1) Aici procesul evoluţiei nu mai este necesar
Nici contemplarea imaginativă,
Nici vorbirea inspirată sau dezbaterea,
Nici meditaţia, nici concentrarea,
Nici măcar strădania rugăciunii.
Spuneţi-mi, ce este această Supremă Realitate Divină Conştientă şi Absolută?
Ascultaţi răspunsul:

nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic,
Ia parte la bucuria totului şi fii aşa cum eşti!

2) În realitate lumea fenomenelor trecătoare (samsara) nici nu există,
Atunci cum poate să mai apară ideea vreunei înlănţuiri?
Dacă Sinele cel veşnic liber nu poate fi niciodată înlănţuit,
La ce s-ar mai strădui să se elibereze?
Toate acestea nu sunt altceva decât păcăleala umbrei unei fantome,
Sau funia considerată din greşeală drept un şarpe, producând astfel o teamă fără de sens.
Nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic,
Bucură-te, stabilit în Sinele tău, exact aşa cum eşti!

3) Cum s-ar putea distinge în Supremul Divin
Între adorator, cel adorat şi adorarea însăşi?
Cum s-ar putea vorbi despre aşa ceva?
Pentru cine ar exista vreun progres, oare cum ar fi acesta
Şi cine ar păşi pe o cale ascendentă?
Chiar dacă această iluzie apare ca fiind diferită,
Ea nu este totuşi separată de Conştiinţa Divină Supremă.
O, totul nu este nimic altceva decât pura natură a cunoaşterii de Sine
Nu-ţi mai face griji inutile!

4) Această beatitudine nu este comparabilă cu bucuria adusă de bogăţie
Ori de o beţie cu vin sau de unirea amoroasă cu iubita.
Apariţia acestei Lumini nu este nicidecum comparabilă
Cu aprinderea unei lămpi şi nici cu strălucirea Lunii sau a Soarelui.
Pacea care apare prin eliberarea de toată diferenţierea inerentă existenţei în dualitate
Este precum uşurarea resimţită după ce o povară grea a fost lăsată la pământ.
Răsăritul acestei lumini este ca regăsirea unei comori pierdute:
Comoara tărâmului non-dualităţii universale.

5) Iubirea şi ura, bucuria şi suferinţa, creaţia şi resorbţia
Încrederea în sine şi adânca disperare,
Sunt toate nişte stări ce apar în lume ca fiind separate,
Nefiind însă, în realitate, diferite.
Oricând eşti încarcerat de vreo formă individuală a acestor stări,
Fii conştient de identitatea dintre starea ta şi Fiinţa Divină Supremă.
Împlinit fiind de această contemplare, nu te vei bucura tu din tot sufletul?

6) Ceea ce înainte nu exista devine brusc activ;
Aşa sunt şi stările firii în această lume.
Cum pot ele să existe în realitate
Cât timp există o rătăcire
Provocată de modificarea „stării de mijloc”?
Unde ai putea găsi oare adevărul în irealitate şi nestatornicie,
În multitudinea formelor manifestate în iluzia unui vis, ori
În frumoasa înşelăciune?
Depăşeşte-ţi nedesăvârşirea de care este legată teama şi îndoiala
Şi trezeşte-te!

7) Nu Cel primordial (Paramashiva) este creatorul stărilor de conştiinţă condiţionate,
Mintea ta este cea care le crează.
Ele nu posedă o conştiinţă reală,
Prinzând o formă (aparentă) doar printr-o păcăleală de moment.
Frumuseţea iluzorie a universului apare în puterea imaginaţiei tale,
Ea nu are vreo altă origine.
Din acest motiv tu luminezi prin propria-ţi strălucire –
Tu ai atât natura Unicului Divin cât şi o manifestare multiplă.

8) Realul şi irealul, Unicul şi multiplul,
Ceea ce este pătat de iluzie sau Sinele pur –
Toate acestea strălucesc în oglinda clară a conştiinţei iluminate.
Dacă vei recunoaşte toate aceste lucruri ca având forma Luminii Necreate,
Dacă vei recunoaşte în tot şi în toate strălucirea copleşitoare a Sinelui tău Divin (Atman)
Iar strălucirea îţi va fi mereu înrădăcinată ferm în propria-ţi trăire,
Atunci vei lua parte pe deplin la atotputernicia Domnului Dumnezeu (Paramashiva).”

Abhinavagupta