Cum trăiești când pierzi pe cineva drag?

Aproape indiferent de nivelul de conștiință al unui om, atunci când cineva drag părăsește planul fizic mergând către existența sa în planurile astrale (așa zisa moarte) sau atunci când ... doar părăsește spațiul fizic în care persoana dragă ar putea fi întâlnită (atunci când se dorește)... ei bine, acelui om îi pare rău datorită despărțirii.

Diferența față de cineva mai puțin înțelept apare la durața și natura acestei păreri de rău.

De obicei oamenii plâng la înmormântări de propria lor milă - fiindcă se gândesc că o să le fie foarte greu fără persoana care nu mai poate fi întâlnită aici.

Foarte rar oamenii plâng fiindcă le e milă de cel ”dispărut”. De altfel, acest lucru este chiar discutabil, fiindcă cel dispărut s-a prea putea să o ducă destul de bine, ba chiar, mai mult, chiar plânsul plin de regrete datorită despărțirii s-ar putea să-i facă rău în noua sa existență.

Totuși - ce e de făcut dacă cineva drag de-a părăsit, sub o formă sau alta?

Ei bine, putem să facem tot ce ne stă în putință pentru a ajuta această persoană. Prin metode esoterice, dacă le cunoaștem. Ofranda de lumină, Arta Grației sau transmiterea informațiilor din Cartea Tibetană a Morții pot ajuta.

Dar noi... pe noi cum ne putem ajuta?

Ei bine, soluția indicată cu claritate de revelațiile Căii Inimii este să ne raportăm la ceea ce este cu adevărat valoros și netrecător, iar în legătură cu iubirea față de cineva aparent dispărut - uimitor, dar ea poate exista în continuare sau chiar se poate amplifica.

Cum asa, ar spune cineva, omul ”moare” și noi il iubim mai mult și mai intens decât o făceam în timpul vieții?
Da, cu hotărâre Da.
Fiindcă frumusețea este în ochii privitorului, iubirea pe care să o putem înțelege sau gusta nu poate exista decât în inima noastră. Nu avem neapărat nevoie de o circumstanță exterioară, cum ar fi prezența cuiva, pentru a iubi. Putem iubi oricând și oriunde iar cine a cunoscut acest lucru practic o să ne dea dreptate.

În plus, orice formă de suferință provine doar de la atasament,

pe care pe Calea Inimii noi urmărim să îl transcendem sau, cel puțin, să nu îl cultivăm în mod conștient.

Metoda infailbilă este să ne amintim de adevăratele valori ale existenței, care sunt imuabile.
Să ne amintim de existența propriului nostru Sine, care este indestructibil și care nu poate pieri, chiar și dacă am insista să verificăm aceasta.

A fi este o trăire eternă iar trecătoare sunt diferitele văluri care obturează miracolul imposibil de descris în cuvinte al stării pure de ”a fi”.

”A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea!”

Leo Radutz
Societatea Academică AdAnima