Ceaiul verde…

O schimbare simpla in viata dumneavoastra:

nu mai consumati cafea si consumati, in schimb, ceai verde…

aceasta este o sansa enorma pentru sanatate dar si o sansa pentru spiritualitate…
Nu abuzati de el ca stimulant; urmariti sa dati ceaiului verde si o valoare spirituala si atunci puteti spune ca ati procedat intelept.
De exemplu, beti infuzie de ceai verde mai ales cand trebuie sa realizati un efort spiritual…

Ceaiul verde este un tip de ceai obținut din frunzele de Camellia sinensis.
Diferența față de celelalte tipuri de ceai constă în faptul că procesul natural de fermentație este oprit.
Imediat după cules, frunzele sunt trecute prin abur sau torefiate. Apoi frunzele sunt uscate și rulate, astfel împiedicându-se fermentarea,obtinandu-se un continut mai scazut de teina, ceea ce face ca ceaiul verde să fie mult mai putin excitant decat ceaiul negru.
O alta consecinta a uscarii frunzelor de ceai culese, este faptul ca ceaiul verde are un continut ridicat de vitamine. Ceaiul verde contine in abundenta vitaminele A, B, E, C, precum si minerale ca fier, calciu, fosfor si potasiu.
Ceaiul verde este cunoscut și sub denumirile de ceai nefermentat și ceai virgin.

Istorie

Deși ceaiul e cunoscut și folosit de oameni de mii de ani, cultivarea lui n-ar fi început decât prin anul 350 î.Hr, în China și prin anul 700 al erei noastre în Japonia.
În Asia a fost vreme îndelungată considerat mai mult o plantă medicinală decât o băutură. În textele europene apare în 1559, la Veneția, sub numele de chai catai, ceea ce a dat numele de ceai. Olandezii schimbau salvia cu ceai încă din 1606, în comerțul pe care-l făceau cu chinezii. În 1653, când au capturat o navă olandeză și încărcătura sa, britanicii au cunoscut și ei ceaiul, iar regona Anna Stuart, servindu-l la micul său dejun, a lansat moda.
Obiceiul bautului de ceai a inceput cand calugarii budisti care, vizitand China pentru studiu, s-au intors in Japonia aducand cu ei si ceaiul verde ca pe o bautura medicinala. In perioada Kamakura (1191-1333), calugarul Eisai a tinut sa evidentieze efectele benefice ale ceaiului verde in cartea sa “Mentinerea sanatatii prin ceai” (1211): “Ceaiul este un medicament miraculos pentru mentinerea sanatatii. Ceaiul are o putere extraordinara de prelungire a vietii. Oriunde o persoana cultiva ceai, va avea parte de o viata lunga. In toate timpurile ceaiul este elixirul care creaza lacasul de nestramutat al nemuririi”. Din acest pasaj reiese faptul ca ceaiul verde a fost apreciat din timpuri stravechi ca un puternic medicament. In ultimii ani insa, cercetarile au evoluat atat de mult incat acum avem si confirmarea stiintifica a ceea ce se sunea in vechime “Ceaiul este medicamentul miraculos al mentinerii sanatatii”. Devine din ce in ce mai clar pentru oricine ca ceaiul verde are un spectru foarte larg de prevenire a bolilor.

Compoziție
Conține uleiuri esențiale, teină, tannini catechici, flavonoide (quercetina, quercitrina), aminoacizi, vitamina C, teaflavina, tearubigina, proteine, calciu, fier, fluor, alcaloidi (teobromina, teofilina, dimetilxantina, xantina, adenina). Activitatea ceaiului se datorează în primul rând conținutului de teină, de tanini si de compuși polifenolici.

– Polifenolii și catechinele combat radicalii liberi produsi de poluare, fum de țigară, gaze de eșapament, ultraviolete.

– Alcaloizii exercită un efect de stimulare nervoasă

– Teina ( o formă de cafeină ce formează la suprafața infuziei o peliculă ușoară, dovada că este un ceai bun) și cafeina stimulează arderea grăsimilor, are proprietăți diuretice, stimulează sistemul nervos, cerebral și sangvin. Frunza de ceai integră conține mai multă teină decât cea în pliculețe deoarece pentru pliculețe sunt folosite rămășițele de la ceaiul vărsat. Avantajul teinei față de cafeină este că e biodisponibilă mai mult timp.

– Flavonoidele protejează împotriva stresuluI

– Substanțele aromatice dau o savoare deosebită ceaiului.

