre numele sfintelor Stăpâniri, acesta arată egalitatea în grad cu Domniile și cu Virtuțile, abilitatea de a acumula daruri divine și puteri supraomenești; ele nu abuzează tiranic de forțele lor, utilizându-le în mod egoist, ci urmăresc permanent să se eleveze pe sine și să-și eleveze subordonații către realitățile divine; ele tind să asimileze Principiul Puterii Divine, izvorul oricărei puteri și pe care o reflectă, dăruind-o dezinteresat, pe căt posibil, îngerilor.”
………………………………………
Despre a treia ierarhie cerească Dionisie spune:

“Numele Întâietorilor indică un caracter divin suveran și o putere de comandă, care este în perfectă consonanță cu puterile suverane; ei se modelează după același Principiu Unic, izvor al tuturor principiilor;
ei, cu ajutorul bunei coordonări a ierarhiilor suverane, exprimă acest principiu ca Principiu ordonator suveran.

Ingerii pazitori, Arhanghelii si Intaietorii sunt ingerii cei mai apropiati ca vibratie de planul fizic. Scopul lor este sa ne ajute pe noi, oamenii, sa intelegem ca Dumnezeu este present in orice fiinta si orice lucru din univers. Ei ne aduc iubire si protectie, sin e sunt la dispozitie inclusive pentru a ne ajuta sa rezolvam orice problema apparent marunta cu care ne confruntam in viata de zi cu zi.

Arhanghelii ne aduc revelatii spirituale si ne vegheaza evolutia. Ei sustin si dezvoltarea spirituala a umanitatii in general. Exista o frumoasa rugaciune iudaica ce reliefeaza rolul essential al arhanghelilor in calauzirea fiintelor umane:

“Dumnezeule Atotputernic,
Imparat al Israelului,
Fie ca Mihail sa stea de-a dreapta mea,
Gabriel de-a stanga,
Inaintea mea Rafael,
In spatele meu Uriel,
Iar deasupra-mi Prezenta Divina a lui Dumnezeu.”

Sfântul ordin al Arhanghelilor, prin poziția sa centrală în ierarhie este legat în mod egal atăt de sfinții Întâietori cât și de Îngeri;
ei primesc pe scară ierarhică lumina Principiului Divin prin intermediul ordinelor superioare

și le transmit plini de bunătate Îngerilor, care la rândul lor ni le manifestă nouă, ca răspuns la acțiunile bune, divin integrate și apelurilei celor care au nevoie de ajutor.

Îngerii din ultimul ordin posedă, UNEORI și caracterul de mesageri

și sunt cei mai apropiați de noi;
sarcina lor este aceea de a susține către Ordinea divină,

adică spre Binele Universal tot ceea ce este manifestat.

În antichitate se spunea că se stabilesc hotarele unui popor

după numărul îngerilor lui Dumnezeu care-l ocrotesc.”

Rezumând îndatoririle și rolul ierarhiilor cerești, Dionisie Areopagitul afirmă că:

“Inteligențele cerești sunt toate revelatoare și mesagere a ceea ce le precede în ierarhie.

Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu,

în timp ce celelalte, fiecare după forțele lor,

sunt sub tutela spiritelor animate direct de Dumnezeu.

Armonia suverană a tuturor lucrurilor a prevăzut, în dorința sa de a ajuta ființele să se eleveze și să se desăvârșească, dispunerea fiecărei ființe raționale și inteligente în cadrul unei ierarhii a ordinii sacre. […] După părerea mea, mai este un lucru care merită o reflexie profundă: tradiția Loghia-ei spune despre îngeri că sunt «mii de milioane» și «zece mii de miriade», repetând și multiplicând pentru aceasta numerele cele mai mari pe care noi le folosim, cu intenția clară de a revela că numărul ființelor cerești este incalculabil. Şi chiar mai multe sunt fericirile manifestate de aceste Inteligențe supraomenești, avînd o înțelegere mult superioară capacității noastre.

Ele ar putea fi percepute de mintea noastră știind că posedă o cunoaștere cerească, supraomenească, dăruită lor de Principiul Divin omniscient, Izvor al Înțelepciunii, Principiu Suveran, Cauză Creatoare, Putere care cuprinde și îmbrățișează toate ființele, Dumnezeu Tatăl.”

Scroll to Top