Toate aceste componente fac din ceaiul verde un excelent antioxidant, diuretic, stimulator cerebral, stimulator al proceselor de ardere a grăsimilor și factor de protecție anticancer.

Indicații terapeutice
Cercetări medicale asupra ceaiului verde arată că această plantă are efecte de la A – ca acuitate vizuală până la Z – ca Zona Zoster
Cea mai importanta descoperire se refera la faptul ca ceaiul verde ajuta la mentinerea celulei ADN si a integritatii structurale a membranei celulare. Decenii de cercetari arata ca ceaiul verde inhiba dezvoltarea celulelor nedorite din organism.

Tipuri de ceai verde

a)Ceaiuri chinezești
* Chun mee: Ceai verde chinezesc ce datorează numele formei în care vin prelucrate frunzele, în forma de sprânceană. De altfel tradus înseamnă “sprânceană de bătrân”. Infuzia are o culoare de un galben pal. Este un ceai ce se poate bea în orice moment al zilei.
* China plum blossom: Ceai foarte apreciat cu un retrogust dulce.
* Gunpowder: Ceai verde chinezesc obținut prin două faze de uscare și răsucirea frunzelor în formă de biluțe, ceea ce creează o asemănare cu praful de pușcă (lb.eng. gunpowder) mai granulos din vechime.
* Jasmine jade pearls: Ceai verde chinezesc cu aromă de iasomie.
* Lu’an Guapian: Ceai verde chinezesc obținut prin răsucirea frunzelor în lungime în așa fel încât acestea devin asemănătoare cu semințele de pepene galben, de aici numele în chineză.
* Pi lo chung: Ceai verde chinezesc destul de rar. Planta acestui ceai crește în vecinătatea pomilor fructiferi (piersici, caiși) iar frunzele absorb astfel parfumul acestora. Are un gust răcoritor și dulce.
* Lu mu dan flowery: Este produs în Hunan.
* Lung ching: Ceai verde chinezesc provenit din provincia Zhejiang, cunoscut și sub numele de „fântâna dragonului”.
* Shui hsien: Provine din provincia chineză Fujian.
* Taiping hokui: Provine din provincia chineză Anhui.
* Tuocha yunnan: Provine din provincia chineză Yunnan.
* Xia Zhou bi feng.

b) Ceaiuri japoneze

* Kukicha: Este un ceai lipsit de teină, cu un gust delicat.
* Bancha: Acest tip de ceai conține foarte puțină teină, de altfel bancha semnifică lejer, ușor. Este cunoscut și ca „ceai de trei ani”. Este un ceai deteinat natural, lipsit de orice fel de coloranți sau produși chimici și provine din frunzele mai groase culese la a doua sau la a treia recoltă. Infuzia este de un verde închis.
* Genmaicha: Ceai japonez obținut prin amestecarea ceaiului bancha cu orez și boabe de porumb copt.
* Gyokuro: Este varietatea de ceai cea mai apreciată în Japonia. În traducere înseamnă „roua prețioasă”. Frunzele, ascuțite, de o culoare verde-albastrie ca acele de pin, dau o infuzie de o culoare galben-verzuie.
* Hojicha: Este vorba de frunze de ceai ușor torefiate, ceea ce le amplifică aroma
* Matcha: Ceai folosit în ceremonia ceaiului, în Japonia. Matcha se obține astfel: frunzele după ce au fost uscate, zdrobite cu pietre de moară devin o pudră verde, solubilă în apă. Aceasta pudră de ceai este de culoarea verde deschis, cu reflexe pale. Pentru a-l prepara se pune 1 gram într-o ceașcă de apă la 60 de grade și se agită cu un bețisor până la apariția unei spume verzi, translucide. Băutura obținută, destul de închisă la culoare și în special tare în teina, este ușor amară, având o aromă proaspătă care amintește de vegetația umedă de pădure. Este extrem de sănătos, are proprietăți antioxidante și previne apariția cancerului de colon sau stomac. Există varietăți diferite de ceai verde, în funcție de zona în care a fost cultivat. Ceaiul verde poate fi preparat și direct din frunze, în afara ceremoniei ceaiului.
* Sencha: Este cel mai cunoscut ceai japonez, reprezentând 80% din producția japoneză.
* Tenko: Este un ceai-trufanda din prima recoltă, supranumit și „parfum ceresc”.

c) alte tipuri de ceai verde
* Himalaya, Yogitea: Sunt ceaiuri verzi lipsite de teină.

Scroll to Top